Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 944/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr. 2,-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 944/2009
Ședința publică de la 27 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat la pârâtul împotriva Sentinței nr. 285/F din 14 octombrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în Dosar nr. - (nr. în format vechi 5409/2002).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru recurent și creditoarea intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice A prin consilier juridic, fiind lipsă lichidatorul judiciar.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
pârâtului recurent depune la dosar în probațiune, în copie xerox, un set de înscrisuri având în vedere că nu a fost înaintat întreg dosarul de faliment privind debitoarea, precizând că sunt acte descoperite ulterior închiderii procedurii, într-o altă locație.
Instanța, pune în discuția părților excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinare de creditoarea intimată
pârâtului recurent susține că recursul este formulat în termen deoarece au luat la cunoștință despre sentința pronunțată de instanța de fond la data de 28.07.2009, când a fost eliberată o copie la cererea pârâtului. Comunicarea sentinței s-a făcut la sediul profesional al mandatarului avocat, dar fără a se respecta procedura de comunicare întrucât s-a făcut prin afișare, și nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 92.pr.civ.
În continuare, invocă prevederile art. 93.pr.civ. normă imperativă a cărei încălcare sancționează cu nulitatea absolută actul de procedură astfel îndeplinit, or în dovada de comunicare a sentinței nu se face vorbire de vreo persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură, care nu putea fi decât avocatul.
În varianta subsidiară, s-a solicitat repunerea în termenul de recurs având în vedere că pârâtul domiciliază în străinătate, aspect dovedit cu copia pașaportului depusă la dosar, nu a fost în țară la data pronunțării hotărârii și abia la sfârșitul luni iulie a luat la cunoștință despre sentință.
Reprezentanta creditoarei intimate solicită respingerea cererii de repunere în termenul legal de formulare a recursului susținând că procedura de comunicare a sentinței atacate a fost respectată, potrivit art. 92 alin. 4.pr.civ. Susține excepția tardivității recursului deoarece din actele dosarului rezultă că procedura de comunicare a sentinței nr. 285/F/2008 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.
Instanța, în deliberare, respinge excepția tardivității recursului formulată de creditoarea intimată A având în vedere dispozițiile Codului d e procedură civilă, în condițiile art. 91 și împrejurarea că, comunicarea hotărârii atacate s-a realizat doar prin afișare la sediul avocatului ales, sens în care admite cererea de repunere în termenul de recurs și acordă cuvântul în dezbateri.
Pe fond, avocata pârâtului recurent susține motivele de recurs, detaliate în scris, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 4.pr.civ. față de împrejurarea că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității și din acest punct de vedere se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, solicită modificarea sentinței de fond având în vedere că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă și întinderea prejudiciului nefiind dovedit, administrarea efectivă nu s-a făcut de către recurent, trebuia discutată o eventuală răspundere solidară având în vedere că contabilitatea era ținută de terțe persoane, actele contabile depuse azi la dosar trebuiau verificate dacă împreună cu celelalte constituie întreaga documentație contabilă iar simplele susțineri ale creditoarei și ale lichidatorului nu dovedesc săvârșirea faptei. Pentru toate acestea se impune admiterea recursului.
Reprezentanta creditoarei intimate solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal pentru motivele expuse în întâmpinare.
Arată că, la fond, pârâtul a fost audiat și nu a putut face dovada că contabilitatea era ținută de mai multe persoane, nu a pus la dispoziție informațiile cerute, nu a pus la dispoziție actele contabile și apreciază că fostul administrator se face vinovat de neținerea contabilității.
În replică, avocata pârâtului recurent arată că pentru cererea subsidiară, la finalul recursului, s-a arătat că putea fi atrasă răspunderea pârâtului doar în limita sumelor de 3528,24 lei, 211,51 lei și 406,55 lei, singurele sume care se justifică, pentru celelalte nu se face vinovat. În procedura falimentului apreciază că era limitat față de principiul disponibilității.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr. 285/F/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. - a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar și cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva pârâtului -, a fost atrasă răspunderea pârâtului pentru pasivul debitoarei până la concurența sumei de 70.661 lei și a fost obligat pârâtul să achite în contul expertului contabil suma de 200 lei reprezentând diferență de onorariu.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
Neîntocmirea unui contract sau a unui act scris din care să rezulte atribuțiile concrete ale acestor persoane denotă totala indiferență a pârâtului cu privire la soarta societății comerciale pe care o administra.
Cert este că pârâtul avea cunoștință de situația societății întrucât potrivit declarațiilor martorilor, deși locuia efectiv în Germania venea destul de des în țară și locuia chiar în apropierea brutăriei.
Pârâtul nu a fost însă în măsură să ofere o explicație justificată și de natură să îl exonereze de răspundere pentru dispariția actelor contabile.
Lipsa de interes a pârâtului cu privire la documentele contabile ale debitoarei rezultă și din aceea că, potrivit declarației martorei, păstra aceste acte într-un loc impropriu, respectiv într-un dulap metalic fără cheie, la care putea avea acces price persoană.
Întrucât pârâtul în calitate de administrator nu avea organizată o arhivă specială pentru evidența și păstrarea actelor contabile ale debitoarei, s-a reținută că este în mod evident răspunzător pentru dispariția acestora.
Pasivitatea totală a pârâtului pe tot parcursul derulării procedurii insolvenței unită cu sustragerea acestuia de la îndeplinirea obligației prev. de art. 39 din Legea 64/1995, punându-l în acest fel pe lichidatorul judiciar în situația de a nu fi în măsură să suplinească această omisiune în condițiile art. 40 din lege și absența unei explicații justificate și exoneratoare de răspundere, creează o prezumție cu suficientă putere doveditoare că acesta în calitate de administrator al debitoarei SC SRL nu a ținut contabilitatea societății în conformitate cu legea sau a făcut să dispară unele documente contabile - faptă sancționată conform art. 137 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 64/1995.
Din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar a rezultat că în evidența scriptică erau înregistrate mărfuri și materii prime în valoare de 3528,24 lei dar care nu au fost identificate faptic, că disponibilul în sumă de 211,51 lei din casieria societății nu a fost justificat sau predat acestuia, că nu au fost justificate decontările de operațiuni în curs de lămurire în sumă de 406,55 lei și nici imobilizările reprezentând sume de recuperat de la diverși debitori în sumă de 4387,07 lei și soldul clienților neîncasați în sumă de 4916,46 lei.
Pârâtul nu a fost în măsură să ofere o explicație pentru lipsa bunurilor evidențiate scriptic în ultimul bilanț contabil depus la A I și nici pentru justificarea sumelor mai sus menționate, ceea ce a condus la concluzia că ele, fie nu au existat în realitate fie au fost sustrase și folosite în alte scopuri - faptă prevăzută de art. 137 lit. a) din Legea nr. 64/1995.
În condițiile nedovedirii unei cauze exoneratoare de răspundere, pârâtul în calitate de administrator social era singurul responsabil.
Existența și întinderea prejudiciului suferit de către creditoare, s-a reținut că este incontestabilă, acesta fiind dovedit prin actele depuse în dosarul de faliment și pe baza cărora a fost întocmit tabelul definitiv al creditorilor.
S-a menționat faptul că deși în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, aceasta nu a putut fi efectuată tocmai din cauza lipsei actelor contabile, astfel că s-a impus obligarea pârâtului la repararea întregului prejudiciu suferit de creditoarea reclamantă DGFP, neexistând nici un temei pentru limitarea răspunderii doar la suma solicitată de lichidator judiciar.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate între faptele ilicite așa cum au fost mai sus descrise și prejudiciul suferit de creditoare, s-a constatat că este implicită întrucât în lipsa documentelor contabile care să reflecte situația financiar contabilă a debitoarei este imposibil de verificat și de stabilit cauzele insolvenței, astfel că administratorul social trebuie să suporte în întregime pasivul debitoarei.
Având în vedere aceste considerente, atât cererea formulată de lichidator judiciar cât și cererea formulată de creditoarea DGFP A au fost admise și a fost atrasă răspunderea acestuia pentru pasivul debitoarei SC SRL până la concurența sumei de 70.661 lei reprezentând prejudiciul provocat creditoarei DGFP
Întrucât i-au fost puse la dispoziție doar o parte din actele contabile și acelea întocmite sporadic, expertul nu fost în măsură să răspundă la obiectivele stabilite de judecătorul sindic. S-a constatat că acesta este îndreptățit însă să i se achite integral onorariul solicitat, respectiv suma de 400 de lei, pentru serviciul prestat deoarece a examinat efectiv actele puse la dispoziție și a formulat un punct de vedere pe baza lor.
Întrucât pârâtul nu a achitat decât o parte din onorariul solicitat de expert, respectiv suma de 200 de lei, acesta a fost obligat să achite diferența de 200 de lei cu acest titlu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul - solicitând în principal casarea cu trimitere a cauzei spre o nouă rejudecare în fața instanței de fond, iar în subsidiar modificarea și respingerea acțiunii sau admiterea doar în parte a acesteia cu privire la mărfurile lipsă, disponibilul din casierie lipsă și operațiunile în curs de lămurire.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că susținerea instanței de fond, potrivit căreia s-a dat dovadă de pasivitate din partea pârâtului pe toată perioada derulării procedurii, este infirmată de actele dosarului.
Astfel, rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei că pârâtul s-a prezentat când a fost convocat de lichidator și a răspuns întrebărilor acestuia, răspuns dat în scris, care este anexat la dosar. Pe baza acestor răspunsuri, lichidatorul a identificat bunurile societății și prin raportul depus la dosarul de lichidare la data de 14.01.2004, arată în mod expres că a identificat bunurile proprietatea debitoarei și acestea au fost date în custodia persoanelor care le dețineau, foștii angajați ai societății.
Este semnificativ faptul că atunci când aceștia au fost audiați în calitate de martori, și-au declinat calitatea de proprietari ai acestor bunuri și nicidecum de custode față de ele.
De asemenea, imediat după deschiderea procedurii, pârâtul a formulat o cerere prin care a solicitat instanței să oblige lichidatorul judiciar să promoveze o acțiune în pretenții împotriva foștilor angajați ai societății, pentru daunele aduse societății în calitatea lor de angajați. Ulterior, la data de 18.04.2005, pârâtul a revenit la această cerere fără ca instanța să se pronunțate asupra celor două cereri sau lichidatorul să ia vreo măsură de revenire în patrimoniul societății a bunurilor și fondurilor care se aflau în posesia foștilor angajați.
În aceste condiții, în niciun caz, nu se poate reține o atitudine de pasivitate a pârâtului pe parcursul derulării procedurii.
Nelegalitatea sentinței pronunțate de instanța de fond mai rezidă și de la modul de abordare a condițiilor de angajare a răspunderii administratorului, deoarece instanța pornește de la ideea că se prezumă existența faptei culpabile, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate. Pârâtul susține acest lucru, deoarece instanța de fond a argumentat în considerentele sentinței că din moment ce nu a făcut dovada existenței vreunei cauze exoneratoare de răspundere, răspunderea se prezumă. Or, într-o astfel de situație, textul legal care reglementează răspunderea de acest tip a fost greșit interpretat, indiferent că se referă la art. 138 din Legea nr. 85/2006 sau al art. 137 din Legea nr. 64/1995.
Niciunul din cele două texte nu instituie o prezumție legală de răspundere, ci sarcina probării îndeplinirii condițiilor pentru a fi atrasă răspunderea aparține reclamantului, potrivit dreptului comun.
Ceea ce se impunea a se proba în cauză de către reclamanți (și nu doar a se afirma și instanța să considere ca fiind probat), era existența unei fapte culpabile, existența și întinderea prejudiciului și mai ales raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Din moment ce între cele două cereri de angajare a răspunderii existau evidente discrepanțe între sumele solicitate, instanța era obligată să lămurească îndeplinirea condițiilor legale pentru admiterea acțiunii.
Dacă fapta culpabilă era descrisă suma de instanță, cu privire la întinderea prejudiciului, instanța nu face nicio vorbire, indicând-o doar în dispozitivul hotărârii. Dar cea mai importantă lipsă raportat la analizarea îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii, a hotărârii recurate, apare ca fiind cea legată de legătura de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciu.
Instanța de fond nu a analizat deloc de unde rezultă această legătură de cauzalitate și ce parte din prejudiciu a determinat fapta culpabilă concretă reținută și, de asemenea, care sunt modalitățile în care o astfel de faptă ar fi determinat unul sau altul dintre cele două prejudicii indicate de cei doi reclamanți.
În aceste condiții, față de împrejurarea că sarcina probei este a reclamanților, față de împrejurarea că legătura de cauzalitate nici măcar nu este indicată ca și mecanism de determinare a prejudiciului și întinderii sale, se impune a se admite recursul așa cum a fost formulat.
În situația în care instanța de recurs ar aprecia că a existat o faptă culpabilă prin lipsa unor documente contabile (care dacă lipsesc nu este din cauza pârâtului ci a celor care au ținut această evidență, împrejurare recunoscută de cei în cauză, audiați ca martori), putea admite doar în parte cererea formulată de lichidator, cu privire la mărfurile care lipsesc din patrimoniul societății (3.528,24 lei), cu privire la disponibilul din casierie care nu se regăsește (211,51 lei), cu privire la operațiunile în curs de lămurire (în sumă de 406,55 lei). Pentru celelalte două sume pretinse de lichidator, reprezentând creanțe ale societății neîncasate, de la diferiți debitori, aceste sume nu mai puteau fi recuperate datorită stării de încetare de plăți a debitorilor societății, iar eventuale acțiuni în justiție împotriva acestora nu ar fi dus în niciun caz la recuperarea sumelor ci doar eventual la crearea de alte prejudicii societății debitoare.
Recursul a fost legal timbrat (fila 15).
Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat prin întâmpinare în principal respingerea recursului ca tardiv formulat, iar în subsidiar respingerea ca netemeinic și nelegal (fila 12).
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de pârât raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea de apel constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 137 alin. 1.pr.civ. curtea de apel a soluționat la termenul de judecată din data de 27.11.2009 excepția tardivității recursului în sensul respingerii raportat la dispozițiile art. 91 teza finală pr.civ.
Argumentele judecătorului sindic că în condițiile nedovedirii unor cauze exoneratoare de răspundere administratorul social este singur responsabil nu pot fi însușite de curtea de apel în condițiile în care sarcina probei nu îi revine pârâtului, ci reclamanților care au inițiat acțiunea întrucât aceasta are caracterul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, iar Legea nr. 85/2006 nu instituie nicio prezumție de vinovăție a administratorului social.
Nici raportul de cauzalitate reținut de judecătorul sindic între imposibilitatea efectuării unei expertize contabile față de lipsa actelor contabile și obligarea pârâtului la repararea întregului prejudiciu suferit de reclamanta nu are fundament juridic, întrucât atragerea răspunderii fostului administrator poate interveni doar pentru fapte determinate și dovedite reglementate expres de legea insolvenței.
Nu poate fi primită nici concluzia judecătorului sindic privitoare la faptul că simplul fapt al neținerii contabilității atrage automat angajarea răspunderii administratorului falitei, o atare soluție făcând abstracție de dispozițiile din Legea nr. 64/1995 (art. 137-142) care instituie o răspundere subiectivă limitată la fapte și persoane anume determinate, în condiții expres prevăzute în textul legii.
Curtea nu își poate însuși nici susținerea instanței că faptele imputate pârâtului pot fi săvârșite cu intenție sau din culpă, cu privire la fiecare dintre aceste fapte necesitatea formei de vinovăție a intenției respectiv a unei intenții de fraudare a legii, fiind evidentă.
Astfel, cu privire la fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea imputată pârâtului în contextul art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995 în legătură cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea că acestea trebuiau să fi fost provocate, deci săvârșite cu intenția de a eluda obligațiile fiscale prin înscrisuri necorespunzătoare în evidența contabilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Pe de altă parte, prin admiterea unei acțiuni civile delictuale nu se poate acorda mai mult decât s-a cerut, astfel că aprecierea instanței de fond că nu există temei pentru limitarea răspunderii doar la suma solicitată de lichidator este nefondată.
Argumentele judecătorului sindic potrivit cărora administratorul social trebuie să suporte în întregime pasivul debitoarei sunt neîntemeiate în condițiile în care nu s-a dovedit legătura de cauzalitate și ce parte din prejudiciu a determinat fapta culpabilă concretă.
Singurele fapte dovedite de natură a se încadra în cele prevăzute de art. 137 lit. a din Legea nr. 64/1995 și recunoscute de pârât care a solicitat în subsidiar în recurs admiterea doar în parte a cererii lichidatorului judiciar sunt cele referitoare la lipsa faptică a mărfurilor și materiilor prime în sumă de 3528,24 lei care erau înregistrate în evidența faptică, lipsa disponibilului din casierie în cuantum de 211,51 lei și nejustificarea decontărilor de operațiuni în curs de lămurire în sumă de 406,55 lei, aspecte reținute corect de judecătorul sindic.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că în cauză este incident motivul de modificare al hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ. astfel că, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi admis recursul pârâtului, modificată sentința atacată în sensul atragerii răspunderii pârâtului doar pentru suma de 4.146,30 lei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul - împotriva sentinței nr. 285/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr. - al Tribunalului Alba.
Modifică sentința atacată în sensul că
Atrage răspunderea pârâtului pentru pasivul debitoarei SC "" SRL pentru suma de 4.146,30 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.11.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Th.
Ex. 5/23.12.2009
Jud fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
