Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 96/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 96/2008
Ședința publică de la 05 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Hârceagă
JUDECĂTOR 2: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea DGFP H împotriva sentinței nr.226/F/2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.
În dosar separat s-a înregistrat recurs și de creditoarea AVAS B împotriva Sentinței nr.226/5.07.2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.
Curtea, în baza art.8 al.6 din Legea nr.85/2006 dispune dosarului având ca obiect recursul AVAS împotriva aceleași sentințe, la prezentul dosar.
La apelul nominal, pentru intimata se prezintă avocat și pentru creditoarea recurentă DGFP H se prezintă consilier juridic, lipsă fiind recurenta AVAS B, lichidatorul D pentru debitoarea SRL H, și restul părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar pentru SRL
Reprezentantul intimatei depune concluzii scrise și împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.
Reprezentantul creditoarei recurente DGFP H solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii, pentru motivele din recurs.
Reprezentantul intimatei Adreea solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față:
Prin Sentința nr. 226/5 iulie 2007, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoaraa închis procedura falimentului față de debitoarea SRL constatând că au fost lichidate toate bunurile din patrimoniul societății și din fondul bănesc obținut s-au făcut plățile către creditori. Judecătorul sindic a respins cererea de chemare în judecată formulată de DGFP H, având ca obiect atragerea răspunderii delictuale a pârâtului, fost administrator al societății falite, reținând că prin raportul întocmit lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat fapte ilicite comise de fostul administrator al societății, între timp decedat, iar reclamanta nu a făcut dovezi din care să rezulte săvârșirea de către pârât a vreuneia din faptele ilicite descrise de art.137 din Legea nr.64/1995 și a prejudiciului suferit consecutiv săvârșirii faptei, și că în absența acestor condiții, cerute de lege cumulativ, nu este posibilă atragerea răspunderii delictuale comerciale.
Împotriva sentinței, reclamanta DGFP H și AVAS au declarat recurs.
DGFP Has usținut în esență că, judecătorul sindic avea obligația să aplice prevederile art.72 din Legea nr.31/19090 și să-l oblige pe pârât la suportarea pasivului art. 138 lit. c din Legea nr.85/2006 deoarece, în calitate de administrator a dispus continuarea activității societății deși ducea în mod vădit la încetarea de plăți, că din raportul de lichidare rezultă vinovăția acestui pârât care nu a ținut corect contabilitatea societății, a plătit cu preferință ratele din creditul contractat cu o bancă, și nu a plătit datoriile la bugetul statului, și că recurenta dovedit existența prejudiciului prin declarația de creanță, a faptei ilicite prin continuarea activității, și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, prin refuzul achitării obligațiilor către buget.
Recurenta a mai susținut că judecătorul sindic a greșit când nu a introdus în cauză pe în calitate de moștenitoare a pârâtului decedat pentru a-i fi atrasă răspunderea delictuală a acesteia.
AVAS Bas usținut că neacoperirea creanței din patrimoniul falitei reprezintă un prejudiciu cert și o premisă pentru obligarea fostului administrator social la acoperirea prejudiciului, dovadă că art.138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie cerința culpei sau greșelii membrilor organelor de conducere fiind suficient ca fapta acestora să reprezinte doar o condiție favorabilă pentru încetarea de plăți.
Această recurentă a mai susținut că, în temeiul art. 17 alin.2 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul avea obligația convocării Comitetului Creditorilor pentru a pune în discuție obținerea autorizării necesară promovării cererii de chemare în judecată.
Recursurile nu sunt fondate pentru următoarele motive.
1. Cu prioritate, și fundamentându-se pe dispozițiile art.15 alin2 din Constituția României, pe cele ale art. 1 cod civil și în intenția de a da efect principiului certitudinii dreptului invocat de jurisprudența Curții de Justiție Comunității Europene, curtea arată, așa cum în mod constant reținut, că în cauza de față sunt aplicabile prevederile Legii nr. 64/1995 sub imperiul cărora în anul 2002 s-a deschis și s-a derulat întreaga procedură, și nicidecum cele ale Legii nr. 85/2006.
Procedura executării silite concursuale guvernată de Legea nr. 64/1995 reflectă o instituție juridică diferită de procedura dizolvării societății la care se referă Legea nr. 31/1990, astfel că ar fi contrar legii ca răspunderea delictuală pe care creditorii o pot cere altei persoane decât debitorul lor, să se fundamenteze pe dispoziții străine de cele arătate expres ca fiind incidente în ipoteza falimentului.
Cu alte cuvinte, dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu au incidență în cauza de față deoarece, calitatea de mandatar al societății nu constituie temei al acționării administratorului în justiție de către creditorii sociali. În acest profil, de prevederile art.72 din Legea nr.31/1990 se pot prevala numai mandantul, adică societatea și asociații săi și numai pe timpul funcționării normale a societății,
2.Răspunderea delictuală comercială la care se referă art. 137 din Legea nr. 64/1995este una subsidiară și limitată la acea parte din pasivul neacoperit al societății debitoare, și va reprezenta prejudiciul provocat reclamantului, numai dacă se dovedește că este consecința săvârșirii uneia sau mai multe din faptele ilicite comerciale expres prevăzute de lege.
În privința răspunderii subsidiare și limitate a altor persoane decât debitorul principal ajuns în faliment, legea dedicată procedurii executării silite concursuale a comercianților se coroborează cu Legea nr. 31/1990 care deschide creditorilor sociali calea acțiunii în răspunderea administratorilor sociali, numai în caz de faliment al societății comerciale.
Altfel spus, numai dacă rezultă un pasiv rămas neacoperit după închiderea procedurii și numai dacă, în cadrul judecării cererii de chemare în judecată, reclamantul dovedește culpa pârâtului, poate fi atrasă răspunderea delictuală comercială.
Pe de altă parte, antrenării răspunderii delictuale sprijinită pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil, răspunderea delictuală comercială la care se referă Legea 64 / 1995, nu poate fi antrenată în baza unor simple alegațiuni ale reclamantului, nici pentru alte fapte decât cele expres și limitativ, prevăzute de lege și nici în baza unor fapte descrise generic în cererea de chemare în judecată, fiind necesară descrierea materială a delictului și dovedirea săvârșirii.
Sub acest aspect, dovada comiterii faptelor ilicite nu cade în sarcina judecătorului sindic și nici a lichidatorului judiciar, ci în sarcina reclamantului conform art. 1169 Cod civil.
În speță, reclamanta DGFP Haa firmat că pârâtul ar fi săvârșit unele fapte ilicite dar nu le-a descris în materialitatea fiecăreia, mărginindu-se să le enunțe teoretic și generic, și nu a făcut dovezi din care să rezulte comiterea lor de către pârât.
În alți termeni, explicațiile reclamantei privind înțelesul condițiilor atragerii răspunderii delictuale comerciale nu pot fi reținute întrucât, legea nu instituie prezumția de culpă, nu încadrează în rândul delictelor comerciale decât acele fapte descrise expres și limitativ, și nu convertește operațiunile și fazele procedurii executării silite concursuale a debitorului, în fapte ilicite sau în prejudiciu. Pe de altă parte, raportat la prevederile Legii nr.31/1990 organul de conducere al oricărei societăți comerciale este adunarea generală a asociaților, iar Legea nr.64/1995, ce de altfel și actuala Lege nr. 85/2006, nu instituie răspunderea acestui organ.
În sfârșit, legea califică subiectul activ al răspunderii delictuale comerciale, fiind relevantă calitatea de administrator sau de alt mandatar social, al căror statut juridic reglementat în relație cu obligația de administrare a societății și de gestionare a patrimoniului acesteia, creează posibilitatea identificării operațiunilor efectuate în timpul funcționării societății și deci, a eventualelor fapte ilicite comerciale săvârșite nemijlocit.
Din acest punct de vedere, regimul juridic al răspunderii delictuale comerciale este celui aplicabil răspunderii penale, dar este diferit celui aplicabil răspunderii delictuale civile, nefiind posibilă deplasarea consecințelor ilicitului comercial din sarcina făptuitorului calificat în sarcina unor terți străini de societate, nici dacă aceștia ar fi succesorii făptuitorului.
Cum o culpă nu poate fi construită în mod artificial, iar propriile afirmații ale reclamantului nu pot constitui probe absolute în dovedirea unui delict comercial, a prejudiciului cert și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul pretins suferit, și ținând cont că în materia delictului comercial, subiectul activ este calificat de lege, legal și pertinent, judecătorul sindic a apreciat asupra lipsei de temeinicie a acțiunii prin care reclamanta DGFP Hav izat obligarea unei persoane la o plată, în afara faptelor și a suportului legal.
3. felului în care recurenta DGFP Haa cționat pentru recuperarea creanței, a procedat și recurenta AVAS care consideră, contrar legii și a obligației de diligență maximă avută încă din perioada anterioară deschiderii procedurii, că ulterior închiderii procedurii față de societatea comercială, fostul lichidator al societății sau alte persoane, și nu recurenta însăși, ar fi obligate să întreprindă activități tinzând la recuperarea prejudiciului invocat, pentru care nici nu a înaintat cerere de chemare în judecată.
Recursul AVAS va fi respins pentru aceleași motive la care se adaugă împrejurarea că această recurentă nu s-a preocupat să formuleze cerere de chemare în judecată, așa cum este impus de art. 112 și urm Cod pr. Civilă și de art. 6 din CEDO, nu a indicat pârâtul și nu i-a permis posibilitatea de a-și susține apărarea față de faptele pe care i le-a imputat afirmativ, doar în recursul promovat.
Raportat la considerentele ce preced, sentința judecătorului sindic este legală și temeinică atât prin prisma cercetării criticilor din recurs cât și a cercetării cauzei sub toate aspectele în sensul art. 304 Cod pr.civ. astfel că recursurile vor fi respinse.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile formulate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice H și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr.226/F/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 5.03.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.și dact.
2ex./9.06.08.
Jud.fond
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 05 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței nr.226/F/5.07.2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
CURTEA DE APEL
Văzând prevederile art.8 alin.6 din Legea nr.85/2006
DISPUNE
prezentului dosar cu nr- la dosar nr.de ordine 2, având același număr, unde este atacată aceiași sentință 226/F/5 iulie 2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Judecători:Doina Hârceagă, Eugenia Florescu, Gilica Popescu
| ← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 1155/2009.... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 370/2008.... → |
|---|
