Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 1155/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 1155
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 3: Vasilică
GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre pronunțare recursurile declarate de recurentul - fost administrator al - SRL N, împotriva sentințelor civile nr. 230/CF/3.03.2009 și 334/F/24.03.2009, precum și a încheierilor din 19.02.2009, 10.03.2009, 17.03.2009, 28.04.2009, 05.05.2009, 12.05.2009 și 19.05.2009 pronunțate de Tribunalul Neamț în dosarul nr- și recursurile declarate de recurentele - pârâte - SRL împotriva sentinței civile nr.334/F din 24.03.2009 și a încheierii din 28.04.2009 și - Generale SA prin Sucursala PNî mpotriva sentinței civile nr.334/F/24.03.2009 pronunțate de Tribunalul Neamț în același dosar.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit la acea dată.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursurilor de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
1) Prin încheierea din 19 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Neamț, s-a respins ca nefondată cererea de recuzare formulată împotriva judecătorului sindic, instanța reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.27 Cod procedură civilă.
2) Prin sentința comercială nr.230/F/03.03.2009 judecătorul sindic a respins ca nefondată contestația formulată de - administratorul debitoarei - SRL P N la raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că potrivit art.56 al.1 din Legea nr.64/1995 administratorul judiciar avea obligația de a întocmi raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitorului, raportul întocmit de administrator fiind complet instanța nu putea impune acestuia să-și schimbe opinia în ceea ce privește persoanele vinovate de starea de insolvență, aprecierile administratorului urmând a fi cenzurate în situația în care se va solicita angajarea răspunderii personale. Se arată că au fost confirmate concluziile administratorului judiciar de expertul contabil desemnat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs administratorul societății debitoare.
Recursul a fost timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,30 lei, fiind înregistrat sub nr- din 20 mai 2009 pe rolul Curții de APEL BACĂU.
În motivarea recursului recurentul invocă excepțiile:
- pronunțarea hotărârilor în contextul lipsei de procedură;
- lipsa capacității procesuale a N și a calității procesuale;
- nulitatea procedurii de substituire procesuală a PN cu
Pe fondul celor două hotărâri recurentul arată că: nu s-a determinat întinderea sarcinii credale ce grevează masa falimentului; nu au fost operate formele de publicitate prevăzute de lege; s-a statuat greșit asupra cadrului procesual; i-a fost îngrădit dreptul la apărare prin refuzul concret de administrare a unor probatorii încuviințate în prealabil de instanță; administrarea partinică a cauzei de către judecătorul sindic potrivit detaliilor din cererea de recuzare; a tolerat instanța încadrarea de către lichidator a îndatoririlor procedurale cu impact asupra diminuării valorii masei falimentare; a reținut o greșită cauză a actului juridic dedus judecății datorită stabilirii greșite a cadrului procedural; au fost ignorate principiile relative la exercițiul capacității procesuale al părților, acțiunii legii în timp, ordinii logice de soluționare a cererilor, obiecțiunilor, contestațiilor.
Arată recurentul că PNa solicitat, în baza art.80 lit.e din Ordinul nr.977/2007 al Președintelui ANAF, scoaterea sa din cauză și introducerea în cauză a Că această cerere era o veritabilă renunțare la judecată, iar judecătorul sindic prin încheirea din 15 ianuarie 2008 dispus introducerea în cauză a Nd eși nu erau incidente dispozițiile legale privind participarea terților la raportul procesual.
Susține recurentul că, judecătorul - sindic nu a administrat probe admise deja de instanță, respectiv obiectivele expertizei încuviințate de instanță prin încheierea din 03 noiembrie 2006 în pofida susținerii recurentului care a arătat că expertul nu a adus clarificările necesare, că judecătorul - sindic a imputat recurentului exercitarea dreptului la apărare fiind nesocotite în acest context dispozițiile art.6 din CEDO.
De asemenea, se arată că instanța a analizat contestația prin prisma unor obiective parțiale și spulberă apărările invocate prin reținerea că raportul este complet, iar raportul este confirmat de expert, deși nici una din calculațiile lichidatorului nu a fost validată de expert.
Recurentul semnalează și disfuncțiile care afectează direct soluționarea contestației, respectiv încălcarea Legii nr.64/1995 privind tabelul creditorilor și statuarea greșită a cadrului procesual în cauză.
Prin întâmpinare N solicită respingerea excepțiilor invocate de recurent, PNa re calitatea de creditor și este reprezentat de consilierii juridici din cadrul direcțiilor generale, conform Ordinului nr.977/2007, fiind unitate fiscală subordonată directorului executiv al, iar modul în care în interiorul instituției se dispune asupra reprezentării nu are importanță asupra capacității procesuale de exercițiu. Se arată că în condițiile în care ar fi apreciat că încheierea din 15 ianuarie 2008 ar fi fost nelegală, trebuia să formuleze recurs. Pe fond, arată că sentința nr.230/2009 este legală și temeinică.
II. 1). Prin încheierea din 19 februarie 2009 s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a judecătorului - sindic, instanța reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.27 Cod procedură civilă.
2). Prin încheierea de dezbateri din 10 martie 2009 s-a amânat pronunțarea privind cererea de intervenție în nume propriu formulată de N și a cererilor de anulare a transferului patrimonial, pentru 17 martie 2009.
3). Prin încheierea din 17 martie 2009 s-a amânat pronunțarea din nou pentru data de 24 martie 2009.
4). Prin sentința nr.334/F/24.03.2009 s-au respins excepțiile lipsei de interes formulate de - SRL și privind acțiunea de anulare a transferurilor patrimoniale și excepțiile inadmisibilității nulității și lipsei de interes formulate de aceleași părți; privind cererea de intervenție în interes propriu formulată de
S-a dispus anularea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.4262/17.12.2003 de încheiat între - SRL, - SRL și - Generale SA și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară. S-a dispus anularea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate între - SRL și - SRL având ca obiect hală de producție înstrăinată cu factura fiscală -/15.12.2002, teren în suprafață de 3545 mp înstrăinat cu factura nr.-/15.12.2002, utilaje de patiserie înstrăinate cu factura nr.-/30.11.2003, autoturismele Chevrolet cu nr.-, Renault 21 cu nr.-, autoutilitara cu nr.-, autoutilitara cu nr.- înstrăinate cu facturile fiscale -/18.12.2003, -/18.12.2003, -/18.12.2003 și -/18.12.2003 și dispune repunerea părților în situația anterioară.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin contractul autentificat sub nr. 4262/17.12.2003 de, societatea debitoare a vândut pârâtei " Com" P-N suprafața de 3.804 mp teren arabil și netrebnic, suprafața de 34.058 mp teren curți -construcții, fânețe și drum, cu prețul de 2.746.000.000 lei vechi, fără TVA, precum și construcțiile C1-C6 constând în birouri, trei hale de producție, magazie tip și platformă rezervoare, cu prețul de 4.305.000.000 lei vechi, fără TVA. Pârâta - Generale figurează în contract în calitate de creditor ipotecar. Pentru a constata această vânzare a fost emisă de către societatea debitoare factura fiscală seria - nr. - din data de 18.12.2003 (fila 225 vol. 3).
De asemenea, în perioada 30.11.2003-18.12.2003 societatea debitoare a vândut pârâtei " Com" o hală de producție, teren în suprafață de 3.545 mp, utilaje de patiserie și patru autovehiculele, conform facturilor fiscale nr. -/15.12.2002, nr.-/15.12.2002,nr.-/30.11.2003,nr. -/18.12.2003, nr. -/18.12.2003, nr. -/18.12.2003 și nr. -/18.12.2003.
Parte din aceste bunuri erau sechestrate din anul 2002 de către Casa Județeană de Pensii N, a cărei creanță a fost preluată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Acest fapt rezultă din procesul verbal de sechestru nr. 17882/31.10.1998 (filele 97-100 vol. 5) care face referire la modul de dobândire al bunurilor, indicând contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1652/08.12.1993, referirea la acesta regăsindu-se și în contractul a cărui anulare s-a solicitat, respectiv cel autentificat sub nr. 4262/17.12.2003 de.
Contractele de ipotecă, privind bunurile sechestrate, invocate de creditorul ipotecar și încheiate cu societatea debitoare sunt ulterioare datei aplicării sechestrului, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. 20292/15.12.2003 ( fila 13 vol. 4).
În ce privește excepția lipsei de interes în privința cererii principale instanța a reținut că aceasta a fost motivată prin prisma faptului că, eventuala desființare a contractelor ar conduce la o "reactivare" a debitului către BRD și înscrierea acesteia la masă credală ar afecta negativ valoarea masei de împărțit și ar fi mai păguboasă pentru debitoare.
Instanța a reținut că interesul, ca și condiție de exercitare a unei acțiuni în justiție nu trebuie analizat în prezenta cauză prin prisma soluției ce se poate pronunța, ci doar a scopului urmărit, care este acela de a anula un transfer ce se susține a fi fraudulos, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 61 din Legea 64/1995.
În consecință, instanța a apreciat că lichidatorul justifică un interes în prezenta cauză și a respins ca nefondate excepțiile lipsei de interes invocate de pârâta - " Com" și fostul administrator al societății debitoare.
În ce privește cererea de intervenție accesorie formulată de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice N s-a reținut că judecătorul sindic a dispus admiterea acesteia în principiu, în temeiul art. 52 Cod procedură civilă, prin încheierea pronunțată la data de 11.07.2006, încheiere ce are caracter interlocutoriu. Deoarece pentru admiterea în principiu a unei cereri de intervenție trebuie verificat atât obiectul acesteia, care trebuie să aibă legătură cu cererea principală, cât și interesul intervenientului și față de caracterul interlocutoriu al încheierii de admitere în principiu, instanța a constatat că excepțiile privind inadmisibilitatea, nulitatea și lipsa de interes nu mai pot fi repuse în discuție decât prin intermediul căilor de atac, sens în care instanța a respins aceste excepții.
În ce privește fondul cauzei s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea 64/1995, în vigoare la momentul formulării cererilor, administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii. De asemenea potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 1lit. b și c administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte: b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; c) acte încheiate, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Potrivit alin. 2 lit. e din același act normativ, pot fi anulate operațiunile, încheiate în anul anterior deschiderii procedurii, cu orice persoană fizică ori juridică, deținând o poziție dominantă asupra debitorului sau activității sale, dacă sunt în paguba creditorilor.
Acestea au fost textele de lege pe care și-a întemeiat în drept cererile de anulare, lichidatorul judiciar.
În ce privește cazul prevăzut de art. 61 alin.1 lit. c din Legea 64/1995 reține că intenția de fraudă trebuie analizată doar în privința vânzătorului și a cumpărătorului, neinteresând sub acest aspect poziția subiectivă a creditorului ipotecar - Generale, care în mod evident a avut doar interesul de a-și recupera creditul acordat unui debitor asupra căruia plana suspiciunea incapacității de plată, aspect relevat tocmai de întârzierile în restituirea împrumutului. Noțiunea de părți implicate folosită de legiuitor nu poate privi,în opinia instanței decât pe vânzători și cumpărători.
Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert rezultă că bunurile înstrăinate prin contractul autentificat sub nr. nr. 4262/17.12.2003 de au fost subevaluate, prețul de vânzare reprezentând doar 23% din prețul pieței. De altfel acest aspect este evident, în ce privește terenurile, în condițiile în care într-o piață în domeniu care era în creștere, debitorul vinde în anul 2002 un metru pătrat de teren cu un preț de 8,2 euro, iar după exact un an cu doar 1,78 euro, preț care nu se justifică nici prin faptul că o parte din teren nu este construibil.
Astfel, în ce privește bunurile înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4262/17.12.2003 de s-a probat faptul că prestația debitorului depășește în mod vădit prestația cumpărătorului, astfel că nu mai interesează în cauză intenția frauduloasă a părților. Cu toate acestea instanța a reținut că prin această înstrăinare societatea debitoare a rămas fără sediu și fără majoritatea spațiilor de producție, operațiune care nu s-ar justifica din punct de vedere economic, deoarece în acest mod aceasta nu a dobândit nici un avantaj material, prețul fiind virat de către bancă direct în contul creditului ce i-a fost acordat, ipoteca fiind transferată pe numele cumpărătorului, care de altfel a fost creditat tot de către
În ce privește înstrăinarea celorlalte bunuri, în baza unor facturi fiscale, s-a reținut că acestea au vizat ultimele bunuri imobile aflate în patrimoniul debitorului precum și utilajele de producție și patru autoturisme, cu scopul evident de a le sustrage de la executare, în condițiile în care, încă din anul 2002, se pornise împotriva sa executarea silită imobiliară și mobiliară de către creditorul Casa Județeană de Pensii
Prin vânzarea aproape în întregime a patrimoniului nu au fost urmărite interesele economice ale debitorului, care astfel a fost pus în situația de a nu-și mai putea continua activitatea. În mod straniu însă, prin încheierea unui contract de comodat privind chiar bunurile înstrăinate, încheiat cu societatea cumpărătoare, debitorul a continuat să desfășoare activitate care nu a condus decât la majorarea datoriilor. Este evident astfel că nici cumpărătorul nu a urmărit să dobândească aceste bunuri în scopul de a le folosi în activitatea sa comercială, la acel moment, ci doar de a le sustrage de la urmărire, în condițiile în care, imediat după achiziționare a cedat folosința acestora, cu titlu gratuit, în favoarea debitorului vânzător. Se impune cu atât mai mult a se reține această concluzie având în vedere componența și modificările intervenite în structura asociaților celor două societăți, astfel cum rezultă din explicațiile lichidatorului judiciar și înscrisurile depuse de acesta la dosar (filele 232-237 vol. 3).
Sub aspectele analizate nu are relevanță faptul că o parte din bunurile astfel înstrăinate erau ipotecate,în condițiile în care, astfel cum s-a reținut, la momentul efectuării transferurilor se putea obține un preț de peste patru ori mai mare, din care s-ar fi putut acoperi și alte creanțe, în condițiile în care scopul urmărit de debitor ar fi fost acesta.
Pentru aceste considerente s-a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 61 alin. 1 lit. b din Legea 64/1995 în ce privește prima cerere de anulare și cele ale art. 61 alin. 1 lit. c în ce privește a doua cerere, astfel că nu se mai impune a fi analizată și incidența dispozițiilor alin. 2 lit. eaa celuiași articol.
Împotriva sentinței comerciale nr.334/24.03.2009 au declarat recurs - SRL, - Generale SA prin Sucursala P N și administratorul statutar al debitoarei, acesta din urmă recurând și încheierile din 19.02.2009, 10.03.2009 și 17.03.2009, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-/26.06.2009.
A) În recursul său, pârâta, - SRL arată că greșit s-au respins excepțiile inadmisibilității, nulității și lipsei de interes în ceea ce privește cererea de intervenție în nume propriu a N, deoarece cererea de intervenție a fost formulată de N în 2008 și soluționată de judecătorul sindic prin încheierea din 10 ianuarie 2008 și având în vedere că nu a formulat o cerere în nume propriu greșit s-a dispus introducerea în cauză a N, aceasta din urmă neavând capacitate și calitate procesuală activă.
De asemenea, susține că acțiunea formulată de administratorul judiciar este lipsită de interes, deoarece prin revânzarea bunurilor în acest moment valorile obținute ar fi inferioare acelora obținute prin vânzările a căror anulare se solicită.
Pe fondul cauzei, arată că anularea contractului autentic s-a pronunțat în baza art.61 lit.b, soluția fiind greșită deoarece expertiza a fost efectuată de un expert contabil și nu de un expert în evaluări imobiliare.
În ceea ce privește a doua cerere, anularea s-a pronunțat în baza art.61 lit.c, însă, instanța nu a avut în vedere că la data vânzării bunurile aveau o valoare aproape nulă din cauza uzurii fizice și morale, iar bunurile imobile erau ipotecate în favoarea BRD.
B) BRD - Generale - prin Sucursala PNa rată că sentința comercială nr.334/2009 este netemeinică și nelegală deoarece vânzarea terenului de 34.058. și construcțiile aferente nu au fost vândute pentru a fi sustrase de la urmărire, ci pentru achitarea creanței pe care societatea o avea la BRD, bunurile fiind ipotecate. Susținerea că numai terenul ar fi fost ipotecat este deoarece din extrasul CF rezultă că imobilele erau ipotecate în favoarea băncii conform contractului nr.11953/2003 și 17022/2003. Se arată că prețul vânzării a fost integral virat la BRD în contul creanței acesteia.
Se susține că în cazul incidenței art.61 lit.c din Legea nr.64/1995, vânzarea este nulă dacă există intenția tuturor părților de a sustrage bunurile, aspect ce nu a fost probat. Nu este corectă afirmația administratorului că vânzarea trebuia realizată prin licitație în lipsa unor dispoziții legale care să oblige la această vânzare, că executarea unei obligații se poate realiza fie prin plată, fie pe calea executării silite, instanța reținând greșit că aceasta se poate realiza numai în această din urmă procedură. Se mai arată că judecătorul sindic a reținut contrar art.61 lit.c din Legea nr.64/1995, că în cauză nu este necesară intenția comună de fraudă, ci doar disproporția dintre prestația părților.
În ceea ce privește anularea contractului de vânzare nr.4262/17.12.2003 este o interpretare greșită a instanței, deoarece vânzarea nu este o operațiune comercială în sensul Codului Comercial deși, s-a invocat art.61 lit.b din Legea nr.64/1995.
În ceea ce privește vânzarea utilajelor și acestea erau gajate în favoarea BRD.
Referitor la vânzarea terenului de 3545. și hala de producție și acestea erau ipotecate în favoarea BRD, acestea au fost înstrăinate prin contractele de vânzare - cumpărare nr.3909/2002 și nr.2939/2002 și nu prin facturile reținute de judecătorul - sindic. Arată recurenta că, nu s-au dovedit susținerile privind vânzarea bunurilor sub prețul pieței, cu intenția de a frauda creditorii, prețul vânzării fiind folosit pentru acoperirea unor creanțe ale BRD, dar și creanțe bugetare. În acest context este nefondată admiterea cererii de intervenție a Nd eoarece, potrivit extraselor de cont au fost achitate și creanțe bugetare.
Arată recurenta că, acționariatul părților din contract este diferită și faptul că acționarul cumpărătoarei a fost asociat până la 06.06.2000 și în societatea vânzătoare nu face incidente dispozițiile art.61 al.2 lit.c care se referă la operațiunile încheiate în anul anterior deschiderii procedurii cu o persoană fizică sau juridică ce avea o poziție dominantă în societatea vânzătoare.
Sub acest aspect vânzările au avut loc la 15.12.2002 deci în afara termenului de 1 an.
C). Recurentul prin motivele de recurs reiterează excepțiile pronunțării hotărârilor recurate cu lipsă de procedură, lipsa capacității procesuale a N, nulitatea procedurii substituirii procesuale a - P N cu N, lipsa calității procesuale, lipsa de interes, inadmisibilitatea nulității.
Pe fondul hotărârilor recurate, recurentul arată că P N nu a formulat nici o cerere de a interveni în cauză ca terț, instanța nu s-a pronunțat pe o astfel de cerere; că temeiul pentru introducerea în cauză a - art.80 lit.e din Ordinul nr.977/2007 - nu putea fi reținut deoarece Ordinul 977/2007 nu a fost publicat în Monitorul Oficial conform art.10 din Legea nr.24/2000; că în acest context cererea P N de introducere în cauză a - N constituie o veritabilă renunțare la judecată; că încheierea din 15 ianuarie 2008 este cenzurabilă; că ar fi fost titulara dreptului de a introduce acțiunea și a fi parte în proces; că nu are capacitate procesuală, iar excepția lipsei capacității procesuale este o excepție de fond absolută și peremptorie putând fi invocată în orice stare a pricinii și urmare a admiterii acesteia să se dispună închiderea procedurii.
Referitor la anularea transferurilor patrimoniale, recurentul arată că administratorul judiciar a solicitat anularea în baza art.60 și 61 lit.b,c alin.2 lit.e din Legea nr.64/95 însă, în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, nu există normă prin care să se oblige la efectuarea unei oferte publice de vânzare, înstrăinarea a urmărit stingerea unor debite față de bancă, că mobilitatea asociaților în timp poate constitui un argument în favoarea dovedirii unei poziții dominante; că reducerea patrimoniului face inoperantă acțiunea în anulare, că nu s-au dovedit efectele contactului de comodat sau condiționarea producției.
De asemenea, recurentul arată o serie de aspecte privind activitatea administratorului referitoare la stabilirea sarcinii credale, forme de publicitate, statuarea greșită asupra cadrului procedural. Susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța a tolerat încălcarea îndatoririlor de către lichidator, s-a reținut o cauză greșită a actului juridic, au fost ignorate principiile, capacitatea de exercițiu, acțiunii legii în timp și s-a administrat partinic cauza.
Prin întâmpinare N arată că excepțiile invocate nu sunt fondate, că are calitatea de creditor, dar reprezentarea se realizează prin consilierii juridici, că Ordinul nr.977/2007 este un act cu caracter intern și nu este supus publicării. Se arată că debitoarea datorează 1.980.782,35 lei și consideră întemeiată cererea de intervenție, că este și creditor ipotecar privind creanța N, că societatea cumpărătoare a fost acționar al vânzătoarei în perioada 1994 - 1998.
III. 1). Prin încheierea din 28 aprilie 2009, s-a respins excepția lipsei capacității procesuale a creditoarei - S-a reținut că în cauză are calitatea de creditor - P N, iar potrivit Ordinului nr.977/2007 reprezentarea acesteia se face prin consilierii juridici din cadrul - N, titular al creanței rămânând, modalitățile în care în plan intern sunt stabilite modurile de reprezentare nu au relevanță sub aspectul capacității de folosință, administrațiile financiare fiind reprezentate de organele ierarhic superioare.
2). Prin încheierea din 05 mai 2009 judecătorul a rectificat încheierea din 28 aprilie 2009 în sensul că, în loc de prevederile art.10 al.2 din Legea nr.24/2000 se vor trece prevederile Ordinului nr.977/2007 a Președintelui ANAF care nu a fost publicat în Monitorul Oficial și s-a amânat pronunțarea cu privire la contestația formulată de - SRL pentru 12 mai 2009, iar prin încheierea din 12 mai 2009 s-a amânat din nou pronunțarea pentru data din 19 mai 2009.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs - SRL și, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr- din 03 august 2009.
A). Prin recursul său, - SRL, critică încheierea de ședință din 28 aprilie 2009 și încheierea de îndreptare eroare materială a acesteia. În motivarea recursului se arată că N nu are capacitate procesuală și nici calitate procesuală, deoarece s-a substituit iregular și invalid P N, că Ordinele nr.268/2007 și nr.977/2007 sunt inexistente nefiind publicate în Monitorul Oficial, că N nu a formulat nici o cerere de participare în cauză și ilegal s-a admis cererea de intervenție în nume propriu.
Deși invocă o încheiere de îndreptare a erorii materiale a încheierii din 28 aprilie 2009 în cauză nu s-a pronunțat o astfel de încheiere.
B). Recurentul formulează recurs împotriva încheierii din 28 aprilie 2009 încheiere, inclusiv cea a îndreptării erorii materiale din 19 mai 2009 și amânările de pronunțare din 5 și 12 mai 2009.
În motivarea recursului, se arată că - N nu a formulat cerere de a interveni în cauză fie ca terț, fie ca substituent procedural, că PNa solicitat scoaterea sa din cauză și introducerea în cauză a N în baza art.80 lit.e din Ordinul nr.977/2007, că acest ordin nu este în vigoare deoarece nu a fost publicat în Monitorul Oficial conform art.10 din Legea nr.24/2000, că în acest context cererea N apare ca o renunțare la judecată, că lit.e vorbește de reprezentarea prin consilieri juridici și nu de o substituire procesuală, că nu sunt îndeplinite condițiile ca N să exercite acțiunea, ci doar era titulara dreptului, că transmiterea calității procesuale se realizează numai pe calea reorganizării în cazul persoanelor juridice, că nu are nici capacitate procesuală. Se mai arată că împuternicirea s-a realizat printr-un act inexistent și că încheierea din 15.01.2008 este interlocutorie asupra căreia nu mai poate reveni legal, singura care poate să se pronunțe asupra acesteia fiind instanța de control judiciar.
Prezintă în continuare puncte de vedere din doctrină privind condițiile de exercitare a acțiunii civile, cerințele de a sta în proces și de transmitere a exercițiului drepturilor procesuale, capacitatea procesuală și calitatea procesuală activă și cele privind sancționarea actelor neîndeplinite cu nesocotirea exigențelor legale arătând că era titularul dreptului și nu l-a transmis valabil, că nici nu ar mai putea reveni în starea actuală a cauzei.
Invocând excepția lipsei capacității procesuale arată că nu putea interveni în baza unui act inexistent, încheierea din 15 ianuarie 2008 fiind însă interlocutorie nu poate fi cenzurată decât în căile de atac.
Că în ceea ce privește calitatea procesuală titularul prezumat al creanței este dreptul său nefiind legal transmis în patrimoniul, concluzionând că sancțiunea procesuală a actelor procesuale este nulitatea, iar consecința nulității este închiderea procedurii.
Curtea verificând cu respectarea dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă hotărârile recurate, sub aspectul criticilor formulate reține următoarele:
. Referitor la recursurile formulate împotriva încheierii din 19 februarie 2009 și a sentinței comerciale nr.230/F/03.03.2009.
1).Recursul împotriva încheierii din 19 februarie 2009.
Prin încheierea din 19.02.2009 s-a respins propunerea de recuzare formulată de.
Potrivit art.27 din Codul d e procedură civilă poate fi recuzat judecătorul dacă se află în una din situațiile enumerate limitativ la pct.1-9 al textului de lege menționat, cel ce propune recuzarea având obligația, conform art.1169 Cod civil, să facă dovada că judecătorul se află în situațiile prevăzute de art.27 Cod procedură civilă.
Atât prin cererea de recuzare, cât și prin motivele recursului formulat împotriva încheierii din 19 februarie 2009, atât în recursul ce făcut obiectul dosarului - cât și cel care a făcut obiectul dosarului -, sunt invocate aspecte care privesc modul în care, în opinia recurentului, judecătorul a instrumentat cauza, aspecte ce pot fi supuse în condițiile legii cenzurii instanței de control judiciar însă, acestea excedând enumerării limitative a cauzelor pentru care un judecător poate fi recuzat. Având în vedere că nu se invocă nici unul din motivele de recuzare prevăzute în art.27 Cod procedură civilă, împrejurare reținută și de instanța de fond, recursul promovat împotriva acestei hotărâri este legală și temeinică, recursul promovat urmând a fi respins, ca nefundat.
2).Recursul împotriva sentinței comerciale nr.230/2009.
- Referitor la excepțiile invocate:
Referitor la lipsa de procedură
Potrivit art.153 al.1 Cod procedură civilă, partea care "a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va mai fi citată în tot cursul judecății".
Recurentul, deși afirmă că pronunțarea sentinței nr.230/2009 și încheierii din 19.02.2009 s-a realizat "în context de lipsă de procedură" nu arată în fapt în ce constă lipsa de procedură. Din actele dosarului rezultă că recurentul a fost prezent prin mandatar - avocat la termenele anterioare (ex.30.10.2007, 15.01.2008, 16.09.2008, 30.09.2008, 9.12.2008) fiind prezentă și la termenul din 24.02.2009 când au avut loc dezbaterile asupra obiecțiunilor formulate la raportul prevăzut de art.59 din Legea nr.85/2006, după închiderea dezbaterilor.
Constatând că în cauză nu s-au dovedit incidența dispozițiilor art.153 alin.2 Cod procedură civilă nu se poate reține că s-au încălcat dispozițiile privind procedura de citare a recurentului, acest motiv de recurs fiind nefondat.
În ceea ce privește soluționarea cererii de recuzare, potrivit art. 31 alin. 1 din Codul d e procedură civilă aceasta se face în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultând pe judecătorul recuzat, critica privind lipsa de procedură fiind de asemenea nefondată.
Excepția lipsei capacității procesuale și a calității procesuale a
Referitor la capacitatea procesuală a N, curtea reține că prin capacitate procesuală se înțelege aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații în plan procesual (art.41 alin.1 Cod procedură civilă). Fiind în plan procesual o aplicare a capacității civile, capacitatea procesuală este dobândită odată cu dobândirea personalității juridice.
Potrivit art. 2 din nr.HG495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor,direcțiile generale ale finanțelor publice județeneși Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B,ca instituții publice cu personalitate juridică, dispoziții menținute și prin G 109/2009.
Așadar, intimata N are capacitate procesuală nu în baza Ordinului nr.977/2007 a Președintelui ANAF, care este, în fapt, un regulament de organizare a direcțiilor finanțelor publice, ci în baza hotărârilor de Guvern prin care s-au organizat și reorganizat Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Pornind de la premise greșite - respectiv că N ar dobândi capacitate procesuală în baza Ordinului nr. 977/2007 emis de Președintele ANAF întregul eșafodaj argumentativ sub acest aspect al recurentului este irelevant și în consecință, acest motiv de recurs nu se fondează.
Calitatea procesuală a
Așa cum rezultă din cererea de deschidere a procedurii (fila 128 dosar recurs vol. I) creanța pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii este o creanță fiscală, la data formulării cererii având un cuantum precizat de peste 15 miliarde de lei (rol), reprezentând impozite și taxe, natura acestei creanțe nefiind contestate.
Administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale se realizează în conformitate cu dispozițiile Codului d e procedură fiscală.
Potrivit art. 21 din Codul d e procedură fiscală, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, iar potrivit art. 17 alin 1 și 3 din același act normativ, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, Statul fiind reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
Așadar creanța pentru care s-a deschis procedura este o creanță fiscală care s-a născut dintr-un raport de drept material fiscal ai cărui subiecți sunt Statul, pe de o parte și contribuabilul L, debitor în procedura insolvenței.
În cadrul acestui raport de drept material fiscal, Statul este reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N fiind unitate subordonată cu personalitate juridică ( așa cum s-a argumentat la lit. b) a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Potrivit art. 32 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, organele fiscale au competență generală privind administrarea creanțelor fiscale, iar potrivit art. 177 alin 1 și 3 din același act normativ, în vederea recuperării creanțelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvență, Agenția Națională de Administrare Fiscală șiunitățile sale subordonate, vor declara lichidatorilor creanțele existente, la data declarării, în evidența fiscală pe plătitor, cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenței se vor înainta instanțelor judecătorești.
Concluzionând, calitatea procesuală a creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice N este de asemenea consacrată prin Codul d e procedură fiscală și nu prin Ordinul 977/2007 a Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și în consecință și acest motiv de recurs este nefundat iar examinarea celorlalte critici aduse Ordinului 977/2007 apare ca irelevantă.
"Procedura de substituire procesuală" a - P N cu N, așa cum o afirmă recurentul, s-a realizat prin încheierea din 15.01.2008, act de procedură efectuat de instanță sub imperiul Legii nr.85/2006.
Prin Legea nr.85/2006 s-a introdus o procedură specială aplicabilă în materia insolvenței, procedură care, pe de o parte, derogă de la dreptul comun, iar pe de altă parte, acolo unde nu reglementează expres, se completează cu dreptul comun dar numai în măsura compatibilității acestuia cu dispozițiile din Legea 85/2006 (art.149 din Legea nr.85/2006).
Procedura insolvenței, având în vedere specificul acesteia, presupune efectuarea actelor de procedură succesive pentru realizarea unei proceduri colective consacrată în scopul acoperirii pasivului debitorului aflat în insolvență, procedură deosebit de complexă care se poate întinde pe intervale mari de timp.
Având în vedere specificitatea procedurii legiuitorul a statuat prin art.12 din Legea nr.85/2006 că hotărârile judecătorului sindic - fără a distinge - sunt definitive și executorii, iar prin teza a II - a, că aceste hotărâri pot fi atacate separat cu recurs.
Dispozițiile legale cuprinse în art.12 din Legea nr.85/2006 derogă de la dreptul comun atât în privința caracterului hotărârilor - atunci când acestea sunt încheieri - cât și în ceea ce privește posibilitatea atacării lor, acestea putând fi atacate, așa cum prevede teza II din alin.4 al art.12 și separat.
Prin încheierea din 15.01.2008 s-a admis cererea P N și s-a dispus scoaterea din cauză a creditoarei P N și introducerea în cauză a N, în dispozitiv menționându-se de către judecătorul - sindic că aceasta este definitivă și executorie (filele 1-3 dosar -).
Potrivit art.129 din Constituție împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Așadar, având în vedere că nelegalitatea încheierii din 15.01.2008 nu a fost invocată prin exercitarea căilor de atac prevăzute de art.12 alin.1 și art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006, această hotărâre a intrat sub autoritatea de lucru judecat, cadrul procesual în cauză realizându-se cu Direcția Generală a Finanțelor Publice N, sub acest aspect critica recurentului este nefondată.
- Referitor la criticile privind fondul contestației la Raport.
În fapt,
Prin sentința nr.1404/F/12.10.2004 s-a deschis procedura privind pe debitoarea - SRL PNf iind numit administrator judiciar - CONT SRL.
În data de 28.02.2005 administratorul judiciar depune la dosarul de insolvență Raportul privind cauzele și împrejurările ajungerii în insolvență care conține date despre societate, asociați, evoluția capitalului social, analiza situației economico-financiare a debitoarei și a prezentat cauzele ajungerii în incapacitate de plată, persoanele vinovate, solicitând judecătorului - sindic deschiderea procedurii falimentului (filele 148-166 dosar recurs).
Împotriva acestui raport administratorul statutar al debitoarei a formulat obiecțiuni prin care aduce critici punctului de vedere exprimat de practicianul în insolvență referitoare la: - diminuarea capitalului social; vânzările de active din perioada 2001 - 2003; pierderile din activitatea financiară, încasările aferente vânzărilor de active, precum și la concluziile acestuia. Totodată, solicită și efectuarea uneiexpertize contabilecare să aibă ca obiective: "stabilirea cauzelor și împrejurărilor ce au condus la încetarea plăților debitoarei cu menționarea persoanelor vinovate" expertiză ce solicită să fie efectuată de un expert din lista experților (fila 182 dosar recurs).
Prin încheierea din 10.11.2004 a fost desemnat să efectueze expertiza, expertul, membru al.
Prin încheierea din 03.11.2006 s-au stabilit obiectivele expertizei, instanța dispunând ca expertul să aibă în vedere și obiectivele propuse de părți. La data pronunțării acestei încheieri, singurele obiective propuse de părți erau cele formulate prin contestația formulată de recurent și precizate mai sus și cele depuse la dosarul cauzei pentru termenul din 11.07.2006 (fila 17 doar recurs. II).
Primul raport de expertiză a fost anulat prin încheierea din 30.10.2007 (fila 242 -. I), instanța solicitând expertului să răspundă și la obiectivele administratorului statutar, expertiza fiind depusă la dosarul cauzei la 03.05.2008.
Cu privire la această expertiză recurentul formulează obiecțiuni referitoare la modul în care expertul a efectuat expertiza și la faptul că nu a analizat sesizările privind raportul lichidatorului.
Reclamantul, deși invocă erori pe care le-ar fi efectuat expertul, solicită doar chemarea acestuia pentru a fi audiat în vederea clarificării obiecțiunilor.
Expertul contabil răspunde la obiecțiunile formulate de reclamant la 15.10.2008 (filele 109-119, vol. II), iar prin încheierea din 28.10.2008 este respinsă cererea de chemare în instanță a expertului.
În data de 09.12.2008 reclamantul formulează noi obiecțiuni la răspunsul expertului, obiecțiuni ce sunt respinse prin încheierea din 16.12.2008.
În drept,
Prin art.24 din Legea nr.64/1995 - act normativ în vigoare la data numirii administratorului judiciar - sunt stabilite atribuțiile administratorului judiciar.
Una din aceste atribuții o constituie și examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, precum și asupra posibilităților reale de reorganizare efectivă a activității debitorului, ori a motivelor care nu permit reorganizarea și supunerea acelui raport judecătorului - sindic.
Așadar, acest raport exprimă opinia practicianului în insolvență cu privire la aspectele prevăzute de lege, judecătorul sindic putând cenzura acest raport, în funcție de natura viciilor invocate, fie pe cale directă în condițiile art.11 lit. i din Legea nr.64/1995 când sunt invocate aspecte ce țin de legalitatea întocmirii raportului, fie pe cale indirectă când este criticată opinia acestuia exprimată în calitatea sa de practician în insolvență.
Pe cale indirectă, așa cum a reținut și judecătorul sindic, poate fi cenzurată opinia lichidatorului în insolvență când aceasta este exprimată într-un act de procedură ce este de competența sa cum ar fi: anularea transferurilor frauduloase, angajarea răspunderii în condițiile art.137 din lege, elaborarea planului de reorganizare, etc.
În ceea ce privește legalitatea Raportului contestat, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.24 alin.1 lit. a din Legea nr.64/1995 cuprinzând toate elementele cerute de lege pentru un astfel de raport.
În ceea ce privește conținutul raportului administratorului judiciar, așa cum susține și recurentul, acesta exprimă aprecieri și păreri personale în calitatea sa de practician în insolvență, însă, chiar acesta este sensul stabilit prin art.24 din Legea nr.64/1995 de legiuitor, administratorul judiciar realizează o evaluare personală a managementului societății debitoare care implică și evaluarea unor elemente ce țin de oportunitate și nu numai de legalitatea activității desfășurate.
Aprecierile administratorului judiciar privind reducerea capitalului social (impus în anumite condiții de art.69 din Legea nr.31/1990), modul în care au fost vândute activele în perioada 2001-2003, pierderile din activitatea financiară, încasările aferente vânzărilor de active, conțin o perspectivă managerială ce nu poate fi cenzurat de judecătorul sindic decât în forma indirectă precizată deja. A admite punctul de vedere al recurentului ar avea drept consecință substituirea judecătorului sindic administratorului judiciar. Tot din acest motiv nici expertul contabil nu poate să realizeze o analiză din punct de vedere al managementului societății, ci eventual să analizeze respectarea de către debitoare a dispozițiilor legale privind activitatea financiar - contabilă.
Este adevărat că în cadrul contestației la raport s-a efectuat o expertiză contabilă, însă, aceasta nu este relevantă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență și a celorlalte elemente prevăzute de art.24 din Legea nr.64/1995 pentru motivele deja arătate.
Lipsa de relevanță a expertizei contabile în contestația formulată împotriva Raportului administratorului - judiciar, are drept consecință înlăturarea acesteia din fundamentarea soluției pronunțate și astfel face inutilă verificarea criticilor formulate de recurent cu privire la această expertiză. În consecință recursul formulat împotriva acestei hotărâri nu este fondat.
II. Recursul formulat împotriva sentinței comerciale 334/F/24.03.2009 și a încheierilor de amânare a pronunțării din 10 și 17 martie 2009.
Curtea, verificând hotărârile recurate de recurenții - SRL, și BRD - Sucursala PNc onstată că judecătorul sindic a stabilit o situația de fapt în concordanță cu probele administrate și a făcut o corectă aplicare a legii în raport de cererile formulate de lichidatorul judiciar.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de creditoarea PNc riticile de inadmisibilitate ale acesteia sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art.49 din Codul d e procedură civilă prin cererea de intervenție în interes propriu se urmărește realizarea unui drept propriu, cererea trebuind să fie formulată ca și cererea de chemare în judecată (art.50 alin.1 Cod procedură civilă).
Dispozițiile dreptului comun, potrivit art.147 alin.1 din Legea nr.64/1995, republicată, completează procedură specială, însă, acestea sunt aplicabile numai în măsura compatibilității lor cu procedura insolvenței.
Pe de altă parte, prin Legea nr.64/1995 republicată, s-a consacrat dreptul exclusiv al unor participanți la procedură de a efectua anumite acte de procedură.
Din această categorie face parte și cererea de anulare a transferurilor patrimoniale întemeiate pe dispozițiile art.60,61 din Legea nr.64/1995, o astfel de cerere putând fi formulată de administrator/lichidatorul judiciar și în situația prevăzută de art.62 din Legea nr.64/1995 republicată, de comitetul creditorilor.
P N nu face parte din categoria participanților la procedură care ar putea formula o astfel de cerere. Neavând deschisă calea acțiunii pentru valorificarea pretinsului său drept, aceasta nu poate să-și valorifice același drept pe o cale incidentă decât cu eludarea legii și astfel cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta P N - N - după pronunțarea încheierii din 15.01.2008 - este inadmisibilă. Sub acest aspect, hotărârea judecătorului sindic este dată cu încălcarea legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Celelalte motive de recurs nu se fondează pentru următoarele considerente:
A). Motivele de recurs formulate de - SRL.
1. Referitor la inadmisibilitatea, nulitatea și lipsa de interes în ceea ce privește cererea de intervenție a
Este adevărat că cererea de intervenție în interes propriu este formulată de Administrația Finanțelor Publice - P N în calitatea sa de instituție publică subordonată N la data de 14.04.2006.
Ulterior, așa cum s-a reținut (pct. I 2 c) prin încheierea din 15.01.2008 s-a dispus scoaterea din cauză a PN și introducerea în cauză a N, aceasta din urmă exercitând toate drepturile aferente creanței fiscale înscrisă în tabelul creditorilor, încheierea din 15.01.2008 nefiind atacată de nici unul din participanții la procedură conform art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006 în vigoare la data efectuării actului de procedură.
În ceea ce privește susținerile privitoare la nulitatea actului de procedură și capacitatea procesuală a creditoarei N, acestea sunt înlăturate pentru motivele arătate deja la pct. I 2 lit.
Pretinsa lipsă de interes invocată de recurentă, trebuie analizată în corelație cu calitatea procesuală a
În ceea ce privește calitatea procesuală a N, aceasta a fost analizată la pct.I 2 b, argumentele fiind pe deplin aplicabile și în raport de această critică.
Reținând calitatea procesuală a N ca o consecință legală a dreptului acesteia de a administra creanțele fiscale ce constituie veniturile bugetului consolidat al statului, interesul acesteia este justificat de obligația sa de a realiza creanțele fiscale pe care le administrează și astfel critica recurentei sub acest aspect nu poate fi primită.
2. În ceea ce privește lipsa de interes a lichidatorului judiciar, argumentele recurentei nu se susțin. Astfel, prin anularea contractului nr.4262/2003 nu se aduce atingere în nici un fel plăților efectuate de - SRL către - Sucursala N și nu poate fi "reactivate" garanțiile anterioare care nu au fost desființate prin contractul anulat.
Singura garanție care urmează soarta contractului este ipoteca pe care a constituit-o cumpărătoarea prin contractul anulat în favoarea - Sucursala P N, însă această împrejurare poate eventual afecta raporturile juridice dintre părțile din contractul de ipotecă ( cumpărătoarea și - Sucursala P N).
În ceea ce privește prețul ce s-ar obține prin vânzarea bunurilor readuse în patrimoniul debitoarei este o chestiune de fapt ce nu a fost probată în nici un fel de recurentă.
3. Referitor la criticile aduse fondului cauzei.
Este adevărat că judecătorul sindic a reținut, referitor la contractul nr.4262/17.12.2003, concluziile raportului de expertiză referitoare la subevaluarea bunurilor, însă, alături de concluziile expertului, judecătorul sindic a reținut această împrejurare și din faptul că în anul 2002 debitoare vinde de teren cu 8,2 Euro p, iar peste un an, în 2003 cu doar 1,78 Euro (fila 81), ceea ce prețul de vânzare în 2003 reprezintă 21,7% din prețul de vânzare din 2002, aspect necriticat de recurentă.
Este de asemenea adevărat, că expertul nu este evaluator de bunuri, însă, acesta are competențe în evaluarea economică și financiară a întreprinderii conform certificatului de absolvire Seria E -.00813/23.06.1998 fiind înregistrat la sub nr.4813, acest din urmă aspect nefiind contestat de recurentă.
În cauză, prin contractul nr.4262/2003 a fost înstrăinat, nu bunuri individuale, ci active ale societății comerciale debitoare compuse din teren, hale pentru producții, magazii, birouri, evaluarea acestora putând fi realizată de experți cu competență în evaluarea economică și financiară a întreprinderii.
Referitor la critica adusă modului de soluționare a celei de-a doua cereri nici aceasta nu se fondează.
Astfel, în mod corect a reținut judecătorul sindic că prin vânzarea realizată de părți, intenția comună a acestora a fost de a sustrage bunurile de la urmărire de creditori și de a le leza drepturile.
În reținerea acestei situații de fapt, trebuie avut în vedere raporturile dintre cele două părți anterior operațiunii încriminate.
În acest sens, trebuie reținut că - SRL s-a înființat în 1992, iar asociat al acestei societăți a fost recurentul și - SRL în perioada 3.03.1998 - 4.11.1998, precum și.
Până în 2000 recurentul a fost asociat și în - SRL, iar ulterior asociat a fost care cesionează părțile sale de la - SRL numitei ().
Mai mult, în data de 30.08.2004 administratorul - SRL - primește, pentru societatea debitoare, facturile personalizate ale acesteia, ceea ce confirmă existența unor raporturi de încredere dintre asociații și administratorii celor două societăți. Toate acestea o puternică prezumție că administratorii celor două societăți cunoșteau situația economică și financiară a debitoarei.
În decembrie 2003, cea mai mare parte din activele societății debitoare - terenuri, hale de producție, utilaje - sunt transferate de la societatea debitoare către recurentă.
Dacă în ceea ce privește terenurile s-a reținut că acestea au fost vândute cu un preț de cel puțin 4 ori mai mic decât prețul cu care au fost vândute în 2002 în condițiile unei piețe imobiliare în creștere, utilajele au fost vândute de asemenea, la prețuri sub nivelul pieței.
Astfel, în data de 11.06.2003 când s-a încheiat contractul de garanție reală mobiliară 548 dintre debitoare și BRD - Sucursala N, utilajele de patiserie aveau o valoare de peste 11,5 miliarde lei, iar la 30.11.2003 acestea sunt transmise - SRL cu prețul de 5,68 miliarde lei, ceea ce reprezintă J din prețul acestor utilaje.
Este adevărat că, odată cu acestea a fost stinsă creanța pe care BRD - Sucursala Noa vea împotriva debitoarei, însă, din contractul nr.4262/2003 rezultă că în fapt s-a realizat o transmitere a acestei importante părți de pasiv împreună cu creanța BRD - Sucursala N ce o avea împotriva debitoarei, aceasta din urmă folosind în continuare bunurile în baza unui contract de comodat.
Referitor la starea financiară din expertiza rezultă că, începând din anul 2002 societatea debitoare înregistrează diferențe nefavorabile de 25,663.102.000 lei în 2002, 18.657.835.000 lei în 2003 și 28.226.140.000 lei în 2004.
Coroborând prezumția reținută cu starea financiară, cu modul în care a fost realizată transmiterea bunurilor și modul de utilizare ulterioară a acestora, rezultă că toate actele juridice încheiate de acestea au avut drept cauză sustragerea de la urmărire a principalelor active ale debitoarei, instanța de recurs însă, în respectarea principiului neagravării situației în propria cale de atac față de dispozițiile art. 64 din Legea 64/1995, va reține că în această categorie sunt incluse doar bunurile identificate prin a doua cerere de anulare a transferurilor patrimoniale formulate de lichidator, așa cum a reținut judecătorul sindic.
B). Motivele de recurs formulate de BRD - Sucursala
Curtea reține că judecătorul sindic a anulat transferul proprietății privind terenul în suprafață de 34.058. având în vedere depășirea vădită a prestației debitoarei (art.61 lit. b din Legea nr.64/1995) și susținerea recurentei că vânzarea nu s-a realizat pentru sustragerea terenului de la urmărire, deși corectă, nu poate fi reținut ca un motiv de modificare a hotărârii recurate.
Este irelevant sub acest aspect destinația prețului obținut, iar stingerea unor creanțe cu acesta constituie o operațiune juridică ce excede raportului juridic cenzurat de judecătorul sindic.
În ceea ce privește intenția comună a tuturor părților, așa cum a reținut și judecătorul sindic, aceasta se referă la părțile între care s-a realizat transferul bunurilor și nu părțile contractante.
A interpreta în sensul propus de recurentă ar avea drept consecință eludarea dispozițiilor art.61 alin.1 lit. c din Legea nr.64/1995, republicată, prin încheierea unor contracte diferite printr-un înscris unic, cum este și situația de față.
Această critică se referă la același contract autentificat sub nr.4262/2003 care, însă, a fost anulat în temeiul art.61 alin.1 lit. b din lege și nu alin.1 lit. c pe care recurenta își întemeiază critica.
Este corectă susținerea recurentei privind interesul său de a-și recupera creanța și, atât timp cât nu s-a dovedit participarea acesteia la fraudă, chiar dacă ar fi fost reținută de judecătorul sindic referitor la părțile care au realizat transferul, actul juridic al plăți este independent de sursa de proveniență a sumelor de bani și de actele juridice care au stat la baza procurării acestora, dacă nu există o dispoziție a legii care să înlăture această independență.
Așadar, chiar dacă actul de vânzare este nul, consecințele sunt suportate de părțile între care a avut loc vânzarea și nu de alte persoane care au stins alte raporturi juridice distincte prin executarea voluntară a acestora (plată) de către partea care s-a obligat.
Referitor la utilaje și celelalte bunuri înstrăinate și care au făcut obiectul celei de-a doua cereri, criticile formulate sunt neîntemeiate pentru argumentele expuse la pct.II lit. A pct.3.
În ceea ce privește anularea pentru motivul prevăzut de art.61 alin.2 lit.e din Legea nr.64/1995, acesta nu a fost reținut de judecătorul sindic și astfel criticile formulate de recurentă sunt fără relevanță.
Este adevărat că raporturile dintre cele două părți contractante, relațiile dintre asociați, administratori au constituit elemente de fapt care au determinat reținerea prezumției despre care s-a făcut vorbire în analiza motivelor de recurs formulate de primul recurent, însă, nu au fost reținute ca element al motivului prevăzut de art.61 alin.2 lit.e din Legea nr.64/1995, republicată.
Nici critica privind anularea transferului suprafeței de 3545. nu este fondată, judecătorul sindic anulând "contractul de vânzarea a teren în suprafață de 3545. înstrăinat cu factura fiscală -/15.12.2002". Chiar dacă nu l-a individualizat prin încheierea de autentificare 3909/24.12.2002 a, ceea ce a fost anulat este contractul de vânzare - cumpărare a terenului așa cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate și nu factura prin care s-a înregistrat în contabilitate operațiunea juridică, acesta din urmă constituind un mijloc de probă și nu un act juridic.
C). Recursul formulat de.
Recursul formulat împotriva încheierii din 19 februarie 2009 fost analizat la pct. I 1.
În ceea ce privește încheierile de amânare a pronunțării din 10 și 17.03.2009, recursul împotriva acestora nu este motivat distinct, instanța de recurs reținând că sunt comune motivele de recurs formulate împotriva sentinței comerciale nr.334/24.03.2009.
Referitor la excepțiile invocate.
a). Pronunțarea hotărârilor în context de lipsă de procedură nu poate fi reținută față de dispozițiile art.153 al.1 Cod procedură civilă și a argumentelor formulate la pct. I 2 lit. A care sunt aplicabile și în legătură cu aceste critici.
b). Lipsa capacității procesuale și a calității procesuale a Ne ste întemeiată pe aceleași motive ca și în recursul formulat împotriva sentinței comerciale nr.230/2009, argumentele pentru care au fost respinse criticile formulate și expuse la pct. I 2 lit. b fiind pe deplin aplicabile și pentru criticile formulate prin prezentul recurs.
c). În ceea ce privește nulitatea procedurii de substituire a PN de către - N această nulitate se referă la o hotărâre judecătorească, respectiv încheierea din 15.01.2008. Or, hotărârile judecătorești pot fi anulate doar în căile de atac prevăzute de lege (art.129 Constituție, art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006) și cum recurentul nu a înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii din 15.01.2008, aceasta își produce pe deplin efectele. Și sub acest aspect sunt incidente argumentele expuse la pct. I 2 lit. c, precizările privind modul în care a avut loc transmiterea calității procesuale, chiar corecte, nu pot fi valorificate în această fază procesuală, ele putând constitui eventual critici care să fie formulate printr-un recurs împotriva încheierii din 15.01.2008, recurs care nu a fost promovat de recurent.
d). Referitor la excepția lipsei de interes aceasta nu este motivată distinct însă din criticile aduse referitor la anularea transferurilor frauduloase rezultă că acestea sunt întemeiate pe aceleași considerente ca și cele formulate prin recursul promovat de - SRL, critica apare ca nefondată pentru argumentele arătate la pct. II lit. 2. În ceea ce privește nulitatea actelor de procedură această sancțiune poate fi luată doar prin exercitarea căilor de atac împotriva respectivelor hotărâri, iar în ceea ce privește hotărârile la care se referă criticile recurentei nu s-a făcut dovada nici unui motiv de nulitate.
Pentru considerentele de la lit. a-d este nefondată și critica privind excepția inadmisibilității.
Referitor la criticile aduse modului în care judecătorul sindic a soluționat fondul cererilor, acestea sunt nefondate, pentru motivele expuse deja când s-a analizat recursurile formulate de recurenții - SRL și BRD- GENERALE.
În ceea ce privește modul în care au fost înființate cele două societăți comerciale părți ale transferului bunurilor, a mobilității asociaților, a relațiilor dintre cele două societăți și a administratorilor acestora, acestea au constituit temei pentru prezumția reținută de instanța de recurs și nu pentru anularea actelor juridice în litigiu întemeiată pe dispozițiile alin. 2 din art. 61 din Legea 64/1995.
Recurenta invocă prin recursul formulat împotriva sentinței 334/2009 și modul în care lichidatorul judiciar își exercită atribuțiile în procedura deschisă împotriva debitoarei, aceste împrejurări nu pot fi invocate pentru prima dată în instanța de recurs, prin Legea 85/2006 instituindu-se mecanisme specifice de control și verificare a activității lichidatorului (art. 11, 21, 22 din Legea 85/2006), instanța de recurs fiind abilitată să se pronunțe doar asupra hotărârilor judecătorului sindic în limitele în care acestea sunt criticate.
În ceea ce privește administrarea partinică a cauzei de către judecătorul sindic, instanța de recurs reține că ar putea constitui motiv de recurs doar în condițiile în care prin această modalitate de instrumentare a cauzei s-ar aduce atingere principiilor care guvernează procesul civil sau drepturile părților, împrejurări dovedite în cauză. Oricum, faptul că în urma efectuării expertizei după anularea primei expertize, expertul a întocmit o lucrare identică cu aceea anulată acesta nu constituie o împrejurare care să releve caracterul partinic al instrumentării cauzei, judecătorul sindic neavând dreptul de a impune expertului conținutul lucrării, el putând să evalueze această probă în contextul tuturor probelor administrate. De altfel expertiza a fost depusă la dosarul cauzei în data de 13.05.2008, iar obiecțiunile trebuiau formulate la termenul din 27.05.2009 potrivit art. 212 și art. 129 alin. 1 proc. civilă incidente atât când se solicită o contraexpertiză cât și la formularea obiecțiunilor la expertiza efectuată. Recurentul formulează obiecțiuni doar la termenul din 16.09.2009 și chiar și la acest termen, criticând conținutul raportului de expertiză, solicită doar audierea nemijlocită a expertului, audiere asupra căreia judecătorul sindic a revenit justificat având în vedere că expertul a răspuns detaliat la obiecțiunile formulate de recurent.
În ceea ce privește obiectivele lăsate nesoluționate de către expert, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, acest aspect nu a fost criticat în termenul prevăzut de art. 212. proc. Civilă. Nici prin obiecțiunile formulate cu încălcarea termenului procedural nu s-a criticat expertiza sub acest aspect, recurentul susținând că expertul nu ar fi analizat obiecțiunile la raportul lichidatorului (filele 102-108 dosar recurs vol. II) și nu obiectivele expertizei așa cum au fost formulate de acesta prin cererea depusă la dosar pentru termenul din 18.04.2006(fila 191 dosar recurs I). Faptul că expertul nu a răspuns obiectivelor recurentului a fost invocat doar prin motivele de recurs.
Instanța de recurs reține că necontestarea expertizei la primul termen după depunerea acesteia de către părțile interesate are drept consecință decăderea acestora din dreptul de a formula obiecțiuni, expertiza fiind câștigată cauzei în forma depusă de expert, obiecțiunile formulate după termenul prevăzut de art. 212. proc. civilă constituind critici ale expertizei care sunt analizate de instanță la soluționarea cauzei.
În ceea ce privește expertiza aceasta nu a fost avută în vedere la soluționarea hotărârilor recurate prin prezentul recurs.
III. Recursul formulat împotriva încheierilor din 28. 04. 2009, 5.05.2009, 12.05.2009 și a împotriva încheierii de îndreptarea erorii materiale din 19.05.2009.
1. Referitor la recursurile formulate împotriva încheierii din 20.04.2009
Deși la termenul din 28.04.2009 fostul administrator al debitoarei invocă excepția lipsei capacității procesuale a creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice N, prin recurs, ambii recurenți critică hotărârea recurată și sub aspectul excepției lipsei calității procesuale a aceleiași debitoare.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente care vor substitui și considerentele instanței de fond.
În ceea ce privește capacitatea procesuală de folosință a intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice N, așa cum s-a reținut la pct. 2 lit. b, este dobândită de intimată prin nr.HG495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Potrivit art. 2 din acest act normativ, în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor,direcțiile generale ale finanțelor publice județeneși Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B,ca instituții publice cu personalitate juridică, dispoziții menținute și prin G 109/2009.
Fiind persoană juridică aceasta are capacitatea de a avea și exercita drepturi civile și de a-și asuma obligații, inclusiv în plan procesual potrivit art.41 alin. 1 din proc. Civilă.
În ceea ce privește capacitatea procesuală de exercițiu, ca și consecință a capacității procesuale de folosință, aceasta este statuată prin dispozițiile Codului d e procedură fiscală care prin art. 16 consacră conținutul raportului de drept procedural fiscal care cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal, iar părțile din raportul de drept material fiscal fiind statul, reprezentat de reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică, în prezenta cauză Direcția Generală a Finanțelor Publice N și contribuabilul, respectiv societatea debitoare.
Având capacitate procesuală hotărârea judecătorului sindic de respingere a excepției invocate de recurentul este legală și temeinică.
Ambii recurenți critică modalitatea prin care intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Nad evenit participant în procedura insolvenței. Așa cum s-a arătat Direcția Generală a Finanțelor Publice Naf ost introdusă în cauză prin încheierea din 15.01.2008, hotărâre judecătorească ce nu a fost recurată de nici una din părți și sub acest aspect, aceasta a intrat în puterea lucrului judecat(pct. I 2 lit. c).
Referitor la criticile formulate în raport de Ordinul nr. 977/2007 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală instanța de recurs reține că acestea sunt întemeiate. Astfel, deși Ordinul nr. 977/2007 conține dispoziții privind organizarea internă a instituțiilor la care se referă, conține de asemenea și dispoziții cu caracter normativ opozabile contribuabililor, cum ar fi, cu titlu de exemplu, cele din cuprinsul art. 2,3, 14, 16-59, 72, 74-76, acesta nu a fost publicat în Monitorul Oficial conform art.10 alin. 1 din Legea 24/2000 și în consecință aceste dispoziții nu sunt în vigoare și nu pot constitui temei pentru exercitarea drepturilor și obligațiilor consacrate prin acest normativ. Aceleași considerații sunt incidente și în ceea ce privește Ordinul 268/2007 emis de Ministerul Finanțelor Publice.
Cu toate acestea, deși întemeiată critica, aceasta nu poate constitui temei pentru admiterea recursului pentru considerentele expuse atunci când s-a analizat excepțiile lipsei capacității și calității procesuale a intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice Dealtfel nici unul din aceste acte normative nu a fost avut în vedere la soluționarea prezentului recurs.
2.Referitor la recursul formulat împotriva încheierilor din 05.05.2009 și 12.05.2009 prin acestea s-a dispus amânarea pronunțării asupra contestației privind creanța recurentei. L formulată de lichidatorul judiciar instanța reține că recurentul nu a formulat critici distincte fiind astfel incidente toate considerentele reținute când s-au analizat recursurile formulate împotriva încheierii8 din 28.04.2009.
În ceea ce privește încheierea de îndreptare a erorii materiale din 19.05.2009 instanța reține că din actele dosarului nu rezultă că judecătorul sindic a pronunțat o astfel de hotărâre la 19.05.2009. Este adevărat că prin încheierea din 05.05.2009 judecătorul sindic a rectificat consemnările greșite din practicaua încheierii din 28.04.2009, consemnări care se referă la reținerea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea 24/200 în loc de Ordinul 977/2007, aspecte care însă nu pot constitui temei pentru admiterea recursului pentru argumentele instanței de recurs aduse când s-a analizat recursul formulat împotriva încheierii din 28.04.2009.
Referitor la celelalte critici formulate în recursurile promovate de recurenți și care fac obiectul celor trei dosare conexate acestea nu sunt întemeiate pentru toate considerentele expuse deja.
În consecință, instanța va admite recursul - SRL numai cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de Administrația Finanțelor Publice N pe care o va respinge ca inadmisibilă, și va respinge ca nefondate toate celelalte recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul împotriva încheierii din 19.02.2009 și a sentinței comerciale 230/F/03.03.2009 ca nefondat.
Respinge recursurile formulate de - SRL și formulate împotriva încheierilor din 28.04.2009, 5.05.2009, 12.05.2009 și a încheierii de îndreptare eroare materială din 19.05.2009, ca nefondate.
Respinge recursurile formulate de recurenții BRD- GENERALE prin Sucursala N și împotriva sentinței civile nr. 334/F/24.03.2009 și a încheierilor din 17.03.2009, 10.03.2009 ca nefondate.
Admite recursul formulat de - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 334/F/24.03.2009 și modifică, în parte, sentința recurată în sensul că respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de F:, ca inadmisibilă.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.11.2009.
PREȘEDINTE, - - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - |
GREFIER, |
Red.
Red.- -
Tehnored.- - ex. 19
14 decembrie 2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Loredana Albescu, Vasilică
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
