Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 965/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 965/
Ședința publică din 12 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător: --
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea recursurilor declarate de, cu domiciliul în S,-,.2, jud. M, și, mandatar al BANK P, și președintele Comitetului Creditorilor, cu sediul în Târgu M,-,.3, jud. împotriva sentinței nr. 344/09.04.2008 și a sentinței nr. 47/C/27.06.2008, ambele pronunțate de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Comercial Mureș.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
dezbaterilor este cuprins în încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2008, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru 11 noiembrie 2008 și ulterior pentru azi, 12 noiembrie 2008, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința nr.344/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș, judecătorul sindic admis excepția tardivității invocată de administratorul judiciar și a respins contestațiile creditoarelor BANK P, SC" SRL și prin care au solicitat anularea Hotărârii adunării creditorilor din 21 martie 2008, consemnată în procesul verbal nr.940, în cadrul procedurii de insolvență a debitoarei "" SA.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că în cadrul dosarului de insolvență administratorul judiciar a convocat adunarea creditorilor debitoarei SA pentru data de 21 martie 2008 și a întocmit un proces verbal, carte a fost atacat de creditorii mai sus menționați, fără respectarea termenului de 3 zile prevăzut de art.19 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Prin aceiași sentință s-a soluționat și cererea creditoarei SC""SA, însă dispozițiile cu privire la aceasta nu au fost atacate.
Împotriva punctului 1 din sentință a formulat recurs creditorul solicitând admiterea acestuia, casarea în parte sentinței și respingerea excepției tardivității și soluționarea pe fond a contestației.
Recursul a fost motivat prin aceea că în data de 26 martie 2008 creditorul a solicitat anularea hotărârii adunării creditorilor SC""SA din data de 21 martie 2008, invocând motive de nelegalitate. Aceste motive au fost descrise pe larg la fila 7 din dosarul de recurs.
S-a menționat că administratorul judiciar în mod greșit a invocat excepția tardivității în baza art.19 alin.3 din Legea nr.85/2006, deoarece acele dispoziții se referă doar la prima ședință a adunării creditorilor, ceea ce nu este cazul în speță. Nefiind prima ședință a adunării creditorilor, s-a apreciat că dispozițiile invocate de administratorul judiciar și însușite de judecătorul sindic sunt inaplicabile situației din speță.
În concluzie, s-a apreciat că nefiind prevăzut nici un termen special pentru atacarea hotărârii, judecătorul sindic trebuia să respingă excepția și să soluționeze contestațiile pe fond.
În cadrul dosarului nr- al Curții de Apel Tg-M s-a înregistrat din nou recursul formulat de creditorul împotriva sentinței nr.344/9 aprilie 2008.
În cadrul aceluiași dosar s-a înregistrat și recursul formulat de creditorul BANK P, prin mandatar, împotriva sentinței nr.47/27 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La termenul de judecată din 4 noiembrie 2008, completul de judecată din dosarul nr- a dispus conexarea dosarului nr- al Curții de Apel Tg-M, având în vedere faptul că în ambele dosare se afla recursul formulat de împotriva sentinței nr.344/9 aprilie 2008.
În ce privește recursul formulat împotriva sentinței nr.47/27 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, reținem următoarele:
Acest recurs a fost formulat de creditorul BANK P prin mandatar. Dovada mandatului se află la filele 86, 87 din dosarul nr- conexat la dosarul nr-, ambele ale Curții de Apel Tg-
În motivarea recursului formulat împotriva sentinței nr.47/2008 s-a menționat că s-a solicitat înlocuirea administratorului judiciar în numele comitetului creditorilor, iar judecătorul sindic în mod greșit a aplicat legea. S-a arătat că în mod nelegal judecătorul sindic a lăsat neexaminat motivul cu privire la modificarea tabelului de creanță în favoarea creditorului BANK, că favorizarea unui creditor în detrimentul celorlalți constituie o abatere gravă, că judecătorul sindic nu a analizat nici celelalte motive invocate de comitetul creditorilor la punctele 3,4 și 6.
Analizând cererile de recurs, având în vedere și dispozițiile art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:
În ce privește recursul formulat împotriva sentinței nr.344 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, reținem următoarele:
În cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC SA s-a convocat de către administratorul judiciar adunarea creditorilor pentru data de 21 martie 2008, când s-a întocmit procesul verbal nr.940.
Procedura insolvenței a fost deschisă prin încheierea nr.599 din 25 aprilie 2007.
După această dată au avut loc mai multe adunări ale creditorilor, aspect care reiese din procesele verbale întocmite cu ocazia desfășurării acestora, procese verbale care sunt depuse la dosar.
Astfel, este evident că nu suntem în situația reglementată de art.19 alin.2 și 3 din legea nr.85/2006 care vizează numai prima ședință a adunării creditorilor sau o ședință ulterioară, cu condiția însă ca în cadrul acestei ședințe să se decidă desemnarea unui administrator judiciar și remunerația acestuia.
După cum rezultă din încheierea comercială nr.599/25 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, administratorul judiciar (în prezent ) a fost numit prin această hotărâre, stabilindu-se și remunerația acestuia.
Ulterior, creditorii nu au decis desemnarea unui alt administrator, cu o altă remunerație, astfel că nu suntem în situația reglementată de art.19 alin.2 și 3 din legea nr.85/2006.
După cum reiese din textul de lege (art.19 alin.2 din Legea nr.85/2006) trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții pentru aplicarea acestui text de lege. Aceste condiții sunt: votul creditorilor care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor, desemnarea unui alt administrator judiciar decât cel numit de judecătorul sindic și stabilirea unei remunerații pentru acesta.
Nefiind îndeplinite cumulativ toate condițiile (lipsește aceea ce vizează desemnarea unui nou administrator judiciar) sunt inaplicabile dispozițiile art.19 alin.2 și implicit cele ale alin.3 din Legea nr.85/2006.
În aceste condiții, nefiind prevăzut vreun termen special de către legiuitor pentru formularea contestației împotriva procesului verbal al adunării creditorilor, judecătorul sindic trebuia să respingă excepția tardivității contestațiilor și să le soluționeze pe fond.
În consecință, în baza art.312 alin.1, 5.pr.civ. instanța va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării judecătorul sindic va analiza pe fond contestațiile formulate de creditor cu privire la anularea hotărârii adunării creditorilor SC SA din 21 martie 2008.
II.În ce privește recursul formulat împotriva sentinței nr.47/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, instanța reține următoarele:
Comitetul creditorilor debitoarei SC""SA s-a întrunit la data de 16 iunie 2008 și a hotărât cu majoritate de voturi, înlocuirea administratorului judiciar.
Judecătorul sindic a analizat în parte, fiecare punct din cererea de înlocuire a administratorului judiciar. Deși în recurs se menționează că judecătorul sindic nu ar fi analizat fiecare motiv în parte, critica este una generală, iar instanța de recurs nu poate analiza recursul fără motive concrete prin care să se răstoarne argumentele primei instanțe.
De altfel, judecătorul sindic în mod corect a reținut că o parte din motivele invocate în cererea de înlocuire a administratorului judiciar au caracter general, nefiind indicate fapte culpabile concrete ale acestuia.
În situația în care comitetul creditorilor își menține poziția cu privire la înlocuirea administratorului judiciar, acesta trebuie să indice în cerere fapte concrete pe care judecătorul sindic să le poată analiza. Menționăm că unul dintre motivele de înlocuire, respectiv cele care vizează stabilirea onorariului de succes, poate suferi modificări prin admiterea recursului formulat împotriva sentinței nr.344/2008 a Tribunalului Comercial Mureș.
Având în vedere însă faptul că aceste modificări pot interveni doar ca urmare a pronunțării prezentei hotărâri, nu se poate avea în vedere decât starea de fapt și de drept existentă la data pronunțării hotărârii atacate.
În consecință, în baza art.312 al.1 pr.civ. instanța va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de creditorul cu sediul în S, str.- nr.12, județul M, împotriva sentinței nr.344 din 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Casează în parte hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, cu privire la pct.1.
Respinge recursul formulat de BANK, prin mandatar, cu domiciliul procesual ales în Tg-M str.- nr.33,.3, împotriva sentinței nr.47/27 iunie 2008.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, -- |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
3 exp.
13.11.2008.
jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|