Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 981/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 981

Ședința publică de la 08 Iulie 2009

PREȘEDINTE: Nicoleta Țăndăreanu

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu

JUDECĂTOR 3: Nela Ochea

Grefier

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de creditoarele AVAS și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE ÎN NUME CÂT ȘI PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR împotriva sentinței nr. 544 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, prin judecător-sindic, în contradictoriu cu SC COM LICHIDATOR AL DEBITOAREI SC COM SRL și creditorii ITM D și C și administratorul special.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul judiciar prin consilier juridic, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se faptul că recursurile au fost declarate și motivate în termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, că recurentele sunt scutite de plata taxei de timbru, în raport de dispozițiile art. 17 din Legea 146/1997, precum și faptul că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic pentru lichidatorul judiciar solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond susținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006 deoarece în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să fie valorificate, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii.

CURTEA

Asupra recursurilor de față constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 544 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, prin judecător-sindic, s-a admis cererea lichidatorului COM și s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC COM SRL, în temeiul art.131 din legea insolvenței. Totodată, s-a dispus radierea societății debitoare din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități cu privire la averea debitoarei precum și îndeplinirea formalităților de publicitate a sentinței de închidere a procedurii.

Judecătorul-sindic a reținut că în averea debitoarei nu există bunuri care să fie lichidate în vederea stingerii pasivului și că nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare continuării procedurii. Totodată, a reținut că lichidatorul a apreciat că nu există indicii care să conducă la promovarea cererii de antrenare a răspunderii, cauzele insolvenței fiind obiective dar a convocat adunarea creditorilor pentru datele de 3 aprilie și 15 mai 2009 pentru ca aceștia să decidă dacă se impune formularea acțiunii de antrenare a răspunderii administratorului social și că nici un creditor nu s-a prezentat la adunări.

Împotriva sentinței au formulat recurs creditorii AVAS și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE ÎN NUME CÂT ȘI PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Recurenta AVAS invocă faptul că judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii aplicând greșit dispozițiile art.131 din Legea nr. 85/2006 deoarece a admis cererea lichidatorului de închidere a procedurii deși acesta nu și-a exercitat prerogativa conferită de art.138 de a formula cerere de atragere a răspunderii administratorului social sau de a convoca comitetul creditorilor pentru ca acesta să decidă a solicita autorizarea pentru formularea acțiunii, deci fără a epuiza toate modalitățile de recuperare a creanțelor. Recurenta mai susține că se impune atragerea răspunderii administratorului social pentru pasivul neacoperit fiind întrunite condițiile răspunderii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, art.72 din Legea nr. 31/1990 și 1540 cod civil. Totodată, arată că prin închiderea procedurii creditorii sunt prejudiciați, fiind în imposibilitate de a-și îndestula creanțele.

Recurenta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, ÎN NUME, CÂT ȘI PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR invocă faptul că în mod greșit judecătorul-sindic a apreciat că au fost parcurse toate fazele procedurii și că lichidatorul și-a îndeplinit toate atribuțiile, închizând nelegal procedura. Astfel, arată că lichidatorul nu a analizat cauzele insolvenței și existența premiselor pentru antrenarea răspunderii administratorilor și nu a făcut nici un demers pentru realizarea scopului procedurii, nerezultând ce anume activități a întreprins pentru identificarea bunurilor și stabilirea modului în care bunurile au dispărut.

Recurenta mai susține că lichidatorul nu a întocmit și comunicat raportul final de lichidare iar soluția de închidere a procedurii, fără ca lichidatorul să-și fi îndeplinit toate atribuțiile și fără să se fi preocupat de realizarea intereselor creditorilor, este o gravă greșeală de judecată.

Nu s-a depus întâmpinare.

Recursurile sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Curtea apreciază că judecătorul-sindic a aplicat corect dispozițiile art.131 din legea insolvenței, constatând că în averea debitoarei nu există nici un bun care să fie lichidat în vederea stingerii pasivului. Aceasta rezultă atât din bilanțurile contabile ale debitoarei cât și din informațiile primite de la autorități cu privire la înregistrările în evidențele fiscale, respectiv adresa Primăriei C nr. -/25.11.2008. Alte demersuri pentru identificarea de bunuri nu pot fi făcute cât timp creditorul nu oferă nici un indiciu în legătură cu o eventuală ascundere a bunurilor. Din evidențele contabile rezultă efectiv că societatea nu a avut în patrimoniu bunuri. În rapoartele întocmite, lichidatorul a făcut o analiză detaliată a situației debitoarei, stabilind drept cauză a insolvenței litigiul purtat cu Direcția Vămilor, precizând expres în raportul depus la 14.01.2009 că nu a identificat fapte care să conducă la o eventuală răspundere a administratorilor sociali.

Cât privește nesupravegherea lichidatorului pentru ca acesta să-și exercite prerogativa de a epuiza toate modalitățile de întregire a activului, inclusiv prin antrenarea răspunderii administratorului social, Curtea constată că lichidatorul și-a exercitat toate atribuțiile legale, analizând cauzele insolvenței, inclusiv convocând adunarea creditorilor, în lipsa comitetului, pentru pune în discuție aceste aspecte dar, nici un creditor nu s-a prezentat la adunările convocate la 3 aprilie și 15 mai, dezinteresul creditorilor pentru procedură fiind evident. În această fază a procedurii nu pot fi analizate elementele răspunderii, acestea putând fi analizate numai în acțiunea propriu-zisă, în contradictoriu cu administratorul social.

În aceste condiții, Curtea apreciază că procedura nu ar putea fi continuată în mod inutil, pe seama fondului de lichidare și că lichidatorul a făcut toate demersurile ce i-au stat în putință pentru a identifica activul în vederea stingerii pasivului. Faptul că nu s-a putut realiza scopul procedurii este consecința insolvabilității debitorului care va fi suportată de creditorii săi iar închiderea procedurii nu poate fi împiedicată de faptul că nu s-a stins masa pasivă iar creditorii nu și-au recuperat creanțele. Creditorii suportă insolvabilitatea debitorului lor.

Nu se poate reține nici critica privitoare la neîntocmirea și comunicarea raportului final. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.129 din legea insolvenței ci dispozițiile art.131.

Față de aceste considerente, curtea apreciază că judecătorul-sindic a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 131 din legea insolvenței închizând procedura, care în lipsa oricărui activ al debitorului nu produce decât cheltuieli pe seama fondului de lichidare, închiderea procedurii nefiind o greșeală de judecată ci consecința unei corecte aprecieri asupra situației debitoarei.

Astfel, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele AVAS cu sediul în B,--11, sector. 1 și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE ÎN NUME CÂT ȘI PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul ales în C,-, Județul împotriva sentinței nr. 544 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, prin judecător-sindic, în contradictoriu cu SC COM, LICHIDATOR AL DEBITOAREI SC COM SRL cu sediul profesional în C, Calea nr. 30,. 1, Județul D și creditorii ITM D cu sediul în C, str. - nr. 51, Județul și C cu sediul în C,-, Județul și administratorul special domiciliat în C, str. -. - nr. 4. - 27,.1,. 17

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

09 Iulie 2009

Jud. red. NȚ/10.07.23009

Președinte:Nicoleta Țăndăreanu
Judecători:Nicoleta Țăndăreanu, Ecaterina Moleanu, Nela Ochea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 981/2009. Curtea de Apel Craiova