Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 994/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 994/
Ședința publică din 28 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 952/18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar ACTIV GRUP A, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 952/18.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL A și radierea acesteia din registrul comerțului; a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; a dispus plata cheltuielilor de procedură avansate de lichidatorul judiciar în sumă de 106 lei și a onorariului lichidatorului în sumă de 3500 lei/procedură, din fondul unic de lichidare; precum și notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 09 februarie 2009, prin sentința comercială nr. 175, fost deschisă procedura falimentului prevăzută de legea insolvenței, față de debitoarea - SRL, fiind desemnat lichidator judiciar Activ Grup să administreze procedura insolvenței debitoarei.
Prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, judecătorul sindic a pus în sarcina fostului administrator al societății obligația de predare a documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligație neîndeplinită de acesta.
S-a mai reținut că în ciuda eforturilor depuse de către lichidatorului judiciar, nu au fost identificate bunuri sau alte resurse pentru a putea fi plătite datoriile societății.
Pe baza documentelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor, lichidatorului judiciar a întocmit raportul de cauze și împrejurări care au dus societatea debitoare în starea de insolvență, (fila 462 dosar fond), prin acesta nereținând motive care să atragă incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu privire la fostele organe de conducere ale acestei societăți.
Judecătorul sindic a mai constatat că, în conformitate cu adresa nr. 57953/24.03.2009 emisă de Primăria mun. A reprezentată prin Primar - prin Direcția venituri, rezultă că societatea debitoare nu are înregistrate bunuri supuse impozitării (fila 464 dosar fond).
Față de lipsa totală a actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, precum și imposibilitatea identificării uneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator al societății debitoare, lichidatorul judiciar a pus în vedere creditorilor să avanseze sume necesare continuării procedurii, însă creditorii nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.
Față de lipsa totală a bunurilor din patrimoniul societății debitoare, judecătorul sindic a pus în vedere creditorilor să-și exprime poziția față de o eventuală avansare a cheltuielilor necesare continuării procedurii, potrivit încheierii din data de 06 aprilie 2009, însă creditorii nu au răspuns pozitiv nici acestei solicitări.
Ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, lichidatorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege, precum și faptul că din probele de la dosar rezultă că societatea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrate pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Prin recursul declarat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei pana Ia recuperarea tuturor datoriilor pe care aceasta Ie are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, prin sentința atacata, instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară a debitoarei. Arată instanța de fond a reținut că lichidatorul judiciar a arătat în raportul final că propunerea de închidere a procedurii judiciare declanșată împotriva debitoarei, este fondată.
Astfel, lichidatorul judiciar a arătat că în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile și, având în vedere că nu au fost depuse documentele contabile de către reprezentanții debitoarei, nu sunt elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Creditoarea recurentă AVAS B susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, deoarece pornind de la izvorul creanței sale, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, constată că o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 94 din OUG 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați, constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 302 Cod penal și art. 280 Codul muncii.
Astfel, consideră că Statul R, reprezentat în cauza de față prin a suferit un prejudiciu, a cărui existenta certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Se susține că faptul că nu s-a intrat în posesia documentelor contabile nu împietează acestor considerente, invocând dispozițiile art. 138 lit. d din Legea 85/2006, potrivit cărora răspunderea administratorilor se poate dispune dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditoarea recunoscând că în speță nu exista posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturilor obținute și întrucât administratorul nu a fost găsit, consideră că se poate presupune că actele contabile nu au fost încheiate în conformitate cu dispozițiile legale.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că în fapt cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității. Astfel, potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
S-a mai considerat că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea 85/2006, arătând că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență de debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Se arată că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Astfel, art. 25 din Legea nr. 85/2006 prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în "examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt si întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvența, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila", această analiză realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin recursul declarat, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică și continuarea procedurii prevăzute de Legea 85/2006.
În motivarea recursului s-a arătat că scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii. Se arată că judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii dacă constată că nu există bunuri, ori în cauza de față, creditoarea consideră că nu s-au depus toate diligențele pentru identificarea bunurilor debitoarei, atâta timp cât împotriva fostului administrator al societății nu a fost formulată o acțiune de atragere a răspunderii potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea A consideră că lichidatorul judiciar avea obligația să facă demersuri pentru identificarea de bunuri, respectiv verificări la Registrul de carte funciară, la Arhiva electronică de gajuri mobiliare, la agențiile bancare de pe raza municipiului A, precum și pentru bunurile personale ale celor răspunzători de starea firmei.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, ei trebuie să asigure realizarea drepturilor participanților la procedură, sens în care se impunea atragerea răspunderii fostului administrator pentru acoperirea unei părți din pasiv.
Arată că raportul final și bilanțul de închidere trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării Adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129), pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la acest raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii.
Creditoarea recurentă susține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006, având în vedere că nu s-au depus toate diligențele de către lichidator pentru identificarea tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitoarei și că nu a fost atrasă răspunderea persoanelor care au provocat starea de insolvență.
În drept, recurenta a invocat art. 3 (26), art. 5, art. 25 (a), art. 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, iar nu prevederile art. 132 al. 2 din Legea nr. 85/2006, raportate la dispozițiile art. 129 din lege, invocate de recurenta A, care nu au avut incidență în cauză.
Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții.
Pe de altă parte, creditoarele recurente critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarat de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 952/18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /07.10.2009
Tehnored /2 ex./08.10.2009
Instanță fond: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Alte cereri. Decizia 268/2008. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
