Contract de gaj. Bilet la ordin. Contestaţie la executare. Distribuirea sumelor obţinute din valorificarea la licitaţie publică. Opoziţie la executare

Contractul de credit şi contractul accesoriu de gaj dau dreptul titularului lor la recuperarea creanţei, în calitate de creditor privilegiat, în sensul art. 479 alin. (4) C. com., prin distribuirea cu prioritate a sumelor obţinute din valorificarea prin licitaţie publică a bunurilor debitorului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 154 din 20 Ianuarie 2004

SC V.P. SRL a emis în favoarea B.C.R. SA, sucursala Harghita, biletul la ordin din 31 decembrie 1997, în valoare de 500.000.000 lei, cu scadență la 3 februarie 1998. întrucât la termenul scadent, datoria debitoarei nu s-a achitat, la cererea băncii, prin încheierea nr. 1558 din 25 mai 1998, Judecătoria Miercurea Ciuc a învestit cu formulă executorie acest bilet la ordin. Creditoarea B.C.R. SA, sucursala Harghita, a pornit executarea silită a debitoarei prin Biroul executorilor judecătorești de pe lângă Tribunalul Harghita, dosar nr. E/209 din 22 iulie 1998.

împotriva formelor de executare de mai sus, a fost înregistrată o contestație la executare formulată de către ROBANK, în motivarea căreia, această contestatoare a precizat că aceeași debitoare, reprezentată de același asociat-administrator german, îi datorează 176.329,79 mărci germane, în baza contractului de credit autentificat sub nr. 50/384 din 28 aprilie 1998 și a contractului de gaj accesoriu, înscris la Judecătoria Gheorghieni în C.F., în baza încheierii nr. 92 din 11 ianuarie 1999. Prin sentința civilă nr. 597/A din 11 octombrie 1999, Tribunalul Harghita a admis această opoziție și a obligat-o pe B.C.R. SA, sucursala Harghita, Miercurea Ciuc, să distribuie, în favoarea ROBANK, toate sumele obținute din valorificarea la licitația publică din 28 septembrie 1998 a bunurilor SC V.P. SRL din dosarul execuțional nr. E/2002/1998 al Biroului executorilor judecătorești de pe lângă Tribunalul Harghita, până la acoperirea creanței ROBANK sau echivalentul în lei la cursul oficial de schimb valutar din ziua plății.

împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, a declarat apel B.C.R. SA, sucursala Harghita, Miercurea Ciuc, care a susținut că opoziția ROBANK, în baza contractului accesoriu de gaj, nu îi conferă calitatea de creditor privilegiat în raport de titlul său executoriu. A susținut că titlul pe care banca îl deține în relațiile sale cu debitoarea îi conferă privilegiul de a se îndestula, cu prioritate, din sumele obținute prin valorificarea bunurilor debitoarei înscrise în procesul-verbal de sechestru definitiv din 28 septembrie 1998. Judecând apelul de mai sus, după casarea cu trimitere dispusă de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1012 din 14 februarie 2002, Curtea de Apel Tg. Mureș, prin decizia nr. 66/A din 4 noiembrie 2002, a admis apelul băncii și a modificat, în tot, sentința civilă nr. 597/A din 11 octombrie 1999 a Tribunalului Harghita, în sensul că a respins contestația formulată de ROBANK în dosarul execuțional nr. E/209/1998 al fostului Birou al executorilor judecătorești de pe lângă Tribunalul Harghita, reținând că, de fapt, B.C.R. SA, sucursala Harghita, este creditor privilegiat față de bunurile debitoarei.

împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs contestatoarea ROBANK, invocând, ca temei legal, art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și susținând că bunurile societății debitoare asupra cărora a fost instituit sechestrul definitiv s-au aflat în circuitul civil, iar contractul de gaj din 18 decembrie 1998, încheiat între debitoare și ROBANK, este valabil. A susținut că, în baza acestui contract, avea dreptul să participe la distribuirea prețului obținut din vânzarea bunurilor de către B.C.R. SA, în calitate de creditor privilegiat. Recurenta a criticat, de asemenea, hotărârea instanței de apel și pentru că a reținut eronat că bunurile gajate nu s-au aflat în posesia ROBANK și pentru că nu a ținut cont de faptul că banca a lăsat bunurile gajate în custodia debitoarei, deci nu a pierdut posesia juridică a acestor bunuri, în timp ce debitoarea le-a deținut în calitate de detentor precar, fără vreun alt drept.

Recursul este nefondat.

în rejudecarea apelului creditoarei B.C.R. SA, sucursala județeană Harghita, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a reținut că, în mod indiscutabil, ROBANK avea de încasat o creanță de la SC V.P. SRL în valoare de 176.329,79 mărci germane sau echivalentul în lei la cursul oficial de schimb valutar practicat de B.N.R. la data plății. A reținut corect instanța de apel că în discuție a intrat numai opoziția la executare a formelor de executare silită începute în dosarul execuțional nr. E/209 din 22 iulie 1998 al Biroului executorilor judecătorești de pe lângă Tribunalul Harghita. în acea cauză, creditoarea B.C.R. SA, sucursala județeană Harghita, a inițiat executarea silită pentru creanța sa în sumă de 500.000.000 lei, față de aceeași debitoare, rezultând din biletul la ordin scadent la 3 februarie 1998, emis fără acoperire de debitoare, bilet la ordin învestit cu formulă executorie prin încheierea nr. 1558 din 25 mai 1998 a Judecătoriei Miercurea Ciuc și care s-a finalizat prin valorificarea unor bunuri ale debitoarei prin procesul-verbal de sechestru din 28 septembrie 1998.

Din această perspectivă, apare, ca nefondată, critica recurentei potrivit cu care instanța de apel nu a ținut seama de faptul că acel contract de gaj din 18 decembrie 1998, încheiat între debitoare și ROBANK, îi dădea dreptul de a participa la distribuirea prețului obținut din vânzarea bunurilor debitoarei de către B.C.R. SA, în calitate de creditor privilegiat, căci în discuție nu intră ordinea cronologică a titlurilor; față de bunurile debitoarei, numai creditoarea B.C.R. SA, sucursala județeană Harghita, are calitate de creditor privilegiat în sensul art. 479 alin. (4) C. com. Nici critica recurentei referitoare la faptul că instanța de apel a reținut greșit că bunurile gajate nu s-au aflat în posesia ROBANK, nu este întemeiată. Atâta vreme cât prin încheierea contractului de gaj din 18 decembrie 1998, ce s-a încheiat între recurentă și debitoare, nu s-a efectuat nici un transfer al vreunui dezmembrământ al dreptului de proprietate de la debitor la creditor, orice altă ipoteză legată de calitatea de posesor, respectiv detentor precar al bunurilor gajate este lipsită de relevanță.

în aceste condiții, recursul ROBANK a fost respins, ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract de gaj. Bilet la ordin. Contestaţie la executare. Distribuirea sumelor obţinute din valorificarea la licitaţie publică. Opoziţie la executare