ICCJ. Decizia nr. 1297/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1297/2004
Dosar nr. 1078/2003
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea arbitrală înregistrată la 12 iunie 2002, la Camera de Comerţ şi Industrie a României, reclamanta, A.P.A.P.S. Bucureşti, a chemat în judecată pârâtele, SC M.R. I.I. SA Bucureşti, şi SC S.M.R. B.Ş. SA Balş, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta, SC M.R. I.I. SA la:
- executarea obligaţiei prevăzută la clauza nr. 8.7 lit. e), asumată prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 168 din 7 iunie 1999, în sensul de a determina plata de către SC SMR B.Ş. SA către F.P.S. (A.P.A.P.S.), a sumei totale de 645.852.000 lei, reprezentând:
- 263.675.000 lei dividende datorate pentru exerciţiul financiar al anului 1992;
- 263.675.000 lei daune interese moratorii calculate pentru neachitarea dividendelor aferente exerciţiului financiar al anului 1992;
- 59.251.000 lei dividende datorate pentru exerciţiul financiar al anului 1993;
- 59.251.000 lei daune interese moratorii calculate pentru neachitarea dividendelor aferente exerciţiului financiar al anului 1993;
- plata de daune-interese cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pe zi de întârziere în executarea obligaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la 7 iunie 1999, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 168 între F.P.S. (actual A.P.A.P.S.), în calitate de vânzător, şi SC M.R. I.I. SA, în calitate de cumpărător, a 74,34 % din capitalul social al SC S.N.R. B.Ş. SA. Prin clauza 8.7. lit. c), din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni menţionat, s-a prevăzut: cumpărătorul, în calitate de acţionar al societăţii se obligă să asigure plata datoriilor societăţii către F.P.S.
Pârâta, SC M.R. I.I., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acţiunii, deoarece a fost adresată unei instanţe necompetente, considerând că este un terţ faţă de eventualele obligaţii ale SC S.M.R. B.Ş. SA faţă de reclamantă, şi că acţiunea s-ar baza pe afirmaţii nedovedite, întrucât dovezile pe care le foloseşte sunt acte ce provin de la aceasta şi nu îi pot fi opozabile.
SC M.R. B.Ş. SA, în întâmpinarea depusă, solicită respingerea acţiunii, întrucât pretenţiile solicitate nu fac parte din obligaţiile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni invocat, şi pentru că obligaţiile plăţii dividendelor aferente anilor 1992 şi 1993 sunt prescrise. De asemenea, consideră prescrisă şi acţiunea introdusă în temeiul contractului încheiat la 7 iunie 1999, şi că dividendele neplătite sunt asimilate unor investiţii făcute de proprietarul acţionar, neavând aspectul de debite pentru societate.
Prin sentinţa nr. 463 din 4 noiembrie 2002, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, a admis în parte acţiunea reclamantei, A.P.A.P.S., împotriva pârâtei, SC M.R. I.I. SA, şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 695.852.000 lei, potrivit obligaţiei asumată prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 168 din 7 iunie 1999, precum şi la plata sumei de 49.834.080 lei reprezentând taxă de arbitrare. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.
La data de 6 ianuarie 2003, pârâta, SC M.R. I.I. SA Bucureşti, a formulat acţiune în anulare, împotriva sentinţei arbitrale nr. 463 din 4 noiembrie 2002, solicitând admiterea acţiunii în anulare, anularea sentinţei arbitrale, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantei, pârâta, SC M.R. I.I. SA, solicitând şi suspendarea executării sentinţei până la soluţionarea acţiunii în anulare.
Împotriva aceleiaşi sentinţe, la data de 20 ianuarie 2003, a formulat acţiune în anulare şi pârâta, SC S.M.R. SA B.Ş., arătând că nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, şi deci soluţionarea litigiului s-a făcut fără să existe o convenţie arbitrală, că dividendele anului 1992 şi 1993 erau prescrise, iar prin efectul obligaţiei stabilite la art. 8.7. lit. c) din contract cumpărătorul acţiunilor a devenit debitor în nume propriu numai pentru datoriile societăţii existente la acel moment, nu şi pentru alte datorii prescrise, nedovedite sau inexistente.
Acţiunea în anulare formulată de pârâta, SC S.M.R. SA, a fost înregistrată sub nr. 105/2003, la secţia a V-a comercial, a Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea secţiei a VI-a comercialÄ.
Prin încheierea de la 27 martie 2003, pronunţată în cauză, s-a dispus conexarea dosarului nr. 105/2003, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, la dosarul nr. 1/2003, aflat pe rolul aceleaşi secţii.
Pârâtele şi-au motivat în drept acţiunile în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 364 lit. a), b) şi c) C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-acomercială, prin Decizia nr. 558 din 3 aprilie 2003, a luat act de renunţarea pârâtei, SC M.R. I.I. SA, la judecarea cererii de suspendare a executării sentinţei arbitrale, şi a respins acţiunile în anulare conexate formulate de pârâte, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că obiectul litigiului l-a constituit obligaţia prevăzută de pct. 8.7 lit. c) din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 168 din 7 iunie 1999, executarea acesteia de către SC M.R.I.I. SA, având ca obiect plata sumei de 645.852.000 lei dividende aferente anilor 1992 şi 1993, precum şi daune interese pentru neachitarea acestora, şi deci fiind un litigiu patrimonial era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului, potrivit art. 340 C. proc. civ., iar în raport de prevederile art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, instanţa arbitrală este competentă să soluţioneze prezentul litigiu.
Instanţa a mai reţinut că obligaţia, asumată de pârâta, SC M.R.I.I. SA, de a asigura plata datoriilor (chiar prescrise) ale societăţii, este rezultatul negocierilor, fiind personală şi distinctă, autonomă de obligaţia de plată a societăţii, pârâta devenind astfel debitor în nume propriu. În raport de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, dreptul la acţiune nu este prescris, acţiunea fiind trimisă prin poştă la 7 iunie 2002, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la 7 iunie 1999, fiind formulată deci în termen.
Cu petiţiile înregistrate la data de 27 mai 2003, şi respectiv 2 iunie 2003, pârâtele, SC M.R. I.I. SA Bucureşti şi SC S.M.R. SA Balş, au declarat recurs împotriva deciziei nr. 558, pronunţată la 3 aprilie 2003, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Pârâta, SC M.R. I.I. SA, prin motivele de recurs formulate, arată că, în mod greşit şi nelegal, curtea de apel a considerat că acţiunea unui acţionar pentru plata unor dividende ca obligaţie socială, poate fi îndreptată împotriva unui alt acţionar şi nu a societăţii, contrar prevederilor art. 3 din Legea nr. 31/1999. De altfel, în perioada pentru care se solicită dividende (1992, 1993), SC M.R. I.I. SA nu exista, înfiinţându-se în anul 1998.
Printr-un al doilea motiv de recurs, pârâta arată că instanţa greşit a reţinut că drepturile A.P.A.P.S. la plata dividendelor aferente anilor 1992 şi 1993 nu sunt prescrise, contrar prevederilor decretului nr. 167/1958.
Recurenta, printr-un al treilea motiv de recurs, arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra susţinerilor sale în temeiul cărora acţiunea trebuia dovedită, conform art. 1169 şi următoarele din C. civ., precum şi art. 167 şi următoarele din C. proc. civ., înscrisurile administrate în cauză fiind probe neconcludente contestate de pârâte.
Prin recursul său şi pârâta, SC S.M.R. SA Balş, critică Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că, deşi instanţa a constatat că termenul de prescripţie a obligaţiei de plată a dividendelor în relaţia dintre F.P.S. şi SC SMR SA Balş s-a împlinit, a considerat că obligaţia asumată de SC M.R. I.I. de a asigura plata acestor datorii este personală şi distinctă, fiind rezultatul negocierilor.
Recurenta arată că, prin efectul obligaţiei stabilită la pct. 8.7. din contractul nr. 168 din 7 iunie 1999, cumpărătorul pachetului de acţiuni a devenit debitor în nume propriu numai pentru datoriile societăţii privatizate existente la acel moment, nu şi pentru alte datorii prescrise, nedovedite sau inexistente.
Se mai menţionează că, pentru dovedirea pretenţiilor sale, intimata-reclamantă a prezentat un calcul propriu al dividendelor, precum şi un calcul propriu al daunelor moratorii, evaluate la sume egale cu cele reprezentând dividendele, ambele calcule materializate în tabele nesemnate şi neştampilate, şi fără a face dovada comunicării lor către societate.
Pârâtele, faţă de motivele invocate, au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii acţiunii în anulare şi desfiinţarea sentinţei arbitrale nr. 463 din 4 noiembrie 2002, iar pe fond, respingerea acţiunii reclamantei, A.P.A.P.S.
În drept, recursurile au fost întemeiate pe prevederile pct. 9 şi 10 ale art. 304 C. proc. civ.
Recursurile declarate de pârâte sunt fondate.
Din analiza motivelor de recurs invocate, raportate la actele şi lucrările existente la dosar, rezultă că acestea sunt întemeiate.
Astfel, potrivit contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 168 din 7 iunie 1999, încheiat între intimata-reclamantă, F.P.S. Bucureşti, şi recurenta-pârâtă, SC M.R. I.I. SA Bucureşti, la pct. 8-7 al capitolului 8 Cumpărătorul în calitate de acţionar a-l societăţii se obligă să asigure:
(c) plata datoriilor societăţii către F.P.S.
Temeiul acordării dividendelor şi majorărilor neachitate de societatea privatizată, SC S.M.R. B.Ş. SA, pe perioada 1992 şi 1993, de către instanţe, este prevederea contractuală anterior citată.
Din această prevedere generică, plata datoriilor societăţii către F.P.S., nu rezultă asumarea obligaţiei de plată a dividendelor aferente anului 1992 şi 1993 de către recurenta, SC M.R. I.I. SA Bucureşti.
În realitate, faţă de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, obligaţiile de plată a dividendelor aferente anului 1992 şi 1993 ale societăţii privatizate erau prescrise, şi deci rezultă că au fost preluate numai datoriile care puteau fi urmărite de F.P.S. în momentul încheierii contractului.
În concluzie, în mod greşit au reţinut instanţele, că obligaţia asumată de pârâta, SC M.R.I.I. SA, de a asigura plata datoriilor (chiar prescrise) ale societăţii privatizate este rezultatul negocierilor.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâte, va modifica Decizia atacată, în sensul că va admite acţiunile în anulare formulate de pârâte împotriva sentinţei arbitrale, pe care o va anula, iar pe fond, va respinge acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele, SC M.R. I.I. SA Bucureşti şi SC S.M.R. B.Ş. SA Balş, împotriva deciziei nr. 558 din 3 aprilie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică Decizia atacată, în sensul că admite acţiunile în anulare formulate de pârâte împotriva sentinţei arbitrale nr. 463 din 4 noiembrie 2002, pronunţate de Camera de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R.M.B.
Anulează hotărârea arbitrală, iar pe fond respinge acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3821/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3778/2004. Comercial → |
|---|
