ICCJ. Decizia nr. 3778/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3778/2004
Dosar nr. 8278/2004
Şedinţa publică din 15 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 143, pronunţată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr. 3240/2003, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei SC R.P. SRL, invocată de pârâta SC K.I. SRL, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind prescrisă.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a înlăturat apărările reclamantei referitoare la suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 13 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958 şi a reţinut că, prin introducerea cererii de chemare în judecată la data de 12 noiembrie 2003, acesta a depăşit termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din menţionatul decret, faţă de scadenţa facturilor în litigiu, începând cu perioada 27 septembrie 1999 – 19 octombrie 1999.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 323, pronunţată la data de 26 aprilie 2004, în dosarul nr. 2769/2004, cu motivarea că, în mod corect, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei şi a respins acţiunea ca prescrisă, întrucât suspendarea, în perioada octombrie 2001 – octombrie 2002, a judecăţii cererii pe care aceasta a formulat-o, împotriva pârâtei pentru declanşarea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, în temeiul art. 35 din menţionata lege, finalizată prin sentinţa tribunalului Dâmboviţa nr. 901 din 26 septembrie 2002, nu este de natură a modifica cursul prescripţiei, faţă de perioada scadenţei facturilor: 27 septembrie – 19 octombrie 1999 şi data înregistrării cererii de chemare în judecată: 12 noiembrie 2003.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă SC R.P. SRL, invocând ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea acestei cereri recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel şi instanţa de fond au încălcat dispoziţiile, privind suspendarea şi întreruperea prescripţiei, faţă de lipsa sa de pasivitate, concretizată prin cererile de chemare în judecată a debitoarei SC K.I. SRL, pentru declanşarea procedurii de faliment şi a procedurii privind somaţia de plată, soluţionate de Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 901 din 26 septembrie 2001, ce i-a fost comunicată la 31 ianuarie 2003, dată până la care trebuia reţinută suspendarea prescripţiei de către instanţa de apel şi, respectiv, de Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 3525 din 30 octombrie 2003, ca şi prin realizarea procedurii prealabile a concilierii, prevăzută de art. 720 C. proc. civ.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Astfel, examinarea actelor şi lucrărilor dosarului relevă că SC R.P. SRL, nu a invocat şi nu a dovedit nici unul din cazurile de suspendare a prescripţiei, limitativ prevăzute de art. 13 din Decretul nr. 167/1958, spre a putea critica modul de calcul al perioadei de suspendare a prescripţiei de către instanţa de apel.
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din evocatul act normativ, prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, alineatul ultim al acestui text legal condiţionând, însă, întreruperea prescripţiei de admiterea acestei cereri.
Este de observat că hotărârile judecătoreşti menţionate de recurentă ca fiind date în soluţionarea cererilor sale de chemare în judecată, pe care şi-a argumentat susţinerea motivului de întrerupere a prescripţiei extinctive, prevăzut de precizatul articol 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, nu îndeplinesc această condiţie, iar îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii, nu se înscrie în nici una din cauzele de întrerupere a prescripţiei, prevăzute de art. 16 ale cărui dispoziţii sunt imperative şi de strictă interpretare, neputând fi extinse la alte situaţii, decât cele astfel determinate de legiuitor.
Aşa fiind, constatând că titulara dreptului la acţiune, SC R.P. SRL, nu a pretins şi nu a dovedit că s-a aflat în imposibilitate de a se adresa instanţei de judecată, pentru protecţia dreptului său pentru cauzele prevăzute, limitativ, de art. 13 pentru suspendarea prescripţiei, iar dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) nu-şi găsesc aplicarea în speţă, în lipsa condiţiei statuată prin alineatul ultim al acestui articol din sus arătatul decret privitor la prescripţia extinctivă, Curtea apreciază că instanţele, prin hotărârile pronunţate, au respectat aceste dispoziţii legale, aspect ce înlătură incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cauză.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul apelantei reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.P. SRL Câmpina, împotriva deciziei nr. 323 din 26 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1297/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3696/2004. Comercial → |
|---|
