ICCJ. Decizia nr. 206/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.206
Dosar nr.690/200.
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Deliberând asupracontestaţiei în anulare,
La data de 22 februarie 2002 petenta S.C. C. S.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 906 din 12 februarie 2002 pronunţată de Curtea Supremă.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ..
Se susţine că s-au omis a se analiza unele motive de casare respectiv nu s-a examinat termenul de scadenţă legal stabilit de A.G.A. în şedinţa din 14 martie 1998 (motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8), motivul de modificare referitor la actualizarea despăgubirilor civile cu aplicarea indicelui mediu de inflaţie (motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
De asemenea se consideră că instanţa a omis a se pronunţa şi cu privire la oportunitatea unei expertize.
Analizând contestaţia în anulare instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 485 din 4 aprilie 2000 Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea formulată de S.I.F. Transilvania împotriva S.C. C. S.A., a obligat-o pe aceasta la 1.070.537.422 lei dividende cu aplicarea indicelui de inflaţie şi a respins celelalte capete de cerere.
S-a reţinut că A.G.A. din cadrul S.C. C. S.A. a hotărât la data de 31 decembrie 1997 repartizarea dividendelor, stabilindu-se ca plata acestora să se facă începând cu data de 15 iunie iar scadenţa să fie la 31 iulie 1998.
Întrucât dividendele au fost achitate, capătul de cerere privind aceste sume a fost respins ca rămas fără obiect.
De-asemenea capătul de acţiune privind indisponibilizarea temporarăa bunurilor debitorului a fost respinsca nefondat nedovedindu-se că există rea credinţă din partea debitorului din moment ce acesta a achitat creanţa.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către ambele părţi.
Reclamanta a susţinut că în mod greşit a fost respins capătul de cerere privind instituirea măsurilor asigurătorii, iar pârâta a criticat aplicarea indicelui de inflaţie mediu şi nu indicele preţurilor la mărfurile alimentare.
Şi data scadenţei este considerată ca fiind greşit reţinută 1 mai 1998 când în realitate acesta este 31 iulie 1998.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 432 din 12 octombrie 2000 a respins ambele apeluri.
S-a considerat că măsura sechestrului asigurător fără darea unei cauţiuni nu se putea lua întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 908 C. com.
Referitor la apelul pârâtei s-a reţinut că pretenţia acesteia de reactualizare cu indicele de inflaţie la nivelul preţurilor de consum faţă de obiectul său de activitate nu este întemeiată fiind necesară referirea la obiectul de activitate al reclamantei şi este corect criteriul indicelui mediu de inflaţie.
Data scadenţei s-a apreciat ca fiind 15 zile de la A.G.A. în care s-au stabilit dividendele, nefăcându-se dovada că aceasta ar fi fost 31 iulie 1998.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă care susţine motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se arată că în mod greşit s-a reţinut că pârâta nu a făcut dovada că termenul de scadenţă ar fi fost 31 iulie 1998 astfel că daunele trebuie calculate după 15 zile de la data hotărârii A.G.A.
Se precizează de recurentă că a invocat procesul-verbal al şedinţei A.G.A. de la 28 martie 2000 încă de la fond iar în acest proces-verbal se menţionează expres că dividendele trebuie plătite începând cu 15 iunie iar termenul de scadenţă este 31 iulie.
Şi modul de soluţionare al capătului de cerere privind actualizarea este considerat greşit având în vedere că reclamanta este acţionar al pârâtei iar aceasta din urmă consideră căîn mod corect trebuia ca referinţa la indicele preţurilor să se facă din perspectiva obiectului său de activitate şi nu al reclamantei.
Se mai arată că, deşi s-a solicitat proba cu expertiză contabilă pentru calculul daunelor, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei probe nici prin admitere, nici prin respingere.
Curtea Supremă de Justiţie a respins ca nefondat recursul pârâtei, pronunţând Decizia nr. 906 din 12 februarie 2002.
S-a reţinut că este corectă obligarea pârâtei la plata dividendelor reactualizate cu indicele de inflaţie în baza art. 1084 C. civ. deoarece creditorul poate pretinde repararea pierderii suferite (dividendele) cât şi beneficiul nerealizat (rata inflaţiei).
În aceste condiţii s-a considerat neîntemeiată pretenţia pârâtei de a fi obligată la plata dobânzilor conform art. 43 C. com.
Contestaţia în anulare cu care a fost atacată Decizia din recurs vizează neanalizarea tuturor motivelor de recurs respectiv termenul de scadenţă stabilit de A.G.A. în şedinţa din 14 martie 1998, acordarea greşită a daunelor cu aplicarea indicelui de inflaţie şi nepronunţarea instanţelor asupra probei cu expertiză.
Se constată că singurul motiv de recurs analizat este cel referitor la daunele datorate şi modul de calcul al acestora.
Celelalte două motive de recurs respectiv stabilirea termenului de scadenţă şi deci a datei de la care trebuie calculate daunele cât şi nepronunţarea cu privire la proba cu expertiză pentru un calcul corect al acestor daune nu au fost analizate de către instanţa de recurs acestea având influenţă asupra daunelor care au fost acordate.
Aşadar regăsindu-se condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ. urmează a se admite contestaţia în anulare şi se va anula Decizia nr. 906 din 12 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
Se va stabili termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 28 aprilie 2004 urmând a fi citate părţile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestaţia în anularea deciziei nr. 906 din 12 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, formulată de contestatoarea S.C. C. S.A., anulează Decizia atacată şi fixează termen pentru soluţionarea recursului la 28 aprilie 2004, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 ianuarie2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 207/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2001/2004. Comercial → |
|---|
