ICCJ. Decizia nr. 235/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.235/2004
Dosar nr. 417/2001
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, SC E.I. SRL Miercurea Ciuc, prin cererea înregistrată la Tribunalul Harghita, sub nr. 730/1996, a solicitat obligarea pârâtei, SC E.L. SRL Mihăileni, la plata sumei de 77.038.503 lei, contravaloarea mărfurilor livrate, 38.519 lei penalităţi de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, iar ulterior şi-a precizat acţiunea, solicitând 27.541.085 lei cu titlu de penalităţi şi 647.815 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 227 din 28 aprilie 1998, Tribunalul Harghita a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumelor de 77.038.000 lei datorie recunoscută, prin actul încheiat de părţi, la 30 iunie 1995: 27.541.085 lei penalităţi şi 647.815 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în lunile martie-mai 1995, s-au derulat raporturi comerciale între cele două părţi, şi anume reclamanta a livrat mărfuri, a prestat unele servicii, astfel cum rezultă din facturile emise de aceasta.
Pârâta nu a semnat facturile, iar la 30 iunie 1995, părţile au încheiat un acord, prin care SC E.L. SRL Mihăileni a recunoscut datoria, s-a obligat să plătească până la data de 15 noiembrie 1995 suma de 150.565.772 lei, iar în caz de neplată la termen a datoriei să fie obligată la penalităţi de întârziere de 0,05% pe zi de întârziere.
Pârâta, a declarat apel, susţinând că actul de recunoaştere a datoriei faţă de reclamantă este un act unilateral, nu reprezintă acordul lor de voinţă în privinţa unor obligaţii certe, lichide şi exigibile, facturile sunt fictive, în acel act este menţionată suma de 150.565.772 lei, iar prin acţiune, reclamanta a solicitat 77.038.500 lei şi nu se pot solicita penalităţi de întârziere.
Prin încheierea din 15 decembrie 1998, Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus efectuarea unei expertize contabile, prin comisie rogatorie.
Curtea de Apel Târgu Mureş, a respins apelul pârâtei, prin Decizia nr. 614 din 23 octombrie 2000.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele: părţile în litigiu, sunt persoane juridice româno-maghiare, înfiinţate în temeiul Legii nr. 31/1990 şi Legii nr. 35/1991, în care administratorul B. A., asociat la SC E.L. SRL Mihăileni, este şi asociat la reclamanta SC E.I. SRL Miercurea Ciuc. Actul încheiat la 30 iunie 1995, este semnat pentru pârâtă de către B. A., datoria la acea dată era de 150.565.772 lei, iar la sfârşitul lunii iunie, potrivit evidenţei contabile a pârâtei, datoria era de 86.691.961 lei.
În lipsa unor documente contabile, expertiza a reţinut că în minuta încheiată la 30 iunie 1995, jumătate din datorie urma să se achite la 31 iulie 1995, iar diferenţa până la 15 noiembrie 1995, şi reclamanta a pretins 77.038.503 lei.
Pârâta, SC E.L. SRL Mihăileni, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 614 din 23 octombrie 2000, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, solicitând casarea hotărârii, conform art. 304 pct. 7,8,9,10,11 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, că instanţa a apreciat greşit actul de recunoaştere a datoriei şi facturile, ca fiind acte bilaterale sinalagmatice, care au dat naştere la raporturi juridice obligaţionale; a încălcat dispoziţiie art. 379 C. proc. civ., având în vedere că, în speţă, datoria nu este certă, şi a făcut greşit, aplicarea clauzei prevăzută la pct. 2 din actul unilateral pentru dobânzi, şi nu s-a pronunţat asupra apărării referitoare la lipsa oricărui contract între părţi şi asupra contractului de fidejusiune, din care rezultă răspunderea SC E.Z. SRL.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Cu toate că recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu a concretizat în ce constau motivele contradictorii, străine de natura pricinii cuprinse în considerentele hotărârii atacate.
Cu referire la motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 9, pct. 10 şi 11, în vigoare la data pronunţării deciziei atacate şi redactării recursului, se constată că în perioada martie-mai 1995, nu a existat contract şi nu au fost emise comenzi, reclamanta întocmind facturi pentru mărfuri şi servicii prestate care nu au fost semnate de pârâtă.
La 30 iunie 1995 cele două părţi au încheiat „actul de recunoaştere a datoriei", în care se menţionează că soldul debitor la 22 iunie 1995 pentru contravaloarea mărfurilor şi serviciilor facturate de creditor era de 150.565.772 lei, respectiv 107.470 DM, şi că în caz de neplată la termen (31 iulie şi 15 noiembrie 1995) a sumelor datorate, se va solicita dobânda de 0,05% pe zi.
Instanţele au reţinut, corect, că în lipsa unei evidenţe contabile întocmită conform Legii nr. 82/1991, cele consemnate în minuta de la 30 iunie 1995 fac dovada datoriei certe a pârâtei către reclamantă, şi că în temeiul clauzei de pct. 2 din actul de recunoaştere a datoriei, pârâta poate fi obligată şi la plata dobânzilor de 0,05% pe zi.
Faţă de cele de mai sus, criticile formulate de pârâtă apar ca neîntemeiate, iar recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.L. SRL Mihăileni împotriva deciziei nr. 614 din 23 octombrie 2000, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 28/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2285/2004. Comercial → |
|---|
