ICCJ. Decizia nr. 311/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.311/2004
Dosar nr. 384/2003
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată cu nr. 10810 din 14 noiembrie 2001, reclamanta, F.B.O.T.M.E.L. Cipru, Nicosia, a chemata în judecată pârâtul, J.M., solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună recunoaşterea şi încuviinţarea executării, pe teritoriul României, a hotărârii judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Regional din Nicosia, Cipru, la data de 2 mai 2001, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că, urmare a nerespectării obligaţiei asumate prin contract, reclamanta a sesizat Tribunalul Regional din Nicosia, care a pronunţat o hotărâre împotriva pârâtului, în dosarul nr. 10.810/2001, hotărâre definitivă şi executorie cum rezultă din adeverinţa eliberată de această instanţă la 24 iulie 2001, astfel că s-a introdus prezenta cerere în temeiul dispoziţiilor Legii 105/1992.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 37 din 9 ianuarie 2002, a admis cererea reclamantei, F.B.O.T.M.E.L., cu sediul ales în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul, J.M., şi a dispus recunoaşterea şi încuviinţarea executării pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti pronunţată în dosarul nr. 10.810/2000, a Tribunalului Regional din Nicosia, Cipru la 2 mai 2001.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că actul normativ care reglementează raportul de drept internaţional privat, Legea nr. 105/1992, art. 167, prevede că hotărârile judecătoreşti străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea de lucru judecat, dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative stipulate de legea precitată.
Împotriva susmenţionatei sentinţe, pârâtul, J.M., a declarat recurs, invocând motive de netemeinicie şi nelegalitate ale hotărârii atacate.
Prin încheierea din 21 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a dispus în baza art. 1551 din C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de pârât, împotriva sentinţei instanţei de fond, prin care a fost admisă cererea reclamantei, şi s-a dispus recunoaşterea şi încuviinţarea executării pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti, pronunţată în dosarul nr. 10.810/2001, a Tribunalului Regional din Nicosia, Cipru la 2 mai 2001.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de recurs, a reţinut în esenţă că, deşi pârâtul a susţinut în motivele de recurs că a declarat apel împotriva hotărârii străine, totuşi nu a produs nici o dovadă în acest sens, care era imperios necesară pentru a se aprecia cu privire la faptul, dacă recunoaşterea efectelor hotărârii străine pe teritoriul României, potrivit Legii nr. 105/1992, modificată, nu s-a solicitat prematur.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, F.B.O.T.M.E.L. Cipru, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 din C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că în mod greşit instanţa de recurs a considerat, că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 1551, întrucât, în opinia reclamantei, legiuitorul a urmărit să sancţioneze prin acest text neîndeplinirea obligaţiilor personale de către reclamantul care a pornit o acţiune, dar care ulterior împiedică soluţionarea cu celeritate a cauzei, prin neîndeplinirea unor obligaţii personale.
În speţă, deşi aparent măsura este îndreptată împotriva pârâtului, în realitate ea se răsfrânge asupra recurentei reclamante, care prin suspendarea judecării recursului pârâtului, o împiedică pe aceasta să-şi recupereze creanţa constatată prin hotărârea străină.
De asemenea, se mai susţine că încheierea din 21 ianuarie 2003, este discutabilă şi sub aspectul că, deşi reclamanta a dovedit cu certificatul de grefă eliberat la 21 iulie 2001, de Tribunalul Regional din Nicosia, Cipru, că hotărârea străină este „definitivă şi executorie prin neapelare", totuşi instanţa de recurs, în loc să ţină cont de acest act şi să continue judecata, a procedat la suspendarea judecăţii, în condiţiile în care pârâtul nu a probat cu nici un înscris pertinent cauzei că ar fi declarat apel împotriva hotărârii străine.
Recursul reclamantei este fondat.
Potrivit art. 1551 alin (1) din C. proc. civ., „când constată că desfăşurarea normală a procesului era împiedicată din vina părţii reclamante prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în judecată, instanţa poate suspenda judecata ...".
Din examinarea acestui text legal, rezultă că judecata poate fi suspendată, exclusiv pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege sau stabilite prin cererea de chemare în judecată şi ca atare această măsură nu putea fi extinsă, şi pentru cazul din speţă, în care pârâtul în calitate de recurent (în dosarul nr. 669/2002 al Curţii de Apel Bucureşti) nu a probat, aşa cum i-a solicitat instanţa, că ar fi declarat apel împotriva hotărârii străine, de care depindea în mod hotărâtor soluţionarea recursului acestuia declarat împotriva sentinţei primei instanţe (nr. 37 din 9 ianuarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială), prin care s-a admis acţiunea reclamantei şi s-a dispus recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii străine pe teritoriul României.
Ca atare, şi ţinând seama de cele arătate mai sus, se constată, că în mod greşit instanţa de recurs a dispus prin încheierea din 21 ianuarie 2003, suspendarea judecării recursului pârâtului, cu ignorarea intereselor reclamantei creditoare de a încasa cât mai urgent creanţa, în loc să aplice dispoziţiile art. 1084 din C. proc. civ., în ceea ce-l priveşte pe pârât, sau să procedeze la soluţionarea pricinii în raport de probele existente la dosar.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul reclamantei, a se casa încheierea atacată şi a se trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, F.B.O.T.M.E.L. Cipru, împotriva Încheierii din 21 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza aceleaşi curţi de apel, pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 319/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 280/2004. Comercial → |
|---|
