ICCJ. Decizia nr. 329/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.329/2004
Dosar nr. 2155/2003
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 20 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului Botoşani, judecător sindic, s-au respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de creditoarele Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 350 Popeşti Leordeni judeţul Ilfov şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330 Podoleni, judeţul Neamţ, în conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 64/1995, în contradictoriu cu debitoarea-intimată SC A.R.M. SA Botoşani, prin lichidator D.C., şi creditoarea-intimată B.C.R. SA Botoşani.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus disjungerea obiecţiunilor la raportul şi planul de distribuire al lichidatorului debitoarei formulate, conform art. 107 din Legea nr. 64/1995, de către creditoarele Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 350 Popeşti Leordeni judeţul Ilfov şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330 Podoleni, judeţul Neamţ şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 360 Curtea de Argeş şi, în consecinţă, a fost fixat termen pentru judecarea acestora la 21 februarie 2002, cu citarea părţilor.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic, prin sentinţa menţionată, a reţinut, în esenţă, că creditoarea B.C.R. SA, sucursala Botoşani, a făcut dovada garanţiilor aferente creditelor acordate debitoarei fie cu ipotecă, fie prin contracte de gaj, fără deposedare şi, că chiar dacă, în speţă, bunurile gajate nu au fost predate creditorului gajist sau unei alte terţe persoane, contractele de gaj sunt valabile, potrivit excepţiei prevăzute de art. 480 alin. (4) C. civ., având în vedere că, prin predarea efectivă a bunurilor gajate (maşini şi utilaje) s-ar împiedica desfăşurarea activităţii debitoarei, care, în final, ar fi generat consecinţe negative în patrimoniul ambelor părţi.
S-a mai reţinut că această situaţie nu îndreptăţeşte pe cele două creditoare ca, în temeiul art. 99 din Legea nr. 64/1995, să conteste rangul creanţei creditoarei B.C.R. SA, sucursala Botoşani, pe seama unei fraude sau activităţi necorespunzătoare, condiţii esenţiale pentru admiterea unor astfel de contestaţii, care nu au fost dovedite în speţă.
Împotriva sus menţionatei sentinţe au declarat recurs contestatoarele-creditoare Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 350 Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330 Podoleni, judeţul Neamţ.
Prin Decizia nr. 621 din 22 octombrie 2002, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ (la care a fost strămutată cauza) a respins, ca nefondate, recursurile declarate de creditoarele menţionate mai sus, împotriva sentinţei nr. 20 din 31 ianuarie 2002, pronunţată de Tribunalul Botoşani, în contradictoriu cu intimatele-creditoare: Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 360 Curtea de Argeş şi B.C.R. SA, sucursala Botoşani, şi intimata-debitoare SC A.R.M. SA Botoşani, prin lichidator D.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut, în plus faţă de prima instanţă, că, în realitate, contractele de gaj şi ipotecă au fost încheiate între creditoarea B.C.R. SA, sucursala Botoşani şi debitoarea SC A.R.M. SA Botoşani, în perioada 1995 – 1996, deci, anterior datei la care creanţele recurentelor au devenit privilegiate în baza OUG nr. 133/1999, ale cărei dispoziţii nu pot retroactiva.
Împotriva celor două hotărâri judecătoreşti, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, susţinând, în esenţă, că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În dezvoltarea motivelor din recursul în anulare, se susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 64/1995, republicată, „până la închiderea procedurii, judecătorul sindic sau oricare creditor poate contesta creanţa sau rangul de prioritate din tabelul total de obligaţii pe temeiul unei fraude sau al unei comportări necorespunzătoare a creditorului".
Cum, în speţă, cu excepţia contractului nr. 172/1996, care era garantat printr-o ipotecă asupra unui imobil al debitoarei, celelalte contracte erau garantate prin constituirea unor gajuri fără deposedare, adică, cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (2) C. com., care prevăd că privilegiul creditorului, de a fi satisfăcut cu preferinţă, nu subzistă decât dacă lucrul s-a pus şi se află în posesia creditorului sau a unei alte terţe persoane aleasă de părţi", astfel că, în acest context, se apreciază că, în cauză, erau incidente dispoziţiile art. 99 din legea precitată şi, ca urmare, contestaţiile formulate în cauză trebuiau admise şi nu respinse, aşa cum au considerat greşit instanţele, întrucât aceste contracte au fost încheiate prin fraudarea celorlalţi creditori, respectiv, a contestatoarelor, din moment ce modalitatea în care au fost constituite contravine dispoziţiilor art. 480 alin. (4) C. civ., în sensul că produsele care au făcut obiectul gajului nu erau încă prinse de rădăcini sau deja culese şi nici nu formau materii prime industriale, în stare de fabricaţie sau deja fabricate şi aflate în fabrici sau depozite, pentru ca, contractelor de gaj fără deposedare, să li se aplice dispoziţiile de excepţie, prevăzute de prevederile legale menţionate mai sus [art. 480 alin. (4) C. com.].
Se mai susţine că instanţele au apreciat greşit probele de la dosar, deoarece, chiar dacă contractele de gaj fără deposedare, dintre creditoarea B.C.R. SA, sucursala Botoşani, şi debitoarea SC A.R.M. SA Botoşani, au fost încheiate în perioada 1995 – 1996, totuşi, contestatoarele au dobândit un privilegiu, în baza OUG nr. 133/1999, prin care a fost introdus art. 52 în Legea nr. 82/1982, care statuează că, „la cererea expresă a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat sau, după caz, a unităţilor teritoriale subordonate, adresată judecătorului sindic, creanţele acesteia, precum şi ale unităţilor teritoriale subordonate faţă de agenţii economici, care intră sub incidenţa Legii nr. 64/1995, se asimilează cheltuielilor necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, care se satisfac cu prioritate faţă de toţi ceilalţi creditori.
Or, cum aceste dispoziţii legale, care sunt de imediată aplicare, derogă de la ordinea de prioritate prevăzută de art. 106 şi 108 din Legea nr. 64/1995, privind distribuirea fondurilor din lichidare, potrivit principiului specialia generalibus derogant, rezultă că, în mod greşit, instanţele au înlăturat aplicarea acestora în cauză, mai ales în contextul în care, prin dispoziţiile art. 1725 alin. (1) C. civ., se statuează că „privilegiile tezaurului public şi ordinea în care se exercită ele sunt reglementate prin legi speciale, astfel că, din coroborarea acestor prevederi legale, reiese că trecerea creanţelor Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi a unităţilor subordonate, ca şi constituirea acestui privilegiu, se face, potrivit art. 106 alin. (1) pct. 1 şi art. 108 pct. 1 din Legea nr. 64/1995, fără a se putea considera că, prin aceasta, au fost restrânse drepturile celorlalţi creditori, aşa cum a stabilit şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 51 din 21 martie 2000.
În concluzie, se susţine că planul de distribuţie, depus de lichidatorul debitoarei, este contrar prevederilor art. 52 din Legea nr. 82/1982, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 133/1999 şi, ca urmare, greşit a fost înlăturat privilegiul statului, în persoana celor două contestatoare, de a fi înscris, pentru creanţele sale, în ordinea de preferinţă prevăzută de textele legale precitate, motiv pentru care se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, admiterea contestaţiilor împotriva planului de distribuţie întocmit de lichidator.
Recursul în anulare nu este fondat.
Potrivit art. 99 din Legea nr. 64/1995, „până la încheierea procedurii, judecătorul sindic sau oricare creditor poate contesta orice creanţă sau rangul de prioritate din tabelul total de obligaţii, pe temeiul unei fraude sau al unei comportări necorespunzătoare a creditorului.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că promovarea contestaţiilor de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 350 Popeşti Leordeni şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330 Podoleni, s-a făcut în baza acestui text legal, numai că, în cauză, nu s-a produs nici o dovadă care să ateste că înscrierea în tabelul creditorilor, cu creanţe privilegiate a creditoarei anterioare B.C.R. SA, sucursala Botoşani, s-a făcut pe temeiul unei fraude sau comportări necorespunzătoare a acesteia faţă de contestatoare, în sens larg, frauda fiind definită ca o faptă săvârşită cu rea credinţă, în raporturile cu o altă persoană cu finalitatea prejudicierii acesteia.
Dar, de altfel, fraudarea celorlalţi creditori nici nu era posibilă în condiţiile speţei, din moment ce contractele de gaj fără deposedare, chiar în contextul în care se apreciază în recursul în anulare că acestea ar fi fost constituite cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (2) şi (4) C. civ., au fost încheiate cu mult anterior (anii 1995 – 1996) datei la care s-a constituit privilegiul în favoarea contestatoarelor prin legislaţia specială şi, ca atare, creditoarea B.C.R. SA, sucursala Botoşani, nu putea să prevadă, la data încheierii contractelor de ipotecă şi de gaj, prin care i-au fost garantate creanţele, că, ulterior, adică după circa 4 ani, contestatoarele vor face contestaţie împotriva planului de distribuire a fondurilor obţinute din lichidarea activelor SC A.R.M. SA şi, pe cale de consecinţă, să săvârşească fapte de natura celor arătate, pentru satisfacerea creanţelor sale într-o ordine de preferinţă care să prejudicieze pe ceilalţi ipotetici creditori.
Pe de altă parte şi ţinând cont de cele de mai sus, se constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile din recursul în anulare, potrivit cărora contestatoarele ar fi dobândit, în baza, art. 52 din Legea nr. 82/1982, introdus prin OUG nr. 199/1999, care are un caracter special, un privilegiu, în sensul că creanţele acestora să fie satisfăcute în ordinea de prioritate prevăzută de art. 106 alin. (1) şi, respectiv, art. 108 pct. 1, întrucât OUG nr. 133/1999 a fost publicată la 20 septembrie 1999 şi, ca atare, având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile [art. 15 alin. (2) din Constituţia României] aceste prevederi legale, chiar dacă sunt speciale şi, deci, derogatorii de la dreptul comun, nu puteau avea niciun efect asupra unor garanţii constituite în favoarea B.C.R. SA, sucursala Botoşani, în anii 1995 – 1996, prin contracte de gaj încheiate cu mult anterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat.
Este adevărat că, potrivit art. 1722 C. civ., privilegiul este denumit ca un drept ce dă unui creditor calitatea creanţei sale de a fi preferat celorlalţi creditori, fie chiar ipotecari şi că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1725 alin. (1) din acelaşi cod, exercitarea privilegiului tezaurului public (în speţă a rezervelor de stat) şi ordinea în care se exercită ele sunt reglementate prin legi speciale, cu referire, în speţă, la OUG nr. 133/1999, dar aceste prevederi legale nu pot constitui temei, aşa cum se susţine, în mod discutabil, prin recursul în anulare, pentru admiterea contestaţiilor şi înscrierea creanţelor contestatoarelor în ordinea de proprietate prevăzută de art. 106 alin. (1) şi art. 108 pct. 2 din Legea nr. 64/1995, cu modificarea corespunzătoare a tabloului definitiv al creanţelor, din moment ce, pe de o parte, privilegiul instituit în favoarea acestora (contestatoarelor) s-a născut, aşa cum s-a arătat mai sus, ulterior drepturilor de gaj şi ipotecă ale creditoarei B.C.R. SA, sucursala Botoşani, iar pe de altă parte, o astfel de situaţie ar contraveni dispoziţiilor art. 1725 alin. (2) C. civ., care prevăd că tezaurul public (în speţă al rezervelor de stat) nu poate obţine un privilegiu, în contra persoanelor de al treilea, dobândite mai înainte (cazul în speţă).
Ca atare, şi având în vedere faptul că, prin OUG nr. 133/1999, chiar dacă acest act normativ are caracter special, nu se putea obţine un privilegiu, în contra persoanelor de al treilea, dobândit mai înainte, cu alte cuvinte, că nu se putea încălca principiul privilegiilor anterior constituite, rezultă că sumele, reprezentând creanţele contestatoarelor, nu puteau fi încadrate în ordinea de prioritate prevăzută de dispoziţiile legale precitate (art. 106 şi 108 din Legea nr. 64/1995) cu nesocotirea drepturilor recunoscute anterior pentru creditoarea B.C.R. SA, sucursala Botoşani, prin planul de distribuţie definitiv al creanţelor întocmit de lichidator.
Nu pot fi primite nici susţinerile din recursul în anulare, potrivit cărora, constituirea privilegiului în favoarea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi unităţilor sale teritoriale, prin legislaţia specială (OUG nr. 133/1999), ar fi o opţiune a legiuitorului, care nu poate fi considerată o restrângere a drepturilor celorlalte creditori, ci aplicarea principiului specialia generalibus derogant, deoarece, în realitate, prin promovarea acestei căi extraordinare de atac, se urmăreşte tocmai casarea unor hotărâri esenţialmente temeinice şi legale şi, pe fond, admiterea contestaţiilor, cu încălcarea drepturilor creditoarei B.C.R. SA, sucursala Botoşani, care a fost diligentă şi a procedat, în vederea restituirii creanţelor, la constituirea unor contracte de gaj şi ipotecă cu mult înainte de adoptarea legislaţiei speciale (OUG nr. 133/1999) şi care au fost prevăzute în planul de distribuţie a preţului, rămas definitiv prin sentinţa nr. 307 din 22 mai 2000 a Tribunalului Botoşani, plan a cărei modificare nu mai poate fi pusă în discuţie, în raport cu cele arătate.
De asemenea, nici susţinerea, în sensul că, în speţă, ar fi aplicabil principiul arătat (specialia generalibus derogant) aşa cum a stabilit Curtea Constituţională prin Decizia nr. 51 din 21 martie 2000, nu poate fi avută în vedere, în contextul în care această autoritate, prin Decizia menţionată, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 din OUG nr. 133/1999, prin care s-a introdus, în Legea nr. 82/1982, art. 51 şi art. 52 şi, ca atare, în nici un caz nu s-a pronunţat şi nici nu putea proceda astfel, adică să atribuie dispoziţiilor legale precitate efect retroactiv, pentru ca, pe această bază, să se modifice, prin încălcarea prevederilor legale examinate, ordinea şi rangul de prioritate a creanţelor, astfel cum s-a stabilit prin planul definitiv de distribuire a preţului.
Aşa fiind, se constată că, în legătură cu hotărârile atacate, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 330 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 621 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi a sentinţei nr. 20 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului Botoşani ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă, publică, astăzi, 29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 338/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2471/2004. Comercial → |
|---|
