ICCJ. Decizia nr. 2471/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2471/2004
Dosar nr. 1568/2003
Şedinţa publică din 12 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.G.S. SA Bucureşti a chemat în judecată SC A.G.M. SA Bucureşti, pentru a fi obligată pârâta la plata sumei de 650.122 dolari S.U.A., reprezentând indemnizaţia de daună neacordată, potrivit poliţei de asigurare, privind asigurarea culturilor agricole (seria J nr. 001970 din 20 decembrie 2000) şi a sumei de 11.813 dolari S.U.A., reprezentând primă de asigurare încasată în plus de pârâtă.
Pe baza probelor administrate, inclusiv expertiza efectuată de expertul P.A., Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă 55 din 4 iunie 2003, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
S-a reţinut că, între părţile din proces, s-a încheiat, la 20 decembrie 2000, poliţa de asigurare seria J nr. 001970, privind asigurarea culturilor menţionate.
Ulterior acestei date, şi anume, la 1 iunie 2001, părţile, de comun acord şi sub semnătură, au modificat anexa la poliţa de asigurare, cu menţiunea expresă că aceasta modifică anexele întocmite anterior datei de 1 iunie 2001.
În această ultimă anexă, suma asigurată este de 2.772.170 dolari S.U.A., prima de asigurare de 144.826 dolari S.U.A. şi, de asemenea, este înscris tabelul explicativ al calculului realizat pentru obţinerea sumei asigurate.
Faţă de împrejurarea că, în anexa la poliţa de asigurare, s-au luat în asigurare cheltuielile totale de producţie, instanţa a reţinut că suma asigurată, care a fost stabilită prin negociere între cele două părţi, reprezintă valoarea cheltuielilor de producţie şi nu valoarea producţiei, părţile fiind de acord cu includerea clauzei privind asigurarea cheltuielilor totale de producţie, acesta fiind şi motivul pentru care au semnat.
S-a constatat că şi expertul, răspunzând la obiectivul nr. 8 al expertizei, a avut în vedere acordul părţilor prin semnarea anexei şi tot aceeaşi expertiză (care a răspuns şi la obiecţiunile pactelor) a menţionat că, dacă instanţa va lua în considerare gradele de dăunare, aşa cum au fost înscrise în fişele tehnice acceptate prin semnarea ambelor părţi (ceea ce s-a făcut de instanţă), cuantumul despăgubirii este egal cu suma deja plătită, de 351.426 dolari S.U.A. (fără T.V.A.).
În legătură cu includerea în cheltuielile tehnice a primei de asigurare şi redevenţei, instanţa a considerat că nu este posibil, deoarece, prin definiţie, prima de asigurare este specifică contractului de asigurare şi reprezintă suma pe care asiguratul se obligă să o plătească periodic asigurătorului în schimbul obligaţiei acestuia de a suporta riscurile unor evenimente viitoare şi de a plăti o sumă de bani (indemnizaţie de asigurare sau despăgubire) deci, nu poate fi restituită.
Cu referire la redevenţă (preţul concesiunii terenului) se reţine că aceasta nu contribuie la realizarea culturii din punct de vedere agrotehnic, nefiind o cheltuială tehnologică care să contribuie la realizarea producţiei, redevenţa fiind specifică contractului de concesiune şi nu de asociere în participaţiune şi cum contractul nr. 8809/2001, încheiat între reclamantă şi Agenţia Domeniilor Statului, este de asociere, arătându-se, în art. 2.3, că obiectul acestuia îl reprezintă asocierea în vederea, printre altele, a îmbunătăţirii calităţii terenului agricol şi, de asemenea, cu precizarea făcută în art. 6.1. lit. d) că încetarea acestui contract are loc la concesionarea terenului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A.G.S. SA Bucureşti, ea invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Prin soluţia pronunţată, instanţa a încălcat principiul statuat de art. 969 C. civ., atunci când a exclus cheltuiala cu prima de asigurare, pe care a considerat-o ca nefiind o cheltuială tehnologică, în condiţiile în care a fost convenită, negociată şi semnată de ambele părţi în contractul de asigurare.
Deşi, în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta este de acord cu definiţia dată de instanţă primei de asigurare, consideră că trebuia avut în vedere răspunsul expertului la obiecţiuni, expertiza fiind singura probă admisă, din care rezultă că susţinerea pârâtei, în sensul că, prin plata daunelor, s-ar restitui primele de asigurare, nu se bazează pe principii economico-contabile, primele de asigurare constituind venituri pentru societatea de asigurare, spre deosebire de daune, care reprezintă o cheltuială.
În schimb, în opinia recurentei, pentru ea, ca asigurat, primele plătite reprezintă o cheltuială, iar indemnizaţiile încasate devin venituri.
- Referindu-se la redevenţă, se invocă contractul de asociere nr. 20719/2000, încheiat între recurentă şi SC A.G.R. SA, în care erau prevăzute două obligaţii, şi anume, împărţirea rezultatelor asocierii în proporţie de 10% şi 90% şi plata unei sume reprezentând echivalentul unei redevenţe către Agenţia Domeniilor Statului, astfel că, potrivit contractului, redevenţa nu a fost rezultatul asocierii, ci o cheltuială distinctă, pentru perfectarea contractului de asociere, cu consecinţa că neplata acesteia ducea la neîncheierea contractului, la inexistenţa terenului, nerealizarea producţiei şi în final inexistenţa asigurării.
Se solicită de recurentă interpretarea acestui contract complex, în condiţiile art. 978 C. civ., ca producător de efecte după intenţia comună a părţilor (art. 977 C. civ.).
Faţă de motivarea instanţei, privind înlăturarea redevenţei, se susţine de recurentă că aceasta este contrazisă de clauzele contractului de asigurare şi de fişele tehnologice, care fac parte integrantă din acesta.
- Se face referire la dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în sensul că instanţa nu a ţinut seama de concluziile raportului de expertiză, însuşindu-şi trunchiat paragrafe din obiecţiunile la expertiză, dându-le alt înţeles prin scoaterea sa din context.
În cadrul acestui motiv, recurenta analizează detaliat raportul de expertiză, ajungând la concluzia că reţinerea instanţei, potrivit căreia gradele de dăunare acceptate de parte, cuantumul despăgubirilor este egal cu suma deja plătită, este în totală contradicţie cu expertiza.
Se invocă, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, fişele tehnice pentru expertizarea daunei, care n-au avut bază legală şi nu trebuiau avute în vedere, iar pe de altă parte, certificatul nr. 3763/2001 al Comisiei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Ialomiţa, care constată forţa majoră şi, în acelaşi timp, gradul de afectare a recoltei între 47 – 95%.
Recursul este nefondat.
Prealabil analizei motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., se va avea în vedere că reclamanta a invocat şi art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care, însă, nu se regăseşte în cauză.
O simplă lectură a considerentelor deciziei recurate, evidenţiază că se arată motivele care au format convingerea instanţei pentru respingerea acţiunii şi nu există motive contradictorii pricinii.
De altfel, nici în scris şi nici oral nu s-a insistat pe aspecte concrete asupra acestui motiv de nelegalitate, urmând a fi respins.
1. Revenind cu analiza la nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., în ceea ce priveşte prima de asigurare şi conţinutul cheltuielilor totale de producţie, se impune o precizare faţă de unele afirmaţii din recurs (partea de expunere a situaţiei de fapt) şi anume, că, după producerea riscului asigurat, pârâta a modificat unilateral valorile acceptate şi asigurate pentru a nu plăti despăgubirea corespunzătoare, că această afirmaţie nu a fost cu nimic probată pe parcursul procesului, situaţie care nu mai poate fi reluată în recurs.
De aceea certificatul nr. 3763/2001, invocat, care se referă la o altă situaţie, şi anume, gradul de afectare al recoltei, nu demonstrează cu nimic pretinsa operaţiune pusă în sarcina pârâtei.
Se mai impune o ultimă precizare că reclamanta, în raportul de expertiză, şi-a restrâns obiectul despăgubirilor, reprezentând indemnizaţia de daune neacordată, la valoarea de 450.814 dolari S.U.A.
După toate aceste precizări, reluând analiza motivului I de recurs, rezultă că, până la încheierea poliţei de asigurare dintre părţi, reclamanta a încheiat, la 26 octombrie 2000, un contract de asociere în participaţiune cu o altă societate (care nu este parte în proces) şi anume, SC A.G.R. SA Burduşani, contract prin care reclamanta obţinea folosinţa terenului agricol, de 9.871 ha, pe care asociata sa îl avea în administrare de la proprietar, Agenţia Domeniilor Statului (A.D.S.), consecinţă a contractului de concesiune dintre acestea.
În scopul asigurării culturilor preluate prin asociere prin participaţiune, se încheie, între părţile din proces, poliţa de asigurare seria J nr. 001970 din 20 decembrie 2000.
Cu privire la această poliţă de asigurare se constată că ea a fost negociată de părţi, iar în forma finală a poliţei, semnată de ambele părţi, se menţionează expres că suma totală asigurată este de 2.772.170 dolari S.U.A., iar în asigurare se iau cheltuielile totale de producţie.
De aceea, orice alt comentariu cu privire la obiectul asigurării nu mai poate fi făcut, acordul părţilor, la inserarea acestei clauze în contractul de asigurare prin semnarea lui, producând efecte juridice.
Odată stabilită această situaţie, respectiv, obiectul asigurării, urmează a se analiza susţinerea recurentei, că prima de asigurare face parte din totalul cheltuielilor de producţie şi că, deci, trebuia restituită.
Recurenta se află în eroare tocmai pentru că omite natura juridică a contractului încheiat între părţi, care este cu titlu oneros, avându-se în vedere scopul urmărit de fiecare parte contractuală şi nu poate fi transformat, prin voinţă unilaterală, în contractul cu titlu gratuit din partea asigurătorului.
Tocmai datorită acestui caracter al contractului de asigurare, definiţia pe care o dă instanţa de fond primei de asigurare şi scopul reprezentat de aceasta este corect şi, de altfel, nici nu este contrazis de recurentă în recursul scris, numai că aceasta pretinde că voinţa părţilor, prin acceptarea de către pârâtă a devizelor şi a fişelor tehnologice, care fac parte integrantă din contractul de asigurare, a fost ca atât prima de asigurare, cât şi redevenţa să fie incluse în cheltuielile totale de producţie şi, deci, asigurate, cu consecinţa includerii lor în despăgubiri.
Este adevărat că la dosar s-au depus mai multe devize şi fişe tehnologice semnate exclusiv de recurentă, incluzându-se, numai în devizele de cheltuieli pe culturi, nu şi în fişele tehnologice, un capitol de cheltuieli generale, compus din „asigurare cultură, redevenţă şi salarii", ceea ce a determinat-o pe recurentă să susţină că acest capitol face parte din contract, aşa au înţeles părţile să determine suma asigurată conform cadrului general al contractului, astfel că operau dispoziţiile art. 969 C. civ., această obligaţie constituind lege pentru asigurator.
Această variantă susţinută de recurentă nu poate fi reţinută şi, ca o consecinţă, nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 969 C. civ., pentru simplul motiv că recurenta nu se referă tocmai la ce era esenţial, şi anume, la, însăşi, poliţa de asigurare, astfel cum a fost ea modificată, la 1 iunie 2001, de ambele părţi, prin semnătură şi nu, unilateral, de asigurator.
Aşadar, în această anexă la poliţa de asigurare, pe de o parte, se face precizarea expresă că sunt modificate toate anexele anterior datei de 1 iunie 2001, iar pe de altă parte, că suma totală asigurată, de 2.772.170 dolari S.U.A., (care nu este contestată) se compune din culturile, suprafeţele şi producţia medie la ha menţionate în tabelul din anexa 4.
Important de reţinut că, pentru rubrica „suma asigurată pe hectar", se face trimitere la subsolul anexei, unde se precizează că, în asigurare, se iau cheltuielile totale de producţie, fiind necesar să se ataşeze un deviz tehnologic al fiecărei culturi".
Cu alte cuvinte, pârâta, în calitate de asigurator, a condiţionat reclamantei ce a înţeles prin cheltuieli totale de producţie, de altfel, conform şi tabelului şi nicidecum nu se poate deduce că a acceptat devize care nu sunt datate şi în care sunt trecute cheltuielile generale cu prima de asigurare redevenţă şi salarii.
Se apreciază că, din moment ce suma totală asigurată se compune numai din cheltuielile legată de culturile de pe teren, se exclude orice susţinere că în cheltuielile asigurate intră şi acte sume.
De altfel, în acest sens, se pronunţă şi expertiza, când analizează obiectul asigurării.
În afară de cele arătate, este de precizat că menţiunea din anexa la poliţa de asigurare din 1 iunie 2001, şi anume, „Pentru cazul în care se preiau în asigurare numai o parte a cheltuielilor de producţie, se va preciza care sunt acestea", nu poate fi interpretată în sensul recursului reclamantei, pentru că rezultă clar ce se înţelege prin aceste cheltuieli, care au fost preluate în totalitate la valoarea indicată în asigurare şi, deci, nu avea ce să fie exclus, suma neincluzând prima de asigurare şi redevenţa.
Conchizând, în legătură cu acest motiv de recurs, nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate, deoarece părţile nu au inclus în poliţa de asigurare, astfel cum a fost modificată, prima şi redevenţa, pentru a se susţine că a fost încălcată voinţa acestora.
2. În ceea ce priveşte redevenţa, motivele arătate la analiza includerii primei de asigurare în cheltuielile totale de producţie sunt valabile şi pentru aceasta.
În cadrul acestui motiv de recurs se face analiza detaliată a altor contracte încheiate fie între părţi străine litigiului de faţă, fie între reclamantă şi terţe persoane, care nu au nici un efect juridic între părţile contractante în poliţa de asigurare, care, prin natura sa, naşte drepturi şi obligaţii specifice contractului de asigurare.
De aceea, pe de o parte, nu se justifică invocarea dispoziţiilor art. 977 şi art. 978 C. civ., raportate la contractul de asociere în participaţiune nr. 20719/2000 încheiat de recurentă cu o societate care nu este parte în proces, deoarece nu este în litigiu între părţile semnatare ale acestui contract, natura acestuia, obiectul acţiunii de faţă fiind cu totul alt contract şi alte părţi, iar, pe de altă parte, (şi asta pentru a se răspunde susţinerilor din recurs) conţinutul acestui contract de asociere în participaţiune nu este primitor de mai multe înţelesuri pentru a se face interpretarea în condiţiile art. 977 C. civ.
Cu totul alta era situaţia (şi poate atunci s-ar mai fi justificat punerea în discuţie şi a altor contracte) dacă părţile din cauza de faţă ar fi inclus în suma asigurată prin poliţa de asigurare supusă analizei şi relevanţa la care se referă recurenta, redevenţa ce ar fi fost contestată ca existentă de pârâtă.
De aceea, cu ultimele precizări făcute, nici pentru acest motiv de recurs nu sunt incidente dispoziţiile de nelegalitate invocate.
III. Acest ultim motiv de recurs, care se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., dar care, în realitate, se referă la netemeinicia sentinţei faţă de raportul de expertiză, este neîntemeiat.
Pentru a fi operabile dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., trebuia ca instanţa să omită a analiza şi a se pronunţa asupra expertizei pe care recurenta o consideră probă hotărâtoare. Numai astfel s-ar fi putut pune în discuţie nelegalitatea hotărârii.
Or, din lectura sentinţei şi chiar din recursul scris, rezultă că expertiza, ca probă, a fost în atenţia instanţei de fond, care şi-a însuşit parte din concluziile acesteia (în special din răspunsurile la obiecţiuni) dar nu a fost avut în vedere în sensul celor arătate de recurentă în cadrul motivului de recurs.
Toate discuţiile pe care le face recurenta, cu interpretările de rigoare, în legătură cu raportul de expertiză, care, în opinia sa, ar fi trebuit să fie reţinut de instanţă, în sensul pretenţiilor din acţiune, se încadrează într-o eventuală eroare de analiză şi interpretare a probei, care ţine, însă, de netemeinicia hotărârii, reglementate anterior de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., text abrogat prin O.U.G nr. 138/2000 şi care nu mai poate fi supus nici unei analize.
Aşa cum s-a arătat, însă, în cadrul celor două motive de recurs, includerea primei de asigurare şi a redevenţei în cheltuielile totale de producţie şi, deci, a despăgubirilor nu era posibilă, indiferent de opiniile expertului, existând acte la dosar şi contractul de asigurare care le excludeau de la plată de către asigurator, deoarece nu au constituit clauză în convenţia părţilor.
Faţă de cele arătate, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, C A.G.S. SA Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 55 din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 329/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2380/2004. Comercial → |
|---|
