ICCJ. Decizia nr. 338/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.338/2004
Dosar nr. 8196/2001
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 iulie 1999, reclamanta A.P.A.S. din SC C.D. SA Botoşani a chemat în judecată pârâţii O.M., M.C. şi B.F., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să constate nulitatea absolută a procesului-verbal de licitaţie din 15 martie 1996, având ca obiect vânzarea către B.F. a activului „Staţie sortare produse balastieră H.".
Totodată, reclamanta a solicitat repunerea în situaţia anterioară.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 3 februarie 1999, a participat la licitaţia organizată de filiala locală a Fondului Proprietăţii de Stat, adjudecându-şi 88,79% din capitalul social al SC C.D. SA Botoşani.
Drept urmare, la data de 15 februarie 1999, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 8.
După definitivarea contractului, prin achitarea avansului stabilit, A.P.A.S. a trecut la inventarierea patrimoniului SC C.D. SA.
Cu această ocazie, s-a constatat că activul menţionat nu se mai află în patrimoniul societăţii comerciale, fiind vândut, la data de 15 martie 1999, la licitaţie, pârâtului B.F.
Licitaţia organizată, la data de 15 martie 1999, de fosta conducere a societăţii comerciale privatizate, s-a realizat cu încălcarea legii.
Licitaţia nu a fost avizată de Fondul Proprietăţii de Stat.
Nu s-a realizat publicitatea cerută de art. 15 alin. (1) HG nr. 634/1991.
Nu a fost făcută evaluarea activului.
La licitaţia nu au participat cel puţin doi licitanţi.
Prin procesul-verbal, comisia de licitaţie a admis, nelegal, vânzarea activului în rate, contrar prevederilor OG nr. 39/1995.
Reclamanta a solicitat, în temeiul art. 57 C. proc. civ., introducerea în cauză a SC C.D. SA Botoşani.
SC C.D. SA a arătat, prin cererea de intervenţie în nume propriu formulată, că este de acord cu introducerea sa în cauză şi că solicită constatarea nulităţii absolute a licitaţiei din 15 martie 1999.
Judecătoria Botoşani, prin sentinţa nr. 8590 din 9 decembrie 1999, a declinat competenţa soluţionării în fond a acţiunii în favoarea Tribunalului Botoşani.
Prin sentinţa nr. 690 din 28 decembrie 2000, Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea şi cererea de intervenţie în nume propriu formulată de SC C.D. SA Botoşani, ca nefondate.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că licitaţia organizată de conducerea societăţii comerciale avea în vedere „existenţa unor lucruri disponibile, de natura mijloacelor fixe, obiecte de organizare şantier, obiecte de inventar, etc.", care urmau a fi vândute, fapt confirmat şi de martorii audiaţi în instanţă la cererea părţilor.
Faţă de aceste probe, instanţa de fond a apreciat că nu se confirmă susţinerea reclamantei şi intervenientei privitoare la vânzarea unui activ al societăţii, cu activitate independentă.
Pentru valabilitatea vânzării nu prezintă relevanţă constatarea ulterioară a existenţei unor încălcări ale dispoziţiilor legale privitoare la organizarea licitaţiei.
Împotriva hotărârii primei instanţe, reclamanta a declarat apel, invocând nelegalitatea acesteia.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 332 din 5 iulie 2001, a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii şi cererii de intervenţie în nume propriu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control a reţinut:
- bunul vândut, la licitaţia din 15 martie 1999, are caracter de activ, în raport cu evidenţa contabilă a intervenientei, precum şi a dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 58/1991;
- acest caracter este dat şi de faptul că, anterior vânzării, balastiera menţionată a făcut obiectul unui contract de locaţie a gestiunii;
- din probatoriul administrat a rezultat că bunurile din listă, vândute la licitaţia din 13 martie 1999, constituie componentele balastierei H.;
- aceeaşi situaţie rezultă şi din conţinutul procesului-verbal din 26 iulie 1996, întocmit de comisia de cenzori;
- Fondul Proprietăţii de Stat a fost acţionar majoritar şi a confirmat că balastiera menţionată are caracter de activ.
Ca atare, vânzarea a avut ca obiect înstrăinarea unui activ, iar vânzarea acestuia pe componente a fost determinată de intenţia realizării acestui transfer, cu încălcarea normelor legale prevăzute de HG nr. 634/1991, care atrag nulitatea absolută a licitaţiei, cum ar fi:
- nu a existat Hotărârea Adunării Generale Extraordinare privind vânzarea activului, care duce la reducerea capitalului social;
- nu au fost îndeplinite condiţiile privitoare la publicitatea cerută de art. 10 alin. (2) din actul normativ menţionat;
- nu a existat un raport de evaluare a activului;
- nu a existat un mandat din partea acţionarului majoritar de la acea dată, respectiv, Fondul Proprietăţii de Stat;
- după adjudecarea activului nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare;
- pârâtul nu a achitat valoarea bunului adjudecat în favoarea sa.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtul B.F. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Pârâtul a susţinut că instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut, sub două aspecte:
- Obiectul acţiunii privea constatarea nulităţii absolute a vânzării la licitaţie a staţiei de sortare produse balastiere din localitatea H., iar instanţa de apel a constatat nulitatea absolută a licitaţiei privind staţia de sortare produse balastiere H., or, între cele două obiective, nu există identitate.
- Deşi intervenienta nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, instanţa de apel a dispus şi în sensul admiterii cererii acesteia din urmă.
Sub al doilea motiv de recurs, reiterând lipsa identităţii între cele două obiective, pârâtul susţine că considerentele instanţei de apel, privind natura de activ a bunului supus vânzării la licitaţie, sunt străine de natura pricinii.
Prin al treilea motiv de recurs, pârâtul susţine că:
- în mod greşit s-a reţinut că staţia de sortare produse balastiere din localitatea H. are caracter de activ, lipsind, în acest sens, dovezile cerute de lege;
- în mod greşit s-a reţinut că bunurile vândute la licitaţie sunt aceleaşi cu cele care au făcut obiectul contractului de locaţie a gestiunii;
- în mod nelegal s-a reţinut că dovada unei unităţi şi definirea ei ca activ, se poate face cu o anexă la bilanţ;
- Fondul Proprietăţii de Stat şi comisia de cenzori nu au competenţa de a defini un activ;
- instanţa de apel nu a examinat apărările formulate prin întâmpinarea depusă la judecarea în apel a cauzei şi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În concluzie, pârâtul, invocând şi efectuarea plăţii bunurilor adjudecare, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, respingerea apelului declarat de reclamantă şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Printr-o completare ulterioară a motivelor de recurs, făcută după expirarea termenului legal de motivare a căii de atac exercitate, recurentul-pârât a invocat lipsa calităţii procesuale a reclamantei.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din actele dosarului nu rezultă că, în localitatea Huţani, ar funcţiona două subunităţi ale SC C.D. SA, din care una în forma vânzării componentelor, ar fi fost transferată pârâtului, iar cealaltă face parte în continuare din patrimoniul intervenientei.
Aşadar, cum cele două sintagme, alternativ folosite, denominează aceeaşi identitate patrimonială, iar admiterea cererii de intervenţie este consecinţa juridică a admiterii apelului şi rejudecării în fond a cauzei, primele două motive de recurs, se constată a fi neîntemeiate.
Potrivit Legii nr. 58/1991, prin care se reglementează vânzarea de active, sunt considerate active economice bunuri sau părţi din societatea comercială, care pot funcţiona independent, fără a perturba activitatea acesteia.
Aşadar, dispoziţiile art. 53 din actul normativ menţionat introduc o distincţie esenţială în caracterizarea unui bun sau universalităţi de bunuri, care, excedând unor caracteristici tehnice sau de înregistrare, priveşte efectiv posibilitatea ca acestea să poată funcţiona independent.
Or, în cauză, nu s-a dovedit că bunurile vândute la licitaţia din 15 martie 1999, componente ale balastierei menţionate, ca unitate din structura intervenientei, au primit ulterior o altă destinaţie, iar activul pe care îl compuneau şi-a încetat activitatea.
În consecinţă, a decide altfel, ar însemna ca instanţele de judecată să aibă în vedere alte criterii, neprevăzute de lege, în stabilirea naturii de activ economic a unor elemente de activ patrimonial ale societăţii comerciale.
Ca atare, se constată că şi cel de al treilea motiv de modificare invocat de pârât este neîntemeiat.
S-a mai invocat de pârât, prin completarea menţionată a motivelor de recurs, excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Or, calitatea de proprietar asupra acţiunilor cumpărate nu dă reclamantei, într-adevăr, un drept de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul societăţii comerciale.
Astfel, deţinătorul unei părţi din capitalul social, are drepturile prevăzute de legea societăţilor comerciale, iar dreptul de proprietate asupra bunurilor societăţii comerciale, potrivit aceluiaşi act normativ, aparţine acesteia.
Însă, între capitalul social şi patrimoniul societăţii comerciale, se realizează o corespondenţă specifică între capitalul social şi activul net al societăţii comerciale, în sensul că acesta din urmă, corectat cu tendinţele date de diagnosticul societăţii comerciale, privite ca organism social şi împărţit la numărul de acţiuni care formează capitalul social, dau valoarea de piaţă a acestora.
Or, bunurile care au făcut obiectul licitaţiei din 15 martie 1999 au fost considerate ca făcând parte din activul net al societăţii comerciale şi, ca atare, constituie element constitutiv al preţului de piaţă al acţiunilor vândute reclamantei, împrejurare în raport cu care, coroborat cu cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni de către asociaţie, excepţia invocată de pârât, precum şi cea de inadmisibilitate a acţiunii invocată de recurent, prin apărător, se constată a fi neîntemeiate.
În concluzie, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul B.F. împotriva deciziei nr. 332 din 5 iulie 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1891/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 329/2004. Comercial → |
|---|
