ICCJ. Decizia nr. 407/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.407/2004
Dosar nr. 1829/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 octombrie 1999, reclamanta, SC U.L. SA, a chemat în judecată pe pârâta, SC C.R. SA, solicitând, ca în baza sentinţei ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia, la plata sumei de 9.495.756.540 lei sau predarea cantităţii de 3.384.030 kg. sămânţă floarea soarelui, cu cheltuieli de judecată aferente.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 2785 din 3 mai 2000, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
În motivarea soluţiei date, instanţa de fond a reţinut că pârâta a fost parte în contractul încheiat cu reclamanta, care şi-a îndeplinit obligaţia achitării preţului în sumă de 17,423.056, fapt necontestat de pârâtă, care nu a predat marfa contractată, apărările făcute nefiind fondate faţă de clauzele stipulate în contractul încheiat.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâta, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 3298 din 20 noiembrie 2000, a anulat apelul ca nefondat.
Curtea Supremă de Justiţie, urmare recursului declarat, prin Decizia civilă nr. 1379 din 27 februarie 2002, a casat Decizia criticată şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că, în dispozitivul deciziei şi în minută, nu s-a făcut menţiunea privind pronunţarea hotărârii în şedinţă publică, urmând ca la rejudecare instanţa de apel să aibă în vedere şi sesizarea făcută de apelantă către Ministerul Finanţelor, în baza art. 21 din Legea nr. 146/1997.
În apel, după casare, secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin încheierea şedinţei publice de la 30 mai 2003, a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 74 şi art. 77 C. proc. civ., nefăcându-se dovada de către apelantă că se află în imposibilitate de a achita taxa de timbru, şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea privind scutirea sau eşalonarea plăţii acesteia.
Prin Decizia civilă nr. 43 din 27 iunie 2003, instanţa de apel constatând că apelanta nu a achitat taxa de timbru în cuantum de 59.801.283 lei şi timbru judiciar de 50.000 lei, a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, şi a dispus anularea apelului ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, pârâta, criticile vizând modul eronat în care a apreciat instanţa de apel documentaţia privind imposibilitatea achitării taxei de timbru.
De asemenea, susţine că în motivarea acestei cereri, a precizat că a achiziţionat pentru intimată cantitatea de 2.800 tone floarea soarelui pe care a şi achitat-o, dar care a fost livrată de vânzător altui beneficiar, furt ce face obiectul dosarului penal nr. 3416/2003 pe rolul Tribunalului Bacău.
Prin precizările depuse la data de 30 ianuarie 2004, peste termenul legal, recurenta dezvoltă motivele de recurs ce ţin de fondul pricinii şi nu de soluţia de anulare a apelului ca netimbrat.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, taxa de timbru se plăteşte anticipat, pentru căile de atac potrivit art. 11, aceasta fiind de ½ din cât s-a achitat la fond.
Neachitarea acesteia până la primul termen de judecată atrage, potrivit art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ, sancţiunea anulării.
Este adevărat că, potrivit HG nr. 1278/2002, pentru acordarea de înlesniri la plata taxelor judiciare de timbru, se utilizează procedura prevăzută de art. 74-81 C. proc. civ., iar instanţa de apel examinând în condiţiile date această cerere, a apreciat că înscrisurile depuse în susţinere, privitoare la veniturile şi sarcinile apelantei reclamante, nu au format convingerea privind starea materială precară a părţii.
Faptul că pe rolul instanţelor se află în curs de judecată un proces penal nu justifică acordarea scutirii de plată a taxei de timbru, astfel că, justificat, s-a procedat la anularea apelului ca nefondat.
În aceste condiţii, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta, SC C.R. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 43 A din 27 iunie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 428/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 334/2004. Comercial → |
|---|
