ICCJ. Decizia nr. 428/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.428/2004
Dosar nr. 8414/2001
Şedinţa publică din 4 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 847, din 22 decembrie 2000, a Tribunalului Olt, secţia civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta, SC R.M. SA, cu sediul în Caracal, şi pârâta, SC R.R. SRL, cu sediul în Caracal, a fost obligată la plata sumei de 498.410.000 lei reprezentând contravaloarea sumei de 22.000 dolari americani, rezultată, din convenţia părţilor intervenită la 3 martie 2000, şi la 20.531.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta nu a respectat convenţia încheiată între părţi, la 3 martie 2000, aşa încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 969 C. civ.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 416 din 3 mai 2001, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea reclamantei şi a obligat-o la 9.856.600 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel.
S-a reţinut de instanţă că nu suntem în prezenţa unui pact de preferinţă, ci a unei convenţii încheiată între părţi, de vânzare-cumpărare, care prin clauza penală stipulată, a stabilit obligaţii în sarcina ambelor părţi. Că reclamanta nu a somat-o pe pârâtă să încheie contractul, mai mult, bunul a fost înstrăinat imediat altei persoane.
Reclamanta, SC R.M. SA Caracal, a declarat recurs împotriva acestei decizii şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A arătat, recurenta, că prin convenţia încheiată între părţi la 3 martie 2000, reclamanta s-a obligat să vândă până la 15 martie 2000, iar pârâta să cumpere, imobilul situat în Caracal, pentru preţul de 100.000 dolari SUA. Că, prin clauza penală, s-a prevăzut că neîndeplinirea de către una din părţi a obligaţiei atrage o penalitate de 22.000 dolari SUA.
S-a susţinut că potrivit art. 1068 C. civ., creditorul, în cazul neexecutării obligaţiei din partea debitorului, poate cere, fie îndeplinirea obligaţiei principale, fie clauza penală, şi recurenta a ales-o pe aceasta din urmă.
Recursul nu este fondat.
Prin convenţia încheiată la 3 martie 2000, reclamanta, SC R.M. SA, cu sediul în Caracal, s-a obligat să vândă, iar pârâta, SC R.R. SRL, cu sediul în Caracal, să cumpere, până la 15 martie 2000, imobilul situat în Caracal, judeţ Olt, compus din suprafaţa de 22.000 mp. şi clădirile aferente, la un preţ de 100.000 dolari americani.
Părţile au stipulat o clauză penală, prin care s-a prevăzut că cel care nu respectă convenţia va plăti o „penalizare" de 22.000 dolari S.U.A.
Potrivit art. 977 C. civ., interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
În raport de aceste dispoziţii legale, voinţa reală a părţilor a fost aceea că reclamanta avea obligaţia să vândă pârâtei imobilul până la 15 martie 2000, şi întrucât nu s-a prevăzut un termen la care părţile să se prezinte în vederea încheierii contractului, reclamanta trebuia să o notifice pe pârâtă pentru perfectarea acestuia.
Faţă de considerentele mai sus reţinute, susţinerea recurentei, că a devenit creditoarea clauzei penale la 15 martie 2000, dată până la care intimata debitoare nu a dorit să încheie contractul de vânzare-cumpărare, va fi înlăturată, întrucât nu are suport probator.
Nici critica referitoare la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1068 C. civ., nu este întemeiată.
Potrivit acestui text de lege ,„creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligaţiei principale".
În speţă, nu s-a făcut dovada că intimata-pârâtă ar fi cea care nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată, prin convenţia încheiată între părţi la 3 martie 2000.
Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă a vândut imobilul la 22 martie 2000, chiar administratorului societăţii, Ş.S.G., aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de notariat sub nr. 1277 din 22 martie 2000.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată, că în mod corect instanţa de apel a reţinut, că reclamanta nu a făcut dovada emiterii vreunei somaţii către pârâtă, în vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare, şi aceasta ar fi refuzat, pentru a opera clauza penală stipulată de pârâtă, în convenţia încheiată la 3 martie 2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Cum reclamanta este cea care nu a respectat înţelegerea dintre părţi, Curtea urmează, ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin (1) C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, SC R.M. SA Caracal, împotriva deciziei nr. 416 din 3 mai 2001, a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 455/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 407/2004. Comercial → |
|---|
