ICCJ. Decizia nr. 6514/2004. Comercial

Prin acțiunea formulată la 7 octombrie 2003, reclamanta SC G. SRL Constanța a chemat în judecată pârâta SC A.S.C. SRL Constanța pentru a fi obligată la plata sumei de 51.126.252 lei reprezentând preț concesiune achitat în numele pârâtei, către SC A.C. SRL Constanța, să se dispună redistribuirea spațiului concesionat, astfel încât să se asigure o folosință egală conform cotelor convenite la pct. II din contractul încheiat cu SC A.C. SRL Constanța.

Totodată, să fie obligată și la plata dobânzii legale și la daune cominatorii până la achitarea sumei datorate și la redistribuirea spațiului.

în motivare, a arătat că cele două părți au încheiat contracte de închiriere cu SC C. SRL Constanța privind folosința spațiului situat în Constanța, obligându-se să achite către locatar în mod egal, cu titlu de chirie, echivalentul ratei de concesiune pe care aceasta din urmă o datora primăriei.

Ca urmare a majorării taxei de concesiune s-a majorat și cuantumul chiriei și reclamanta pentru a evita evacuarea a achitat în contul pârâtei și cota datorată de aceasta până în anul 2003.

A arătat că s-a mai convenit ca până la modificarea prețului concesiunii, indiferent de spațiul folosit, să se achite în mod egal prețul acestora, iar după modificarea redevențelor, fie să se facă schimb de loturi, fie să se redistribuie spațiile pentru asigurarea unor cote egale.

în urma măsurătorilor efectuate, a rezultat că reclamanta folosește 46,031 mp. iar pârâta 72,166 mp., ceea ce este inechitabil în situația actuală.

Pârâta a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece între acestea nu există nici un raport juridic.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 9473/com din 16 decembrie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate.

Reclamanta a formulat apel criticând soluția sub aspectul modului cum a fost soluționată cauza având în vedere că cererea de chemare în judecată a avut două capete de cerere distincte și chiar dacă între cele două societăți nu există o relație contractuală directă, instanța de fond trebuia să observe că în legătură cu sumele de bani pe care apelanta le-a solicitat a fi restituite, între acestea s-a stabilit un raport juridic indirect încât, capătul de acțiune în pretenții trebuia soluționat pe fond.

Apelul a fost respins prin decizia civilă nr. 83/ com din 11 martie 2004 a Curții de Apel Constanța, care a reținut că reclamanta a precizat că temeiul acțiunii privind plata sumei de 51.126.252 lei îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, iar competența instanței fiind dată de capătu de cerere privind redistribuirea spațiului, celălalt capăt are caracter accesoriu.

în aceste condiții, s-a apreciat că în mod corect, instanța a soluționat cauza pe excepție, deoarece cât timp pârâta nu se legitimează personal în capătul de cerere principal, aceeași soluție se impunea și în cererea accesorie.

Reclamantul a formulat recurs arătând că, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat că unul dintre capetele acțiunii este accesoriu celuilalt, iar respingerea capătului de cerere principal duce și la respingerea capătului de cerere accesoriu, fără a se mai pronunța asupra justeței acestuia din urmă. Astfel, dacă în privința cererii de redistribuire a spațiului, este adevărat, că părțile nu se află în raport juridic direct, cu privire la sumele de bani pretins, ele s-au plătit de reclamantă în contul pârâtei, în condițiile în care, deși datorate, nu au fost achitate de aceasta, situație care o îndreptățește la despăgubiri.

Recursul nu a fost întemeiat în drept, dar față de motivele de fapt invocate, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin primul capăt al acțiunii așa cum a fost precizată reclamanta a pretins redistribuirea spațiului concesionat SC A.C. SRL Constanța și închiriat de aceasta pârâților, instanțele reținând întemeiat în raport de acest obiect, că pârâta nu se legitimează procesual, între reclamantă și pârâtă neexistând raporturi contractuale.

Prin celelalte capete de cerere în pretenții reclamanta a pretins însă obligarea la daune invocând drept cauză o plată făcută pentru actul și nicidecum contractul ca izvor de obligații.

Așa fiind, în mod nelegal, instanța de apel a reținut că pârâta nu are calitate procesuală pasivă în legătură cu acest obiect al judecății confirmând astfel soluția instanței de fond, în totalitate.

Prin urmare, în baza art. 312 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 314 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și justiție hotărând asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite și luând în vedere și dispozițiile art. 297 C. proc. civ., recursul va fi admis și decizia modificată, în sensul că se va admite apelul reclamatei împotriva hotărârii și va fi anulată în parte trimițându-se cauza la instanța de apel pentru soluționarea pe fond a capetelor de acțiune în pretenții.

S-au menținut restul dispozițiilor cu privire la soluționarea capătului de cerere care a privit redistribuirea spațiului închiriat și a fost obligat la plata de daune cominatorii până la îndeplinirea acestei obligații.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6514/2004. Comercial