Executare silită. Contestaţie la executare. Bilet la ordin. Comunicarea somaţiei
Comentarii |
|
Potrivit art. 62 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin opoziţia la executare poate fi intentată în termen de 5 zile de la data primirii somaţiei de executare de către debitor iar nu de la data comunicării actului de procedură, or, din moment ce somaţia de executare a fost afişată pe uşa contestatorului cât timp acesta se afla în perioada concediului legal de odihnă înseamnă că nu a luat cunoştinţă de aceasta.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 3577 din 12 Octombrie 2004
Prin contestația la executare SC F.D. SRL Botoșani a cerut, în contradictoriu cu intimata SC V. SRL Galați, anularea formelor de executare și desființarea titlului executoriu, biletul la ordin, care nu a fost semnat și ștampilat, ci numai completat de intimată.
Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 6048 din 12 noiembrie 2003, a admis excepția tardivității opoziției la executare, a anulat ca netimbrată cererea de suspendare a executării și a respins contestația. Instanța de fond a reținut că, prin încheierea nr. 9548/2003 a aceleiași judecătorii, a fost încuviințată executarea silită a biletului la ordin, iar biroul executorului judecătoresc a început executarea, emițând o somație la data de 23 august 2003, în timp ce contestatorul a formulat cererea la data de 2 septembrie 2003, peste termenul de 5 zile prevăzut de art. 62 din Legea 58/1934.
Curtea de Apel Suceava, soluționând apelul declarat de contestatoare, prin decizia 681 din 18 martie 2004, a respins ca nefondată cererea, considerând că cererea de suspendare a executării nu a fost timbrată, astfel încât instanța de fond să o poată analiza, iar opoziția la executare a fost formulată după expirarea termenului stabilit de lege.
Contestatoarea a declarat recurs, considerând hotărârile judecătorești pronunțate nelegale și netemeinice întrucât taxele de timbru stabilite de instanță au fost corect plătite, iar comunicarea somației de executare a încălcat prevederile art. 921 C. proc. civ. Somația a fost afișată pe ușa destinatarului cât timp acesta se afla în concediu legal de odihnă. Recurenta a depus și decizia civilă nr. 2077 din 30 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, prin care a fost admis apelul contestatoarei și s-a respins cererea de învestire cu formulă executorie a titlului executoriu și cererea de încuviințare a executării silite.
Recursul este fondat.
Dispozițiile art. 387 C. proc. civ. stabilesc obligația emiterii unei somații, pentru ca executorul judecătoresc să poată începe executarea. Comunicarea actelor de procedură trebuie să respecte dispozițiile art. 90-95 C. proc. civ. iar executorul a îndeplinit procedura de comunicare a somației prin afișare la ușa destinatarului, întrucât nici o persoană nu a fost găsită. Printre motivele invocate în apel, contestatorul a precizat că în perioada 20-31 august 2003 se afla în concediul legal de odihnă, situație în care a considerat că termenul curge de la data la care a luat cunoștință. Caracterul acestei motivări pune în discuție o cerere de repunere în termen, pe care instanța de apel nu a analizat-o.
în aceeași măsură, instanțele au evitat analiza textului art. 62 din Legea 58/1934, care stabilește că termenul de 5 zile curge de la primirea somației de către debitor iar nu de la comunicarea actului de procedură.
De aceea, în vederea soluționării cererii de repunere în termen, s-a casat decizia civilă nr. 681 din 18 martie 2004 și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Botoșani.
← Contestaţie în anulare. Hotărâre irevocabilă. Recurs.... | Societate cu răspundere limitată. Dizolvare. Excludere... → |
---|