ICCJ. Decizia nr. 2496/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2496/007
Dosar nr. 49105/3/2005
Şedinţa publică din 22 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC F. SRL Galaţi a chemat în judecată pe pârâta SC A.M.S.I.R. SRL pentru ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea actului adiţional la contractul de comision încheiat la data de 25 iulie 2003.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1048 din 22 martie 2006, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi, în fond a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a interpretat clauzele actului adiţional în conformitate cu art. 977, 982 C. civ. şi a ajuns la concluzia că acest act nu reprezintă un contract sinalagmatic care să dea naştere la obligaţii reciproce pentru ca în ipoteza neexecutării culpabile a uneia dintre părţi creditorul să aibă deschisă calea acţiunii în rezoluţiune. Singura interpretare care se poate da actului adiţional, a stabilit tribunalul, este că la data de 28 octombrie 2004 contractul de comision dintre părţi a încetat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a confirmat soluţia primei instanţe prin respingerea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1048 din 22 martie 2006. Instanţa de apel a examinat natura juridică a actului dedus judecăţii şi a stabilit că acesta reprezintă încetarea de drept a contractului de comision fără să existe alte pretenţii. Potrivit instanţei de apel, actul adiţional nu cuprinde obligaţii reciproce ale părţilor, iar dacă s-a ales calea executării silite nu se poate cere şi rezoluţiunea acestui act.
Împotriva deciziei nr. 514 din 30 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, reclamanta SC F. SRL Galaţi prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat modificarea deciziei atacate şi în fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În argumentarea motivului evocat recurenta a susţinut că actul juridic dedus judecăţii are caracterul unui înţelegeri bilaterale, sinalagmatice întrucât reclamanta şi-a manifestat voinţa de a renunţa la beneficiul executării contractului în schimbul sumei de 9.000 de euro + TVA în timp ce corelativ pentru SC A.R. SRL a luat naştere obligaţia de plată a sumei de 9000 euro.
Deşi actul adiţional reprezintă o convenţie, a susţinut în continuare recurenta, instanţa de apel a refuzat să admită rezoluţiuna judiciară a actului încălcând astfel prevederile art. 969, 977, 982 C. civ.
Prin ultima critică a fost invocat faptul că erau îndeplinite condiţiile admisibilităţii, rezoluţiunii judiciare a actului adiţional încheiat de părţi întrucât intimata nu s-a conformat obligaţiei asumate, iar potrivit art. 44 C. com., aceasta era de drept în întârziere.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului apreciind că actul adiţional nu poate fi interpretat ca un contract sinalagmatic căruia să i se aplice regulile rezoluţiunii singura interpretare care i se poate da actului adiţional, potrivit intimatei, este că la data de 28 octombrie 2004 a încetat contractul de comision şi că niciuna dintre părţi nu mai poate avea vreo pretenţie rezultând din acest contract.
În ce priveşte suma de 9000 Euro, stipulată în prima parte a actului adiţional recurenta a arătat că o parte din sumă s-a achitat la 6 decembrie 2004 iar restul s-a achitat ca urmare a punerii în executare a sentinţei nr. 3526/2005 a Judecătoriei Galaţi prin care s-a admis somaţia de plată formulată de recurentă.
Recursul este nefondat.
1. Criticile aduse deciziei instanţei de apel au fost întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În sprijinul susţinerii motivului mai sus citat a fost invocată încălcarea art. 969 C. civ., prin aceea că actul adiţional produce efectele unei convenţii de sine stătătoare cu obligaţii reciproce şi interdependente.
Pentru a se sprijini pe dispoziţiile art. 969 C. civ., recurenta a susţinut că în realitate actul adiţional încheiat la data de 28 octombrie 2004 are existenţă de sine stătătoare şi că a dat naştere prin voinţa părţilor la obligaţii reciproce.
Susţinerea nu poate fi primită întrucât este contrară actului încheiat care se intitulează „Act adiţional la contractul de comision din data de 25 iulie 2003".
Din conţinutul actului rezultă fără niciun dubiu că voinţa a fost exprimată în scopul determinării momentului încetării contractului de comision" … astăzi 28 octombrie 2004 de comun acord părţile au hotărât încetarea de drept a contractului de comision amintit, părţile înţelegând faptul că începând cu aceeaşi dată niciuna dintre ele nu mai poate avea vreo pretenţie rezultând din contract".
Este evident că, la data de 28 octombrie 2004, a încetat contractul de comision şi că începând cu aceeaşi dacă niciuna dintre semnatare nu mai poate formula pretenţii împotriva celeilalte părţi.
Prin concluziile scrise depuse în recurs, SC F. SRL Galaţi a adus în discuţie raţiunea pentru care s-a încheiat actul adiţional motivând reciprocitatea obligaţiilor care în opinia sa rezultă din actul adiţional prin aceea că intimata era debitoarea sa potrivit contractului de comision cu o sumă de 22.420 Euro şi că în schimbul plăţii sumei de 9000 Euro, s-a hotărât încetarea contractului restul sumei conţinând o liberalitate.
- Nici aceste susţineri nu vor fi primite întrucât din conţinutul actului adiţional nu rezultă că încetarea contractului era condiţionată de plata sumei de 9000 Euro câtă vreme s-a stabilit data încetării contractului fără să se stabilească şi faptul că plata urma să fie efectuată până la acea dată.
- Mai mult, recurenta confirmă faptul că a emis factură pentru suma de 9000 Euro la data de 1 noiembrie 2004 care a fost acceptată la plată de intimată, în contul contractului din data de 25 iulie 2003.
- Emiterea facturii, plata parţială şi apoi obligarea intimatei prin hotărâre judecătorească obţinută înainte de data introducerii acţiunii nu sunt de natură să demonstreze că stipulaţia privind încetarea contractului la data arătată mai sus, conduce la ideea unei convenţii de sine stătătoare supuse regulilor rezoluţiunii aşa cum a susţinut recurenta.
- Actul adiţional în ansamblul său nu demonstrează interdependenţa obligaţiilor ca element al voinţei juridice, alături de consimţământ, pentru ca acesta să poată fi calificat drept convenţie de sine-stătătoare. Cu alte cuvinte din stipulaţia rezultată trebuia să rezulte la ce s-a obligat fiecare parte având reprezentarea obiectului obligaţiei corelative.
- Prin urmare intenţia comună a părţilor aşa cum rezultă din actul adiţional nu conduce spre stipularea unor obligaţii reciproce de sine stătătoare în raport de care să se verifice dacă sunt întrunite cerinţele rezoluţiunii. În privinţa efectelor actului adiţional, clauza privind încetarea contractului a fost corect interpretată dându-se înţelesul cuvenit în raport de conţinutul întregului act adiţional.
- Nu în ultimul rând trebuie reţinut că intimata a avut calitatea de debitor (sentinţa din somaţia de plată) astfel că atunci când există îndoială cu privire la conţinutul unei clauze, în speţă alin. (1) din actul adiţional, convenţia se interpretează în favoarea celui care se obligă.
În consecinţă prima critică se vădeşte nefondată.
2. Şi cea de-a doua critică este nefondată întrucât analiza condiţiilor rezoluţiunii era dependentă de calificarea dată actului adiţional care aşa cum s-a arătat mai sus nu a dat naştere la obligaţii interdependente pentru ca acestea să constituie fundament pentru analiza condiţiei rezoluţiunii. Problema aplicării art. 44 C. com., putea să fie pusă de recurentă în litigiul prin care a solicitat executarea obligaţiilor conform facturii 1880005 din 1 noiembrie 2004 soluţionat prin sentinţa nr. 3526 din 15 iunie 2005, care a fost executată la 12 octombrie 2005, înainte de sesizarea instanţei de fond cu acţiunea în rezoluţiune. În aceste condiţii, recurenta nu a precizat în criticile întemeiate pe art. 44 C. com., în raport cu ce obligaţie operează întârzierea de drept având în vedere încetarea contractului prin voinţa comună a părţilor la data de 28 octombrie 2004.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Galaţi împotriva deciziei nr. 514 din 30 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2385/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4652/2005. Comercial → |
|---|
