ICCJ. Decizia nr. 4652/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4652/2005
Dosar nr. 11141/2004
Şedinţa publică din 12 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Ploieşti, reclamanta SC U.M. SA Ploieşti a chemat în judecată pârâta SC U. SA Roman, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 16.389,12 dolari S.U.A. plătibili în lei la cursul de schimb din ziua plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului încheiat cu pârâta, prin comanda din 13 martie 2002, aceasta a solicitat executarea unor produse la care, ulterior, prin adresa din 3 iunie 2003, a renunţat a le primi şi respectiv a le plăti.
Refuzul la plată practicat de pârâtă, susţine reclamanta, este neîntemeiat, deoarece, urmare comenzii acesteia, produsele au fost deja lansate în fabricaţie şi executate, astfel că prin aceasta i s-a produs un prejudiciu constând în suma ce constituie obiectul prezentei cereri.
Pârâta, a formulat în cauză întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Ploieşti în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei, având în vedere că prin contractul încheiat între părţi, nu s-a prevăzut o clauză în care să se arate locul executării obligaţiei plăţii, ceea ce atrage competenţa de soluţionare de către instanţa sediului său.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că reclamanta nu a făcut dovada că produsele comandate au fost executate înainte de a renunţa la acestea.
Judecătoria Ploieşti prin sentinţa nr. 4450 din 24 mai 2004 a respins excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtă, a admis acţiunea reclamantei obligând pe pârâtă să-i plătească suma de 16.389,12 dolari S.U.A. sau echivalentul în moneda naţională a acestei sume, din ziua efectivă când se va face plata reprezentând contravaloarea pieselor turnate din fontă.
Pronunţând această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Ploieşti în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei este nefondată, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 10 pct. 4 C. proc. civ., în afara domiciliului pârâtului, mai este competentă în obligaţiile comerciale, instanţa locului unde a luat naştere obligaţia sau aceea a locului plăţii.
Cum, din clauzele contractului rezultă că locul plăţii urma să se facă la banca unde îşi are sediul reclamanta, respectiv Ploieşti, judecătoria este competentă a soluţiona cauza.
Referitor la fondul cauzei, Judecătoria Ploieşti a reţinut că reclamanta a dovedit pretenţiile în sensul că, la cererea pârâtei a executat o serie de produse, a căror valoare de 16.389,12 dolari S.U.A. a fost refuzată în mod nejustificat la plată de aceasta din urmă.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, a declarat apel pârâta, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii formulată de reclamantă.
În susţinerea apelului, pârâta arată că instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia de necompetenţă teritorială invocată prin întâmpinare. Comanda şi acceptarea executării acesteia, susţine apelanta, constituie un contract distinct de contractul din 2 aprilie 2002 şi ca atare, în mod greşit s-au aplicat prevederile contractuale în ceea ce priveşte locul plăţii.
Ca atare, susţine apelanta, prin prisma acestui motiv de apel, solicită anularea sentinţei pronunţate şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la judecătoria sediului său, respectiv Judecătoria Roman.
Un alt motiv invocat de apelantă este şi acela, că deşi a solicitat suspendarea judecăţii cauzei, conform art. 65 din Legea nr. 64/1995 motivat de faptul că se află în procedură de reorganizare judiciară şi faliment, instanţa de fond, greşit a respins această cerere.
Critica apelantei vizează şi modalitatea de soluţionare a fondului cauzei, arătând că în mod greşit Judecătoria Ploieşti a obligat-o la plată, deoarece, chiar dacă a emis comanda pentru executarea pieselor în discuţie, totuşi, renunţarea la acestea a avut loc înainte de a fi chemată să le ridice de către reclamantă şi înainte ca aceasta să le factureze.
De asemenea, mai arată apelanta, nu s-a avut în vedere la soluţionarea cauzei că reclamanta nu şi-a dovedit prejudiciul suferit.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 729 din 19 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC U. SA Roman.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, motivat şi timbrat, pârâta SC U. SA Roman, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că deşi a solicitat atât în faţa instanţei de fond cât şi de apel suspendarea judecăţii în temeiul art. 35 din Legea nr. 64/1995, ambele instanţe au trecut la judecarea cauzei în fond şi nici nu au procedat la citarea pârâtei recurente prin administratorul judiciar, încălcând astfel prevederile imperative ale art. 87 pct. 5 C. proc. civ.
În consecinţă, recurenta solicită în temeiul art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat.
Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că instanţa de apel, în mod greşit a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi materialul probator existent la dosar, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, astfel că:
Potrivit art. 2971 C. proc. civ. „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe”.
Deşi apelanta a făcut dovada că se află în procedura de reorganizare judiciară, conform Legii nr. 64/1995, notificarea din 8 aprilie 1997 a Tribunalului Neamţ şi adresa din 3 mai 1999 a SC U.M. SA către Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 429/F/1996 de înscriere pe tabloul de ordine a creditorilor, şi sentinţa civilă nr. 2898/ F din 26 noiembrie 2003 a Tribunalului Neamţ şi a solicitat în scris pct. 2 din întâmpinare, atât în faţa instanţei de fond cât şi în apel introducerea în cauză a lichidatorului judiciar şi suspendarea judecării cauzei, conform art. 35 din Legea nr. 64/1995, ambele instanţe au trecut la soluţionarea cauzei pe fond, încălcând dispoziţiile imperative de ordin procedural ale legii speciale în materia reorganizării judiciare şi a falimentului.
Procedând astfel, ambele instanţe au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 87 pct. 5 C. proc. civ., care dispune că vor fi citaţi cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului prin administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar.
Deşi probele administrate sunt concludente şi suficiente în ceea ce priveşte faptul că recurenta se află în reorganizare judiciară, iar prima instanţă a reţinut că este supusă acestei proceduri, aspect necontestat de nici una din părţi, instanţele nu au introdus în cauză administratorul judiciar pentru a fi citat şi în mod greşit, nu au dispus suspendarea judecării cauzei, conform cererii şi prevederilor art. 35 din Legea nr. 64/1995.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul pârâtei SC U. SA Roman declarat prin administratorul judiciar SC C.D. SRL Viişoara, va modifica Decizia atacată în sensul că admite apelul pârâtei, desfiinţează sentinţa nr. 4450 din 24 mai 2004 a Judecătoriei Ploieşti şi suspendă judecata la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtei SC U. SA Roman, prin administrator judiciar SC C.D. SRL Viişoara, împotriva deciziei nr. 729 din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul că admite apelul pârâtei.
Desfiinţează sentinţa nr. 4450 din 24 mai 2004 a Judecătoriei Ploieşti şi suspendă judecata la fond.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2496/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2768/2005. Comercial → |
|---|
