ICCJ. Decizia nr. 2694/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2694/2005
Dosar nr. 7401/2004
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 30 iunie 2000, reclamanta SC B.E. SA Timişoara a cerut obligarea pârâtei SC U. SA Timişoara la plata sumei de 2.253 dolari S.U.A. în echivalent lei, reprezentând preţul produselor şi prestaţiilor efectuate pentru pârâtă (2 case de marcat şi 2 case de marcat O. şi soft de comunicaţie).
Preţul facturat cu facturile din 8 aprilie 1999 şi 30 martie 1998 a fost parţial achitat, astfel că pârâta datorează diferenţa neachitată de 2235 dolari S.U.A.
Tribunalul Timiş, secţia comercială, prin sentinţa nr. 739 din 13 aprilie 2001 a respins acţiunea.
Apelul reclamantei împotriva sentinţei menţionate a fost respins de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 721 din 29 iunie 2001.
Recursul reclamantei împotriva deciziei instanţei de apel a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 485 din 30 ianuarie 2003, hotărârea atacată fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru clarificarea îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către ambele părţi.
În rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 92 din 5 aprilie 2004 a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 2253 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul de la data executării hotărârii, cu 14.626.582 lei cheltuieli de judecată, fiind respinse restul pretenţiilor.
S-a reţinut, în pronunţarea acestei hotărâri, că din probatoriul administrat în rejudecare, audiere martori, expertiză tehnică, a rezultat că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate prin contract şi anume livrarea şi montarea calculatoarelor, care sunt folosite de pârâtă, livrarea echipamentelor, astfel că refuzul plăţii preţului nu este întemeiat.
Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- facturile în litigiu au fost emise în executarea contractului, astfel că greşit instanţa a reţinut că bunurile livrate cu aceste facturi exced obligaţiilor contractuale;
- preţul înscris în contract a fost achitat integral 13.272 dolari S.U.A., astfel că greşit a fost obligată la un preţ peste cel contractat;
- greşit s-a reţinut că echipamentele livrate de reclamantă au fost instalate şi că ar funcţiona în reţea. Chiar expertiza reţine nefinalizare a lucrărilor.
Recursul este nefondat.
Refuzul pârâtei beneficiare pentru plata a parte din preţul livrărilor efectuate de reclamantă se întemeiază pe depăşirea preţului contractat şi nefinalizarea livrărilor, nepunerea în funcţiune a programelor pe casele de marcat.
Din actele şi lucrările dosarului, inclusiv expertiza tehnică, rezultă că reclamanta a livrat toate echipamentele contractate, fapt necontestat de pârâta beneficiară.
Recurenta susţine însă, nepunerea în funcţiune a programelor de transfer de date cu calculatorul.
Aceste pretenţii nu-şi au temei, întrucât în contract nu s-a precizat cine trebuie să realizeze programul de conversie de date cu calculatorul.
În ce priveşte refuzul de plată privind facturile din 20 martie 1998 şi 8 aprilie 1998, instanţa de apel a reţinut că nu-şi are temei, dat fiind faptul că pârâta a recunoscut livrarea caselor de marcat. Aceste livrări s-au efectuat în executarea contractului, astfel că beneficiara, întemeiat a fost obligată la plata preţului produselor primite, conform contractului.
Hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC U. SA Timişoara, împotriva deciziei nr. 92/ A din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6063/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2741/2005. Comercial → |
---|