ICCJ. Decizia nr. 3370/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3370/2005
Dosar nr. 9314/2004
Şedinţa publică din 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4773 pronunţată la data de 4 noiembrie 2003, Tribunalul Cluj a respins acţiunea formulată de reclamanta S.N.T.F.M. SA Bucureşti, sucursala M. Cluj, împotriva pârâtei R.A.D.P. Cluj.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă, că obligaţiile contractuale stabilite de părţi au fost îndeplinite întrucât pârâta a achitat conform ordinelor de plată depuse suma datorată pentru prestaţiile efectuate de reclamantă.
Împotriva sentinţei menţionată a declarat apel reclamanta motivând că instanţa nu a ţinut cont de dovezile administrate în cauză, iar potrivit procesului verbal de conciliere pârâta recunoaşte că datorează suma de 1.727.497.507 lei.
Prin Decizia nr. 193 din 31 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul reclamantei şi a schimbat sentinţa în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.727.497.507 lei cu titlu de majorări întârziere şi 23.734.988 lei cheltuieli de judecată în apel şi 45.419.975 lei cheltuieli de judecată la instanţa de fond.
În considerentele acestei soluţii instanţa de apel a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul, având ca obiect acordarea de reduceri tarifare la expediţiile de marfă derulate în trafic local, precum şi la plata centralizată pe bază de decont şi factură a transportatorului, a tarifelor de transport şi accesorii. S-a mai reţinut că părţile au stipulat pentru plata cu întârziere a facturii pentru regularizări lunare plata unei majorări de întârziere de 0,3 %. Instanţa a constatat că pârâta a îndeplinit obligaţiile stabilite cu întârziere, astfel cum rezultă din procesul verbal de conciliere, prin care a recunoscut că datorează sumele facturate plus majorări calculate până la 31 iulie 2001.
La data de 14 iunie 2004, pârâta R.A.D.P. Cluj Napoca a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate pârâta critică hotărârea pentru nelegalitate şi arată că instanţa de apel greşit a făcut aplicarea în cauză a art. 4 din Legea 469/2002, în sensul că potrivit acestor prevederi majorările de întârziere pot depăşi suma asupra cărora au fost calculate.
De asemeni, recurenta critică soluţia din apel cu privire la compensarea operată între datoriile celor două părţi, în sensul că acestea greşit au fost considerate ca efectuate cu depăşirea scadenţei plăţilor numai de către pârâtă.
Ultima critică vizează nespecificarea sumei asupra căreia au fost calculate majorările, în acceptul pârâtei datoria recunoscută în cuantum de 749.440.306 lei fiind deja achitată.
Faţă de aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate şi în fondul cauzei menţinerea sentinţei pronunţată la fond.
Recursul declarat de pârâtă nu este fondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Curtea examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate de pârâtă constată că primul motiv de recurs nu este fondat, având în vedere că prin procesul verbal de conciliere aflat la dosar nr. 7653/2003, semnat de ambele părţi, acestea au conciliat asupra a două categorii de sume: sumele de 3.618.190.135 lei cu titlu de preţ din facturi neachitate şi o alta de 1.727.497.507 lei cu titlu de majorări întârziere. Majorările ce formează obiectul litigiului sunt evident în cuantum mai mic decât valoarea facturilor asupra cărora s-au aplicat, astfel încât instanţa de apel nu a încălcat prevederile invocate de recurenta pârâtă.
Cu privire la a doua critică în mod corect instanţa de apel a reţinut că pârâta a achitat cu întârziere facturile aferente anului 2001, culpa acesteia fiind dovedită cu ordinele de plată depuse în probaţiune, astfel că greşit se invocă culpa şi a reclamantei în neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.
Faptul că părţile au stabilit de comun acord stingerea datoriilor reciproce prin compensare nu înlătură obligaţia pârâtei la plata majorărilor de întârziere, astfel cum au fost calculate.
De altfel, potrivit art. 304 C. proc. civ., în noua redactare (art. 1 pct. 7 din Legea 195/2004) modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru motive de nelegalitate.
Ori, pârâta prin criticile formulate vizează aspecte ce ţin şi de netemeinicia hotărârii atacate.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta R.A.D.P. Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 193 din 31 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3364/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3385/2005. Comercial → |
|---|
