ICCJ. Decizia nr. 3385/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3385/2005
Dosar nr. 10395/2004
Şedinţa publică din 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 decembrie 2003, reclamanta SC R. SRL Braşov, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 23.557 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei al acestei sume la cursul B.N.R. la data efectuării plăţii, reprezentând avansul acordat în baza contractului din 5 octombrie 2000 şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între cele două societăţi s-a încheiat un contract de prestări servicii, prin care pârâta s-a obligat să efectueze transport de mărfuri pe ruta Braşov-Italia, reclamanta obligându-se să achite 1/3 din valoarea contractului în avans. Deşi reclamanta a achitat suma de 23.557 dolari S.U.A., pârâta nu a efectuat nici un transport şi a refuzat ulterior şi restituirea sumei, deşi conform art. 4 din contract îi incumba această obligaţie.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii faţă de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., în sensul că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii directe, iar în măsura respingerii excepţiei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că suma de 23.557 dolari S.U.A., achitată de reclamantă ca avans, a fost restituită în contul SC C.P.I. SRL partener al reclamantei în contractul de export, pe baza comunicării acestei societăţi, care a invocat o înţelegere financiară cu reclamanta în acest sens. Mai arată pârâta că la data de 7 iunie 2002 prin adresa nr. 35 reclamanta i-a transmis ratificarea plăţilor efectuate către SC C.P.I. SRL, cu titlu restituire avans, a considerat stinse orice obligaţii de plată, iar conform art. 1096 alin. (2) C. proc. civ., plata este valabilă deşi a fost făcută altei persoane decât creditorul, atunci când acesta ratifică plata făcută.
Judecătoria sector 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 1126 din 16 februarie 2004, a admis excepţia prematurităţii formulării cererii şi a respins acţiunea reclamantei ca prematur introdusă, reţinând în esenţă că nu au fost îndeplinite prevederile art. 7201 alin. (2) C. proc. civ., privind concilierea directă.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC R. SRL a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Prin motivele de apel, reclamanta a arătat că în mod greşit instanţa a admis excepţia prematurităţii cererii, excepţie care nu este prevăzută de nici un text de lege apreciind că art. 7201 C. proc. civ., stabileşte condiţiile în care se poate exercita procedura concilierii, fără a prevedea însă nici o sancţiune pentru neîndeplinirea acesteia.
Apelanta a mai menţionat că instanţa greşit a apreciat că toată corespondenţa şi refuzul evident al pârâtei de a plăti suma pretinsă, nu au semnificaţia unei concilieri, motivând că modificările adresate pârâtei nu pot ţine loc de convocare la conciliere.
Prin Decizia comercială nr. 388 din 2 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că adresa din 11 martie 2002, emisă de reclamanta-apelantă către pârâta-intimată, nu constituie o convocare în sensul art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu au fost comunicate toate actele doveditoare pe care se sprijină pretenţiile invocate şi nici nu s-a făcut dovada de primire a adresei de către pârâtă.
Cu petiţia înregistrată la data de 4 octombrie 2004, reclamanta SC R. SRL Braşov, a declarat recurs împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel, criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu s-au pronunţat pe fondul cauzei, litigiul fiind soluţionat pe baza unei excepţii care susţine recurenta, nu este reglementată de nici un text de lege şi nici nu este întemeiată.
Recurenta mai arată, considerentele care au stat la baza deciziei recurată sunt greşite, legea neimpunând anumiţi termeni sacramentali pentru conciliere, scopul pentru care a fost prevăzută această procedură fiind exclusiv acela ca părţile să evite sesizarea, respectiv promovarea acţiunii care necesită cheltuieli, putându-se evita aceasta prin împăcarea părţilor în cadrul concilierii.
În concluzie, recurenta menţionează că dreptul său de a se adresa instanţei este actual şi nicidecum prematur.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
Analizând motivul de recurs invocat în raport de actele şi lucrările dosarului instanţa îl apreciază ca fiind neîntemeiat, întrucât adresa înregistrată la 11 mai 2002 (dosar 16603/2003 transmisă către intimata-pârâtă SC S.I. SRL Bucureşti nu reprezintă o convocare în sensul prevederilor art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu au fost comunicate toate actele doveditoare pe care se sprijină pretenţiile invocate şi nu cuprinde menţiunea prin care să se solicite convocarea pârâtei pentru conciliere.
În consecinţă, având în vedere că adresa menţionată anterior cât şi notificarea din 3 decembrie 2003 emisă prin executorul judecătoresc nu ţin loc de convocare de conciliere în sensul cerinţelor impuse de art. 7201 C. proc. civ., hotărârea recurată este legală.
Aşa fiind, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Braşov, împotriva deciziei nr. 388 din 2 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3370/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3483/2005. Comercial → |
|---|
