ICCJ. Decizia nr. 3762/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3762/2005
Dosar nr. 1250/2003
Şedinţa publică din 21 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 306/2002 al Tribunalului Arbitral al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I. a României şi a Municipiului Bucureşti, aşa cum a fost ulterior modificată, reclamanta SC B.O. SA a solicitat să se dispună următoarele, în contradictoriu cu SC R.C. SRL Bucureşti:
- rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. 5787 din 27 decembrie 1995 pentru neexecutarea de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin acest contract;
- evacuarea pârâtei din spaţiul pe care îl deţine în complexul comercial B.O.;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 667.672.942 lei, reprezentând cota de cheltuieli de întreţinere, cota de profit şi penalităţi de întârziere datorate în temeiul contractului de mai sus pe perioada 2000 – 30 iunie 2002, cu cheltuielile de arbitrare aferente.
Prin sentinţa arbitrală 486 din 29 noiembrie 2002, Tribunalul arbitral a admis în parte acţiunea reclamantei şi în consecinţă a declarat reziliat din culpa pârâtei contractul de asociere în participaţiune dintre părţi şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comercial deţinut în magazinul B.O., în suprafaţă de 102 m.p.
Prin aceeaşi sentinţă pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 224.835.129 lei cu titlu de cotă de profit şi cotă de cheltuieli comune, suma de 10.710.293 lei penalităţi de întârziere precum şi suma de 92.132.725 lei cheltuieli de arbitrare.
Împotriva acestei sentinţe arbitrale a formulat acţiune în anulare SC R.C. SRL Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti.
Prin încheierea din Şedinţa publică din 22 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a dispus suspendarea judecării acţiunii în anulare în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., reţinând că, SC R.C. SRL a formulat plângere penală împotriva SC B.O. SA Bucureşti, ce are legătură cu contractul de asociere în participaţiune nr. 5787/2005.
Împotriva acestei încheieri SC B.O. SA a declarat recurs considerând-o netemeinică şi nelegală.
Recursul este întemeiat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, secţia a V-a a Curţii de Apel Bucureşti, a reţinut că s-a început urmărirea penală împotriva directorului general al societăţii G.M. şi a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea dosarului penal.
Din adresa nr. 822/P/2003 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, aflat la dosarul de recurs rezultă că nu s-a început urmărirea penală faţă de G.M. şi B.S. sub aspectul infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246, art. 288, art. 29 C. pen. şi art. 37 din Legea nr. 82/1991.
În aceste împrejurări menţinerea măsurii suspendării acţiunii în anulare dispusă de Curtea de Apel Bucureşti în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 nu se justifică şi în baza art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei se va admite şi cauza va fi trimisă aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecării acţiunii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.O. SA Bucureşti, împotriva încheierii din 22 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecării acţiunii în anulare.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3600/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3943/2005. Comercial → |
---|