ICCJ. Decizia nr. 3943/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3943/2005
Dosar nr. 8682/2004
Şedinţa publică din 28 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 5875 din 2 octombrie 2003 a admis acţiunea formulată de SC F.D. SRL Craiova, împotriva SC N. SA Satu Mare şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 748.698.513 lei cu titlu de preţ, 2.369.935.229 lei penalităţi de întârziere şi 59.346.338 lei cheltuieli de judecată.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a livrat pârâtei marfă şi pentru că aceasta nu a plătit-o îi datorează preţul dar şi penalităţi de întârziere, potrivit clauzei prevăzute pe fiecare factură.
Susţinerea pârâtei că între părţi ar fi intervenit compensaţia reciprocă a datoriilor nu a fost dovedită.
Prin Decizia nr. 159 din 9 aprilie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială a respins apelul declarat de pârâtă reţinând că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei teritoriale a tribunalului Dolj şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei a reţinut că factura acceptată de destinatar face dovada existenţei relaţiilor comerciale între părţi, dar şi a însuşirii clauzei penale înscrise în cuprinsul acestor facturi.
Referitor la compensarea iniţiată de către pârâtă, atâta timp cât nu a fost acceptată de către reclamantă, nu poate fi invocată ca mod de stingere a obligaţiilor iar împrejurarea că pârâta a fost indusă în eroare în legătură cu identitatea persoanei juridice cu care a angajat raporturi contractuale nu este dovedită în cauză.
De asemeni, instanţa a respins cererea de suspendare a executării sentinţei formulată de pârâtă.
Nemulţumită de Decizia pronunţată pârâta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 1, 3, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta susţine următoarele:
- actele de procedură îndeplinite în dosarul nr. 214/2004 al Curţii de Apel Craiova sunt nule pentru că în dosarul nr. 1471/2003, în care în litigiu s-au aflat aceleaşi părţi referitor la aceleaşi pretenţii, ca şi în dosarul ce face obiectul prezentei, soluţionat tot de către Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 1288 din 3 septembrie 2003, preşedintele completului de judecată a fost acelaşi judecător care a avut calitatea de preşedinte al completului de judecată ce a pronunţat Decizia nr. 159 din 9 aprilie 2004, ce face obiectul prezentului recurs. Au fost încălcate astfel dispoziţiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., privind incompatibilitatea;
- nu s-au respectat dispoziţiile privind competenţa teritorială, deoarece litigiul comercial trebuia soluţionat de Tribunalul Dolj, conform art. 5 C. proc. civ.;
- forma simplificată de contractare prin acceptarea ofertei, în lipsa clauzei penale convenite de părţi, nu poate genera obligaţia de plată a penalităţilor cum greşit au considerat ambele instanţe de fond şi de apel;
- cererea de suspendare a executării sentinţei apelate formulată în temeiul art. 284 alin. (5) C. proc. civ., a fost respinsă în mod greşit de instanţa de apel care a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 20 C. proc. civ., stabilind cuantumul cauţiunii la 5.000.000 lei.
Totodată, recurenta a solicitat suspendarea executării instanţei de fond, conform art. 300 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., în considerarea celor de preced.
Recursul este fondat.
Critica vizând incompatibilitatea unui membru al completului de judecată care a soluţionat o privinţă privind aceleaşi părţi şi cu acelaşi obiect, este neîntemeiată pentru că în dosarul nr. 1471/2003 al Curţii de Apel Craiova, cauza a fost soluţionată conform procedurii somaţiei de plată, prevăzută de OG nr. 5/2001, iar Decizia nr. 1288 din 3 septembrie 2003 nu are autoritate de lucru judecat în legătură cu fondul, raporturile juridice dintre părţi. În aceste condiţii nu există cazul de incompatibilitate, prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ.
De asemeni nu este întemeiată unei critici vizând necompetenţa teritorială a Tribunalului Dolj de a soluţiona litigiul pentru că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., care prevăd că în afară de instanţa domiciliului pârâtului, este competentă, în cererile privitoare la obligaţiile comerciale instanţa locului unde a luat naştere obligaţia sau aceea a locului plăţii, ori în cauză, obligaţia a luat naştere la Craiova.
În mod corect a procedat instanţa de apel respingând cererea de suspendare a executării hotărârii deoarece pârâta nu a făcut dovada achitării cauţiunii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi art. 300 alin. (3) C. proc. civ., aplicabile în cauză.
Cât priveşte motivul vizând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiată.
Într-adevăr, aşa cum susţine pârâta, răspunderea debitorului sub forma penalităţilor de întârziere intervine doar atunci când în contractul de vânzare-cumpărare ori într-o convenţie separată s-a prevăzut în mod expres o clauză penală.
Clauza penală reprezintă de fapt o convenţie prin care părţile contractante stabilesc prin apreciere anticipată cuantumul daunelor, care vor fi datorate de partea în culpă în caz de neexecutare a obligaţiei contractuale.
Rezultă aşadar că această sancţiune prestabilită trebuie să fie rezultatul exclusiv al manifestării de voinţă al părţilor contractante, ori în cazul de faţă, menţiunile pe facturi întocmite de reclamantă, au fost făcute fără acordul pârâtei, atâta timp cât pe facturile respective, la rubrica „semnătura de primire" lipseşte semnătura pârâtei.
Din adresa pârâtei nr. 2390 din 15 iulie 2002 înaintată reclamantei rezultă că SC N. SA confirmă primirea facturilor dar nu şi că acceptă clauza penală menţionată în mod unilateral de SC F.D. SRL, aşa cum susţine aceasta din urmă.
Obligând pârâta la plata penalităţilor de întârziere, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1066 C. civ. şi astfel au pronunţat soluţii nelegale.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica Decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă şi schimbând în parte sentinţa apelantă, va înlătura obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.
Cât priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, cu adresa nr. 613 din 14 februarie 2005 SC N. SA a comunicat instanţei că renunţă la această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC N. SA Satu Mare, împotriva deciziei nr. 159 din 9 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Modifică Decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 5875 din 2 octombrie 2003 a Tribunalului Dolj, pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură obligarea pârâtei de la plata penalităţilor în cuantum de 2.369.935.229 lei. Menţine restul dispoziţiilor.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3762/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 564/2005. Comercial → |
|---|
