ICCJ. Decizia nr. 3600/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3600/2005
Dosar nr. 768/2005
Şedinţa de la 14 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1545 din 4 octombrie 2004 a respins acţiunea formulată de reclamantul D.E.I. în contradictoriu cu pârâta B.P.R. C.C. Târgovişte, prin lichidatorul SC R. SRL Târgovişte.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, care prin Decizia nr. 12 din 11 ianuarie 2005 a respins apelul declarat de reclamant ca nefondat.
Ambele instanţe au reţinut că acea clauză penală stipulată în contractul de împrumut nr. 1382 din 20 mai 2000 încheiat între părţi, reflectă voinţa lor şi are caracterul unei măsuri asigurătorii la care apelează comercianţii pentru a atenua sau chiar a înlătura riscul neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de către debitori.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 313/1879, instanţele au reţinut că se referă restrictiv la acte cu caracter civil şi nu la convenţii comerciale, iar dolul asupra consimţământului exprimat la semnarea contractului de împrumut nu a fost dovedit cu vreo probă administrată în cauză.
Nemulţumit de Decizia pronunţată reclamantul a declarat recurs, arătând că este nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul susţine următoarele:
- instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii (contractul civil nr. 1382/2000) a schimbat natura acestuia în contract comercial, deci a acordat ceea ce nu s-a cerut de reclamant în acţiune şi de pârât în întâmpinare, (privind aşa – zisa activitate bancară a cooperativei şi aşa – zisa dobândă la dobândă) instanţele de fond şi de apel au pronunţat hotărârile cu aplicarea greşită a Legii nr. 313/1879, care statuează nulitatea absolută a clauzei penalizatoare, cuprinsă în contractele de împrumut a căror executare se cere.
- nu au fost administrate probele pe care le-a solicitat în cererea de apel care erau hotărâtoare pentru elucidarea caracterului contractului de împrumut, ca fiind civil şi căruia îi sunt aplicabile prevederile legislaţiei civile şi nu comerciale.
Criticile formulate vizează încălcarea prevederilor art. 304 pct. 5 – 10 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamant este fondat.
Potrivit art. 5 din contractul de împrumut nr. 1382 din 20 mai 2000, încheiat între B.P.R. C.C. şi D.E.I. în cazul neîndeplinirii la termenele stabilite cu acel contract a plăţii ratei se percep penalităţi de întârziere de 1% pe zi, calculate la valoarea ratei neachitate.
Această clauză penală este lovită de nulitate întrucât încalcă dispoziţiile art. 1 Legea nr. 313/1879.
Conform acestui text de lege clauza penală, prevăzută în contractul de împrumut sau de prestaţii este şi va rămâne anulată, iar judecătorul în caz de împrumut va putea obliga numai la plata dobânzii prevăzute de art. 1589 C. civ., sau în caz de alte obligaţii la daune interese potrivit art. 1084 C. proc. civ.
Actul normativ susmenţionat este în vigoare şi ca atare dispoziţia cuprinsă în art. 1 este legală.
În această situaţie clauza penală prevăzută în contract este ilicită şi ca atare convenţia părţilor nu îndeplineşte toate condiţiile esenţiale pentru a fi validă, aşa cum se prevede în art. 948 C. civ. Sancţiunea juridică a lipsei cauzei obligaţiei ca şi caracterul ilicit este nulitatea absolută a obligaţiei.
Curtea de Apel, a dat eficienţă prevederilor art. 3 din Legea nr. 313/1879, iar nu prevederilor art. 1 din acelaşi act normativ care va face distincţie între natura civilă sau comercială a convenţiei şi ca atare a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Celelalte critici formulate de recurentă sunt neîntemeiate întrucât instanţa de fond şi instanţa de apel au interpretat în mod corect contractul de împrumut ca fiind comercial, iar nu civil şi au administrat probele utile soluţionării cauzei.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează să admită recursul, să modifice Decizia atacată şi admiţând apelul să schimbe în parte sentinţa apelată în sensul admiterii acţiunii şi constatării că acea clauză penală din contractul de împrumut este nulă. Cât priveşte celelalte dispoziţii ale sentinţei vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D.E.I., împotriva deciziei nr. 12 din 11 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ.
Modifică Decizia atacată, admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 1545 din 4 octombrie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa, pe care o schimbă în parte în sensul că admite acţiunea şi constată nulă clauza cuprinsă în art. 5 din contractul de împrumut nr. 1382 încheiat la 20 mai 2000. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3435/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3762/2005. Comercial → |
|---|
