ICCJ. Decizia nr. 4521/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4521/2005
Dosar nr. 2095/2005
Şedinţa publică din 6 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4645 din 7 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea principală formulată de reclamanta Şt.I. în contradictoriu cu pârâţii P.T. şi SC V.A. SRL BUCUREŞTI, privind excluderea asociatului pârât persoană fizică din SC V.A. SRL BUCUREŞTI.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant P.T. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă ŞT.I., privind excluderea reclamantei pârâtă din societatea SC V.A. SRL BUCUREŞTI.
Instanţa de fond, însuşindu-şi concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, a reţinut în considerentele hotărârii astfel pronunţate că nici unul din asociaţinu ar fi desfăşurat activităţi de natură a prejudicia societatea, aşa încât, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 217 lit. d) şi c) din Legea nr. 31/1990.
Sentinţa de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care prin Decizia nr. 173 din 25 februarie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta Şt.I., pârâtul P.T. şi SC V.A. SRL BUCUREŞTI.
Instanţa de apel a reţinut, cu referire la apelul SC V.A. SRL BUCUREŞTI, că acesta este nemotivat, iar motivele apelului pârâtului P.T. au fost depuse după prima zi de înfăţişare, motiv pentru care, asupra acestora s-a pronunţat pe fond, numai în baza motivelor invocate de cei doi apelanţi la prima instanţă.
Motivarea instanţei de fond a fost fundamentată pe reexaminarea probatoriului administrat la fond, constatându-se că pentru neregulile şi încălcarea dispoziţiilor legale vina aparţine ambilor asociaţi.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi reţinută culpa exclusivă a uneia din asociaţi pentru prejudicierea societăţii, situaţie ce ar putea conduce la excluderea uneia dintre ei în condiţiile art. 217 lit. c) şi d) din Legea nr. 31/1990 republicat.
Împotriva deciziei din apel au declarat recurs reclamanta Şt.I. şi pârâtul P.T.
Recursul reclamantei Şt.I.
Recurenta a criticat Decizia din apel invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii apelului, iar pe fond, a solicitat admiterea cererii principale şi respingerea cererii reconvenţionale.
În dezvoltarea criticilor, recurenta a susţinut că motivarea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii faţă de împrejurarea că, deşi se reţine că o societate se bazează pe încrederea deplină şi colaborarea perfectă între asociaţi, că în speţă există o situaţie specială, în sensul că ambii asociaţi au adus prejudicii societăţii, cu toate acestea, în mod greşit s-a dat eficienţă unei expertize contabile, neomologate de instanţa de fond şi se reţine că modul în care a acţionat asociatul pârât, nu are caracter fraudulos, schimbând în acest fel şi caracterul acţiunilor acestuia, din frauduloase în acţiuni licite.
În acelaşi sens, recurenta a susţinut că Decizia este criticabilă şi sub aspectul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt şi că, pornind de la premise false, instanţa de apel s-a pronunţat pe ceea ce excedea obiectului pricinii.
În fine, în ceea ce priveşte greşita aplicare a legii, recurenta a susţinut că dispoziţiile legale invocate de instanţa de apel, cu referire la art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 R, nu erau incidente în speţă, dat fiind faptul că respectivele norme nu sunt aplicabile societăţii cu răspundere limitată.
În fine, recurenta a criticat hotărârea şi sub aspectul greşitei interpretări aduse probatorilor administrate în cauză, situaţie ce a condus la pronunţarea unei soluţii nelegale.
Recursul pârâtului P.T.
Recurentul a formulat critici în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi, pe fond excluderea din societate a asociatei Şt.I.
În dezvoltarea criticilor, recurentul a susţinut că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că instanţa, apreciind greşit raportul de expertiză efectuat în cauză, precum şi suplimentul la această expertiză, constată în mod greşit ca fiecare din cei doi asociaţi au prejudiciat societatea. Or, potrivit răspunsului la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, se concluzionează, în mod cert că societatea a fost prejudiciată în mod exclusiv de către asociata Şt.I.
În opinia recurentului, instanţa de apel îşi fundamentează motivarea pe o altă procedură şi anume răspunderea administratorului, în raport cu care recurentului i-au fost înlăturate toate apărările.
În fine, recurentul susţine că aprecierile instanţei asupra întregului materiale probator sunt subiective, situaţie ce conduce la o greşită stabilire a situaţiei de fapt şi la o motivare contradictorie.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 alin. (1) din C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Aceste dispoziţii nu pot fi ignorate în condiţiile în care, în actuala reglementare, recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac.
Se constată astfel că recurenţii îşi fundamentează criticile pe dispoziţiile art. 307 pct. 7, 9 şi 10 şi chiar fostul pct. 11 prevăzut în vecheareglementare a articolului menţionat.
Aşadar, criticile formulate în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ., vor fi înlăturate, instanţa de recurs fiind ţinută să examineze numai nelegalitatea deciziei atacate, or susţinerile recurenţilor vizează şi aspecte legate de netemeinicia acesteia. Cu alte cuvinte aceste critici nu răspund cerinţelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., care obliga partea, în cazul când exercită o astfel de cale de atac, să arate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază criticile, precum şi dezvoltarea lor.
Ambii recurenţi au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., astfel încât criticile comune vor fi analizate împreună vizând aceeaşi motivare contradictorie şi aceeaşi pretins greşită aplicare a legii.
Art. 304 alin. (7) C. proc. civ., invocat în mod expres de recurenta Şt.I. şi implicit de recurentul P.T., admite ca modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Susţinerile recurenţilor cu privire la contrarietatea motivării hotărârii, nu sunt fondate. Din analiza soluţiei şi a argumentelor ce au constituit fundamentul convingerii instanţei rezultă că pretinsa contrarietate este rodul raţionamentului juridic al instanţei în adoptarea soluţiei pronunţată şi nicidecum o motivare contradictorie.
În speţă, instanţa avea a analiza condiţiile impuse de Legea nr. 31/1990 R pentru excluderea unuia din asociaţi din societate. Cum în mod corect s-a stabilit culpa comună a asociaţilor în administrarea defectuoasă a societăţii, în mod evident condiţia impusă de dispoziţiile art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 R, ce viza culpa exclusivă, nu era îndeplinită.
Aşa fiind, în mod corect instanţele au apreciat cu privire la soluţia ce se impunea în cauză.
În strânsă legătură cu prima critică, cel de al doilea motiv, art. 304 alin. (9) C. proc. civ., se dovedeşte a fi nefondat.
Acest motiv, de regulă, are în vedere încălcarea legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt, dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile, situaţie ce nu se regăseşte în motivarea instanţei de apel.
Astfel, susţinerile recurenţilor potrivit cărora instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 R sau încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu echivalează cu o încălcare a legii în sensul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., sau o aplicare greşită a unei norme de drept, în sensul arătat.
Dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., consacră principiul disponibilităţii, de care judecătorul este ţinut în soluţionarea cererilor cu care este investit.
Astfel, reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual, instanţa fiind chemată să respecte acest cadru şi, în baza rolului activ, să asigure o soluţionare justă a cauzei în respectarea legii procesuale.
În speţă, în mod corect instanţele stabilind situaţia de fapt şi temeiul juridic al cererilor cu care au fost investite, au procedat la analiza condiţiilor impuse de textul de lege aplicabil speţei. Orice altă intervenţie a instanţei, în sensul arătat de recurenţi, ar fi echivalat cu o încălcare a principiului disponibilităţii, situaţiei ce ar fi condus într-adevăr la o sancţionare a hotărârii atacate.
Recurenţii confundă rolul activ al judecătorului cu obligaţiile părţilor instituite şi impuse de acelaşi text al art. 129 alin. (1) C. proc. civ., în a-şi exercita drepturile procesuale cu bună credinţă precum şi aceea de a-şi proba pretenţiile şi susţine apărările invocate în faţa judecătorilor.
Nu se poate reţine nici critica formulată de recurenta Şt.I. în aceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 R numai în privinţa societăţilor cu răspundere nelimitată.
Dispoziţiile legale mai sus invocate, în redactarea de la data investirii instanţei, respectiv art. 217 alin. (1), prevedeau în mod expres condiţiile în care poate fi exclus din societate în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată a asociaţilor, astfel încât critica se dovedeşte a fi nefondată, norma vizând în mod expres şi societate cu răspundere limitată, situaţia în speţă.
În consecinţă, întrucât şi această critică se dovedeşte a fi nefondată, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., iar recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta Şt.I. şi pârâtul P.T. împotriva deciziei nr. 173 din 25 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2772/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2385/2005. Comercial → |
|---|
