ICCJ. Decizia nr. 4686/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 3829 din 7 noiembrie 2003 a Tribunalului Timișoara, secția comercială, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamanților D.P., D.C. și D.M., prin care solicitase obligarea pârâtei H.D.I.H.I. la plata unei prestații periodice de câte 200 euro lunar începând cu decembrie 1999 și până la sfârșitul vieții lor, ca urmare a decesului lui D.A., întreținătorul lor, în urma accidentului de circulație produs de asiguratul pârâtei la M., în Ungaria.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că litigiul a fost declinat de Judecătoria Timișoara, instanță ce a apreciat corect caracterul comercial al litigiului, în favoarea tribunalului și cum reclamanții n-au dovedit îndeplinirea procedurii concilierii reglementată de art. 7201C. proc. civ., acțiunea lor a fost respinsă ca inadmisibilă.
Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, ca și cererea de aderare la apel formulată de pârâtă, prin decizia civilă nr. 102 din 21 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
în argumentarea acestei soluții s-a reținut că pretențiile ce formează obiectul litigiului, formulate de succesorii lui D.A., decedat în accident, împotriva societății de asigurare, răspunzătoare pentru fapta asiguratului său, autorul accidentului, fac parte dintre daunele reglementate în art. 3 pct. 17 C. com., așa încât, în temeiul art. 56 C. com., se va aplica tuturor contractanților legea comercială.
în ceea ce privește competența instanțelor din România, chestiune invocată în apelul pârâtei, s-a apreciat în temeiul art. 109, coroborat cu art. 149 pct. 4 din Legea nr. 105/1992 că ea aparține instanțelor române, iar potrivit art. 11 coroborat cu art. 12 C. proc. civ., în materie de asigurări competența este alternativă.
Nemulțumită de această soluție, reclamanții D.P., D.C. și D.M. au declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate, invocându-se motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea primei critici recurenții invocă încălcarea competenței altei instanțe, fiind soluționată cauza lor, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. de către o instanță comercială.
De altfel, prin încheierea din 21 octombrie 2003 a Tribunalului Timiș instanța a invocat excepția necompetenței secției comerciale, dar ulterior a omis să se pronunțe asupra ei, iar instanța de apel, deși era primul lor motiv de apel, a omis a supune discuției acest aspect.
Prin cea de-a doua critică recurenții apreciază că instanțele au schimbat natura juridică a actului dedus judecății, modificând cadrul procesual stabilit de reclamanți, respectiv înlocuind răspunderea civilă delictuală, fundamentată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., invocată de reclamanți în acțiunea lor, cu răspunderea contractuală ce constituie faptă de comerț, răspundere pe care ei n-au invocat-o, fiind terți față de contractul de asigurare.
Se apreciază, că procedând astfel, instanțele au încălcat dreptul lor privind accesul la justiție, pronunțând hotărâri cu încălcarea legii și a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.
în final, decizia din apel este criticată și pentru faptul că nu s-a pronunțat asupra unei dovezi decisive pentru soluționarea cauzei, respectiv pe dovada depusă de ei la dosar, provenind de la pârâtă, din data de 26 septembrie 2002, anterioară promovării acțiunii, prin care pârâta le comunica expres că sunt liberi să intenteze proces, pentru că nu este posibilă plata altor despăgubiri (în afara celor primite în ianuarie 2000, respectiv 14.000 mărci germane).
Alăturat recursului, recurenții au depus în copie practica în materie a secției civile a înaltei Curți de Casație și Justiție precum și traducerea răspunsurilor primite de ea de la pârâtă la 26 septembrie 2002 și 22 aprilie 2002.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că izvorul răspunderii sale este contractul de asigurare, iar obligația sa este comercială și nu civilă.
Pentru termenul de astăzi recurentele D.C. și D.M. au depus la dosar un exemplar al recursului semnat și de ele, declarând că-și însușesc recursul declarat și semnat de avocat M., cu delegație la dosar, învederând totodată că recurentul D.P. a decedat la 8 octombrie 2004, după promovarea recursului, iar potrivit certificatului de moștenitor din 7 aprilie 2005, depus la dosar, moștenitoarele acestuia sunt celelalte două recurente, D.M., urmare căsătoriei, numindu-se L. în prezent.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Prin acțiunea formulată la 7 ianuarie 2003 reclamanții, în calitate de moștenitori ai lui D.A., decedat în urma unui accident de circulație produs în Ungaria, au solicitat obligarea societății pârâte la plata unei prestații periodice de 200 euro lunar începând cu decembrie 1999, pe durata vieții lor precum și a unei diferențe de 7.000 euro din valoarea de înlocuire a microbuzului distrus în urma accidentului, acțiune motivată și fundamentată în drept pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ.
Judecătoria Timișoara, investită cu soluționarea acestei acțiuni s-a dezinvestit în favoarea Tribunalului Timiș la 13 mai 2003, prin sentința nr. 4352, considerând că litigiul este de natură comercială.
Investit cu soluționarea acestei acțiuni, precizată la 21 octombrie 2003, tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă, întrucât reclamanții n-au îndeplinit procedura prealabilă a concilierii reglementată de dispozițiile art. 7201C. proc. civ., soluție menținută și de instanța de apel.
Criticile recurentei privind schimbarea de către instanță a naturii răspunderii civile invocată de reclamanți și a încălcării competenței instanțelor sunt întemeiate.
în acțiunea lor reclamanții au invocat temeiul răspunderii civile delictuale, argumentându-și acțiunea pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ. și nu răspunderea contractuală, bazată pe contractul de asigurare, cum greșit au reținut atât instanța de apel, cât și cea de fond, contract față de care reclamanții sunt terți.
Procedând astfel instanțele au încălcat principiul disponibilității acțiunii, schimbând caracterul civil al acțiunii în litigiu comercial, litigiu supus, într-adevăr, unor reguli speciale procedurale, potrivit dispozițiilor art. 7201C. proc. civ.
Plata unei prestații periodice lunare nu are natură comercială, răspunderea civilă delictuală a asigurătorului neputând fi considerată faptă de comerț în sensul art. 3 C. com., așa cum greșit argumentează instanța de apel, acțiunea reclamanților, terți față de contractul de asigurare, încadrându-se întocmai între excepțiile faptelor de comerț subiective stipulate în art. 4 C. com.
în atare situație, nefiind litigiu de natură comercială, greșit instanțele au apreciat că reclamanții trebuiau să respecte cerințele art. 7201C. proc. civ., fără de care acțiunea lor era inadmisibilă.
Mai mult, chiar și într-o atare apreciere, greșită desigur, instanțele au omis a se pronunța asupra valorii juridice a corespondenței dintre părți, anterioară promovării acțiunii, datată 22 aprilie 2002 și 26 septembrie 2002 din care rezulta fără dubiu poziția pârâtei în legătură cu pretențiile reclamanților ce formează obiectul litigiului.
în consecință, curtea apreciază criticile recurenților ca fiind întemeiate motiv pentru care va admite recursul promovat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3, 8 și 10 C. proc. civ., va modifica decizia din apel în sensul că va admite apelul reclamanților, precum și cererea de aderare la apel formulată de pârâtă, iar sentința de fond va fi desființată, cauza urmând a fi trimisă, în conformitate cu dispozițiile art. 393 C. proc. civ., spre rejudecare, instanței civile competente, respectiv Judecătoriei Timișoara, instanță devenită competentă în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 219/2005.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanța a avut în vedere și cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți, în toate fazele procesuale, ținând cont și de dovezile existente în dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4695/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3759/2005. Comercial → |
|---|
