ICCJ. Decizia nr. 966/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 23 mai 2003 sub nr. 1014/2003 la înalta Curte de Casație și Justiție, SC P. SA a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2455 din 6 mai 2003, pronunțată de înalta Curte de Casație în dosarul comercial nr. 2081/2002, solicitând anularea deciziei și rejudecarea recursului în raport de motivele de casare formulate.
în motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., se susține că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de casare, invocate, respectiv faptul că terenul aferent construcției a fost dat societății în administrare, astfel că nu se mai justifică obligarea la plata chiriei, iar în ce privește construcția, aceasta a fost refăcută pe cheltuiala societății, ceea ce impune concluzia caducității contractului de închiriere convenit cu intimatul Consiliul Local al Comunei Cojasca.
Contestația în anulare este nefondată pentru considerentele ce urmează:
Prin decizia nr. 2455 pronunțată la 6 mai 2003 în dosarul nr. 2081/2002, Curtea Supremă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă SC P. SA împotriva deciziei nr. 39 din 21 iunie 2002 Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, reținând în considerentele deciziei că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de plata chiriei pentru spațiul cu destinație de brutărie și moară pe care l-a folosit, în temeiul contractului de închiriere nr. 445/1979 încheiat cu Consiliul Local al Comunei Cojasca. A mai reținut instanța că, în raport de termenul pentru care s-a convenit închirierea, și care nu s-a împlinit, contractul nu poate fi considerat caduc, în condițiile în care nu s-a solicitat desființarea lui. Referitor la îmbunătățirile invocate de pârâtă, s-a reținut că ele pot fi valorificate în măsura în care sunt dovedite, printr-o acțiune în pretenții.
Rezultă așadar că instanța de recurs a examinat și a analizat motivele de critică invocate, răspunzând punctual argumentelor formulate de recurent.
Dispozițiile art. 318 teza II C. proc. civ., pe care s-a întemeiat contestatarul, sunt de strictă interpretare și au în vedere numai omisiunea cercetării motivelor de recurs. Or, așa cum rezultă din examinarea deciziei atacate, instanța de recurs a cercetat toate criticile formulate, astfel că nu au fost îndeplinite cerințele art. 318 teza V C. proc. civ., înalta Curte a respins contestația în anulare ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 930/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 956/2005. Comercial → |
|---|
