Contract de asociere în participaţiune. Obligaţiile asociaţiilor între ei înşişi
Comentarii |
|
Potrivit art.251 C.com., asociaţiunea în participaţiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane ori societăţi o participaţiune în beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni sau chiar asupra întregului contract. În privinţa obligaţiilor asociaţilor între ei înşişi, art.1513 C.civ. prevede că : " Este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor. De asemenea, este nulă convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierderi."
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 4100 din 12 Decembrie 2006
Prin acțiunea introdusă la 29 noiembrie 1999, reclamantul Municipiul București, prin primar general, a chemat în judecată pârâta RA R. SA, solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 55.605.041 lei, majorări de întârziere pentru neplata taxei de concesiune, 637.742.059 lei, profit minim garantat, 759.127 lei, daune pentru depășirea termenului de finalizare.
Prin sentința civilă nr. 1791 din 22 martie 2000 a Tribunalului București, Secția Comercială, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și pârâta a fost obligată să plătească suma de 55.604.041 lei, majorări de întârziere la taxa de concesionare, 637.742.059 lei profit minim garantat, 487.264.554 lei majorări pentru neplata profitului. S-au respins capetele de cerere privind daunele pentru depășirea termenului de finalizare și penalități calculate la aceste daune ca nefondate.
Instanța de fond a reținut temeinicia pretențiilor reclamantei, potrivit art.969 C.civ., în baza actelor nr. 18,9 și nr. 13 din contractul de asociere încheiat de părți.
împotriva aceste sentințe, reclamantul a declarat apel și a formulat critici, în ceea ce privește respingerea de către instanță a capetelor de cerere privind daunele pentru depășirea termenului de finalizare și penalități calculate la aceste daune.
în motivare, a invocat dispozițiile art.1073 C. civ., întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, atât în ceea ce privește taxa de concesionare, dar și în ceea ce privește termenul de finalizare a construcției.
împotriva sentinței a declarat apel și pârâta RA R. SA București, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul obligării doar la plata sumei de 55.604.041 lei, majorări de întârziere la plata taxei de concesionare. Criticile pârâtei vizează următoarele aspecte:
- hotărârea este nelegală în ceea ce privește obligarea la plata profitului minim garantat și a majorărilor de întârziere aferente, întrucât s-a dat cu încălcarea prevederilor art.28 lit.c) din Legea nr. 72/1996.
- în mod greșit s-a respins excepția de anulare a acțiunii ca insuficient timbrată, în ceea ce privește pretențiile de plată a profitului minim garantat și a majorărilor de întârziere aferente acestuia, neputând fi incluse în categoria "venituri publice", conform art.21 din Legea nr. 146/1997.
Prin decizia civilă nr. 3218 din 10 noiembrie 2000 a Curții de Apel, Secția Comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1791/22 martie 2000 a Tribunalului București, Secția Comercială și s-a respins apelul pârâtei, a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul înlăturării obligației pârâtei la plata profitului minim garantat, 637.742.059 lei și 487.264.554 lei, majorări pentru neplata profitului, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, cu obligarea reclamantei apelante la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 16.122.566 lei.
Instanța de apel a reținut că pentru o parte din pretențiile solicitate cu titlu de profit minim garantat (calculate pentru 1995 și 1996) a intervenit prescripția, iar restul pretențiilor solicitate (pentru 1997 și 1998) cu titlu de profit minim garantat nu au fost dovedite, neputând fi acordate nici majorările calculate pentru neplata profitului.
Prin decizia nr. 2367/02.04.2002 a C.S.J, Secția Comercială, s-a admis recursul reclamantului, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.
Prin decizia comercială nr. 25/A/21 aprilie 2003 a Curții de Apel BucureștiI.C.C.J., secția a VI-a Comercială, s-a admis apelul declarat de pârâtă, a fost schimbată în tot sentința atacată și, pe fond, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile privind anul 1995.
Au fost respinse ca nefondate celelalte capete de cerere și a fost respins apelul declarat de reclamant, acesta fiind obligat la 16.122.566 lei, cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 3242 din 5 octombrie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Comercială, s-a admis recursul declarat de reclamant, a fost casată decizia nr. 25A/21 aprilie 2003 a Curții de Apel București, Secția a VI-a Comercială și s-a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.
Prin decizia de casare, s-a recomandat instanței să pună în dezbatere termenul de prescripție a dreptului la acțiune, prin determinarea modului de calcul și stabilirea sumelor pretinse cu titlu de profit minim garantat și majorări de întârziere la plata acestui profit.
în rejudecarea apelurilor, Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, a admis proba cu înscrisuri pentru ambele părți și a ordonat efectuarea unei expertize contabile iar, prin decizia nr. 292 din 17 mai 2006, a respins ca nefondat apelul reclamantului, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința apelată, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind profitul minim garantat, solicitat pentru anul 1995 și a respins acțiunea ca prescrisă cu privire la acest capăt de cerere, a respins ca nefondate cererile privind obligarea pârâtei la plata profitului minim garantat pentru perioada 1996 - 1998 și a majorărilor de întârziere pentru neplata profitului minim garantat, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Instanța de control judiciar a reținut că, în raport cu data introducerii acțiunii, nu se pot acorda reclamantului despăgubiri pe perioada 1 ianuarie 1995 - 1 iunie 1995 pentru aceste pretenții, fiind prescris dreptul la acțiune.
Instanța de apel a mai reținut că nu există temei pentru solicitarea profitului minim garantat pentru anii 1996 - 1998, astfel că nu se pot solicita nici majorări de întârziere aferente, după principiul "accesorium sequitur principale".
împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs.
Recurentul își subsumează criticile motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., precizând următoarele:
- în mod eronat, instanța de apel a făcut aplicațiunea art.1513 C.civ. și a considerat leonină clauza privind obligația pârâtei și, drept urmare, lovită de nulitate;
- în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.969 C. civ. care consacră libertatea contractuală a părților, precum și cele ale art.977, 982 C.civ..
înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a constatat că recursul este nefondat.
Conform art.9 din contractul de asociere, modalitatea de împărțire a rezultatelor activităților comune convenite pe toată perioada derulării este în funcție de aportul fiecărei părți contractante, în proporție de 18% pentru Regia Autonomă Imobiliară RA și de 82% pentru R.A R. SA.
Potrivit art.19 A din același contract, pârâta RA R.SA București se obliga să achite valoarea profitului brut minim garantat anual la nivelul unei sume ce urma să fie indexată cu rata inflației.
Coroborând art.19 din contract cu art.3 din actul adițional nr. 2 la contractul de asociere, rezultă, fapt reținut corect de instanța de control judiciar, neschimbarea condițiilor în care pârâta ar fi fost obligată la plata profitului minim garantat în ciuda faptului că reclamanta a vândut pârâtei cota de 18% din spațiul situat la parterul blocului M60.
Instanța de apel - în mod legal și temeinic - a calificat drept leonină clauza contractuală stipulată la art.9 din contractul de asociere, făcând o corectă aplicare a legii, dând eficiență dispozițiilor art.251 C. com. și ale art.1513 alin.(1) și (2) C.civ., aplicând cu privire la această clauză, sancțiunea nulității ei.
în considerarea celor ce preced, înalta Curte, în temeiul art.312(1) C.proc.civ., a respins recursul declarat de reclamant ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 1914/2006. Comercial | Bilet la ordin. Executarea nemijlocită a titlului executoriu.... → |
---|