ICCJ. Decizia nr. 1914/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamantul M.M., a chemat în judecată C.C.M., prin lichidator judiciar SC E. SRL, SC B. SA Vâlcea, prin lichidator judiciar SC R.V.A. SA, SC G. SRL și P.M., solicitând să se constate nulitatea absolută a tranzacției încheiată la 31 mai 2002 prin care s-au vândut imobile ce nu i-au aparținut.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr. 922/ C din 22 septembrie 2004, a respins excepțiile și a respins și acțiunea considerând că litigiul dedus judecății are natură comercială și este neevaluabil în bani, o procedură prealabilă nefiind necesară; reclamantul în calitate de moștenitor al titularului dreptului dedus judecății justificând calitatea procesuală și interesul. Pe fond prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate.
Curtea de apel Pitești, prin decizia nr. 18/ A-C din 23 februarie 2005, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat împotriva sentinței susmenționatei, apreciind că apelantul nu a îndeplinit obligația legală de plată a taxei de timbru.
Prin decizia nr. 3757 din 20 iunie 2005 înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât instanța de apel deși a fost înștiințată de apelant de imposibilitatea de a se prezenta la proces din cauze fortuite, a anulat ca insuficient timbrată cererea.
în rejudecare, instanța de apel, prin decizia nr. 145/ A-C din 16 noiembrie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M.M., reținând că, tranzacția este un act juridic relativ ce a născut obligații numai în sarcina părților contractante, așa încât nu poate fi criticat de către reclamant, întrucât nu-l vătăma și nu-i este opozabil.
împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 2 și 9 C. proc. civ.
Recurentul susține că instanța de apel s-a pronunțat într-o compunere a completului de judecată ce atrăgea incompatibilitatea unuia dintre judecătorii care s-a mai pronunțat în cauză.
Pe de altă parte, instanța de apel a analizat excepții neinvocate de vreuna dintre părți, fără a le pune în discuția părților și a pronunțat o soluție care a modificat întreaga judecată a instanței de fond.
Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:
Tranzacția judiciară încheiată între C.C.M. prin lichidatorul judiciar, cu acordul creditorului ipotecar SC B. SA Vâlcea și SC G. SRL Mateești, are ca obiect restituirea unei sume de bani încasată ca urmare a vânzării directe a C.C.Ț., în schimbul renunțării cumpărătorului, de a chema în garanție pentru evicțiune pe vânzător, în condițiile în care foștii proprietari ai terenului îl revendică.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe o cauză de nulitate absolută a tranzacției: imobilele ce au format obiectul înțelegerii nu erau proprietatea cooperativei de consum.
Dispozițiile art. 1712 și urm. C. civ. stabilesc ipoteze de nulitate a tranzacției, ca aplicații ale principiilor de drept comun relative la nulitatea contractelor. Nulitatea tranzacției pentru eroare asupra obiectului în proces este una dintre acestea.
Instanța de apel a analizat numai efectele relative ale contractului de tranzacție, fără a cerceta aspectele legalității acesteia, așa cum indirect a solicitat reclamantul.
De altfel, atât din cuprinsul tranzacției, cât și în decizia nr. 172/ A din 4 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, nu sunt analizate aspectele legate de dreptul de proprietate asupra imobilelor. Acestea se impuneau, cu atât mai mult, cu cât părțile tranzacției convin asupra înlăturării garanției de evicțiune pentru eventualele litigii cu foștii proprietari; dar și în raport cu obiectul litigiului de față.
Chiar dacă adevăratul proprietar rămâne în afara operațiunii încheiate, care față de el este res inter alios acto, în momentul în care invocă nulitatea actului, aceasta are în vedere interesele generale afectate, față de care instanțele sunt obligate a se pronunța, analizând aceste motive și nu trimițând la dezbaterea în cadrul unui alt proces.
Cu privire la motivele de incompatibilitate, încadrate de recurent în dispozițiile art. 304 pct. 1 și 2 C. proc. civ., acestea sunt neîntemeiate.
Deși textele din legea procedurală relative la incompatibilitate sunt lacunare în privința judecătorului care a luat parte la judecata aceleiași pricini, dar nu a dezbătut fondul, jurisprudența, constant a statuat că dispozițiile art. 24 C. proc. civ. au în vedere hotărârea prin care s-a dezlegat fondul litigiului.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat împotriva deciziei nr. 145/ A-C din 16 noiembrie 2005 și a trimis cauza spre rejudecare, instanța de rejudecare s-a conformat dispozițiilor date.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1913/2006. Comercial | Contract de asociere în participaţiune. Obligaţiile... → |
|---|
