ICCJ. Decizia nr. 422/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.422/2006
Dosar nou nr. 8177/1/2005
Dosar vechi nr. 1948/2005
Şedinţa publică din 2 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 2521/2004 la Tribunalul Sălaj, secţia civilă, reclamanta SC N. SA, a chemat în judecată pârâta SC T. SRL solicitând constatarea nulităţii contractului de vânzare – cumpărare din 4 iulie 2001 încheiat între părţi.
În motivarea cererii, în fapt, reclamanta a susţinut că actul este lovit de nulitate deoarece, consimţământul reclamantei a fost viciat, iar actul în baza căruia s-a încheiat a fost revocat de A.G.A.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, motivele invocate neputând atrage constatarea nulităţii contractului de vânzare – cumpărare.
Prin sentinţa civilă nr. 1788 din 6 decembrie 2004 prima instanţă a respins cererea ca nefondată, obligând reclamanta la 8.500.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că, în cauză, nu s-a dovedit vicierea consimţământului reclamantei, contractul de vânzare – cumpărare fiind încheiat pe baza procesului – verbal încheiat la data de 14 iunie 2001 de A.G.A., urmărindu-se ca prin această vânzare să se diminueze obiectul datorat pârâtei, ca urmare a derulării contractului de prestări servicii din 28 decembrie 1999.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, solicitând ca în urma admiterii să se dispună casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Reclamanta a invocat neadministrarea de către instanţă a tuturor probelor solicitate pentru a dovedi motivele de nulitate ale contractului precizat în cererea de chemare în judecată, fapt ce conduce la netemeinicia soluţiei pronunţate.
Prin Decizia civilă nr. 124 din 4 aprilie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în cauză s-au administrat probele relevante, în raport de care, în mod corect s-a reţinut că încheierea contractului de vânzare – cumpărare s-a încheiat în baza hotărârii adoptate de acţionarii reclamantei, în cadrul adunării generale ordinare.
Ori, reclamanta a materializat această hotărâre prin încheierea contractului.
În aceste condiţii, administrarea unor probe testimoniare şi a unei expertize nu ar fi fost concludente cu privire la vicierea consimţământului reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine, că instanţa, în soluţionarea apelului, a ignorat critica prin care se invoca faptul că, instanţa de fond a judecat cauza în lipsă, neadministrând nici una din probele solicitate anterior a fi administrate în cauză.
Decizia pronunţată astfel, în apel, confirmă o hotărâre care s-a pronunţat în baza unei situaţii de fapt greşit reţinută, ca urmare a neadministrării probelor testimoniale prin care se dovedea vicierea consimţământului reclamantei şi a unei expertize tehnice, probă menită să scoată în evidenţă că înscrisurile întocmite în legătură cu obiectul vânzării indică alte bunuri decât cele vândute.
Examinând recursul prin prisma criticii formulate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Motivul de casare prevăzut de art. 9 C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea ar fi lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din economia art. 156 C. proc. civ., rezultă că instanţa nu este obligată să acorde în orice împrejurare şi fără o justificare reală, un nou termen de judecată.
Este de reţinut că soluţionarea cauzei la fond şi în apel s-a făcut cu procedura de citare legal îndeplinită, reprezentantul, reclamantei recurente având termen în cunoştinţă.
Soluţionarea cauzei în fond s-a făcut în raport de înscrisurile la care recurenta face referire în cererea introductivă, pe care le-a anexat în copie şi interogatoriul luat la cererea acesteia.
În apel se invocă lipsa rolului activ al instanţei prin prisma art. 129 C. proc. civ. imputându-se instanţei că nu a administrat probe testimoniale şi o expertiză tehnică.
În calea devolutivă a apelului s-au solicitat aceste probe, care au fost respinse aşa cum rezultă din practicaua deciziei, ca fiind neconcludente.
Respingerea cererii prin care s-a solicitat administrarea probelor invocate este corectă.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, acela de constatare a nulităţii contractului de vânzare – cumpărare încheiat de părţi, probele solicitate nu sunt concludente.
Pentru ca o probă să fie concludentă, trebuie să fie în măsură să clarifice împrejurările care sunt de natură să ducă la rezolvarea pricinii.
Astfel, în cauză corect a reţinut instanţa de apel, confirmând şi concluzia instanţei de fond că, la baza voinţei de a încheia actul a stat procesul verbal, încheiat ca urmare a hotărârii luate în adunarea generală a acţionarilor, prin care s-au stabilit condiţiile vânzării.
Ori, convenţia încheiată reprezintă chiar materializarea acestei hotărâri, contractul fiind legal semnat de reprezentanţii celor două părţi contractante.
Prin probele testimoniale solicitate ca şi prin expertiza invocată nu se poate stabili o altă situaţie de fapt care derivă practic din hotărârea adunării generale a acţionarilor societăţii reclamante.
Aşa fiind, urmând a se reţine că hotărârea pronunţată în apel este legală şi că, pentru cele ce preced critica de recurs invocată nu poate fi primită, recursul urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta – reclamantă urmează a fi obligată la cheltuieli de judecată către pârâta intimată în cuantumul dovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N. SA, împotriva deciziei nr. 124 din 4 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata – pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 43/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 41/2006. Comercial → |
|---|
