ICCJ. Decizia nr. 430/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.430/2006
Dosar nr. 32099/1/2004
Dosar vechi nr. 10485/2004
Şedinţa publică din 3 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC M.A. SA a chemat în judecată SC T. SA Bucureşti, sucursala Oradea şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta: a) să se stabilească de comun acord cu societatea sa limitele dreptului de uz; servitute de trecere, durata şi condiţiile de funcţionare a instalaţiilor pentru reţeaua termică de alimentare, proprietatea pârâtei, dar amplasate pe teritoriul proprietatea SC M.A. SA; b) să achite indemnizaţia cuvenită proprietarului fondului, care în cazul în speţă se solicită sub formă de chirie lunară de 3 % mp, care transformată în lei echivalează cu suma de 44.037.000 lei pentru o reţea de 466 mp.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa nr. 669/2004 a luat act de renunţarea la primul capăt de cerere şi a respins ca nefondată acţiunea, pentru plata indemnizaţiei solicitată sub formă de chirie, până la repunerea terenului reclamantei în situaţia anterioară amplasării canalului termic şi conductelor suspendate.
Renunţarea la primul capăt de cerere a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 318/2003, prin care se recunoaşte un drept de servitute legală, iar în ce priveşte al doilea capăt de cerere, instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 318/2003 a abrogat OG nr. 63/1998, şi că prin dispoziţiile sale aceasta stabileşte un drept la despăgubire pentru prejudiciile cauzate ca urmare a desfăşurării activităţilor afectate de dreptul de uz şi servitute. Tribunalul a mai reţinut că chiria lunară nu poate fi acordată în lipsa unui contract încheiat de părţile în proces, iar în ce priveşte despăgubirile, pe care legea le prevede, s-a avut în vedere refuzul reclamantei de a efectua o expertiză prin care să se stabilească daca i s-a produs un prejudiciu ca urmare a activităţilor realizate cu ocazia lucrărilor, potrivit criteriilor determinate de Legea nr. 318/2003.
Prima instanţă a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, potrivit cărora exercitarea drepturilor de uz şi servitute se realizează gratuit şi a stabilit că despăgubirile se acordă numai pentru cauzarea de prejudicii nu şi pentru imposibilitatea de folosire a terenului.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta SC M.A. SA, care a criticat soluţia pentru faptul ca nu a ţinut seama de temeiul legal invocat şi anume art. 53 alin. (3) din OG nr. 63/1998, care era în vigoare la data promovării acţiunii. Aceste dispoziţii, ale ordonanţei, a considerat apelanta, îi dau dreptul să solicite chirie, iar imposibilitatea utilizării terenului proprietatea sa îi cauzează prejudicii pe care este îndreptăţită să le acopere prin plata chiriei pe care a solicitat-o.
Intimata s-a opus admiterii apelului şi a precizat printre altele că avizele de racordare demonstrează că sunt şi alţi beneficiari ai conductelor suspendate aşa cum rezultă din raportul de expertiza efectuată în cauză, iar în ce priveşte amplasamentul de canal de pe terenul reclamantei a arătat că instanţa de fond a aplicat corect legea nr. 318/2003.
Soluţionând apelul, prin Decizia nr. 100/2004, Curtea de Apel Oradea, a reţinut că OG nr. 63/1998 a fost respinsă prin Legea nr. 318/2003, aşa încât aceasta nu a produs efecte. Legea aplicabilă potrivit analizei Curţii de Apel, este cea indicată de instanţa de fond, respectiv art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 care stabileşte că exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toata durata existenţei lor.
Instanţa de apel a stabilit că referirea apelantei la „despăgubiri sub forma unei chirii lunare", schimbă obiectul cauzei, câtă vreme despăgubirea s-a solicitat sub formă de plată lunară şi nu pe baza criteriilor prevăzute de lege.
Împotriva deciziei nr. 100/2004 a declarat recurs, reclamanta SC M.A. SA pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ., pe care nu le-a dezvoltat şi argumentat separat în condiţiile impuse de art. 301 lit. c), C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs, SC M.A. SA a susţinut că prin cererea de apel şi precizările ulterioare a solicitat obligarea pârâtei SC E. SA la plata unor despăgubiri sub forma chiriei lunare, de 3 dolari S.U.A. pe mp, de la data concilierii şi până la repunerea terenului in situaţia anterioară existenţei conductelor, justificat de faptul că terenul nu poate fi utilizat pentru nevoile proprii ale unităţii datorită reţelei de conducte care aparţin pârâtei intimate. Temeiul legal al acţiunii l-a constituit OG nr. 63/1998 şi Legea nr. 318/2003, acte normative în baza cărora a solicitat despăgubiri lunare echivalente cu chiria pentru terenul pe care l-ar fi putut închiria dacă pe acesta nu s-ar fi aflat conductele aparţinând pârâtei. Faţă de această situaţie de fapt, recurenta consideră că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor OG nr. 63/1998 care deşi abrogată prin Legea nr. 318/2003, şi-a produs efectele de la data intrării în vigoare până la data abrogării.
A mai susţinut recurenta că în faţa instanţei de apel şi-a precizat acţiunea în sensul că a înţeles să solicite obligarea la plata unei despăgubiri şi nu a unei indemnizaţii, astfel că în cererea de apel nu s-a făcut o schimbare de obiect.
În baza acestor argumente, recurenta a solicitat modificarea deciziei din apel şi în fond obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 2541 dolari S.U.A. /lună calculată pentru suprafaţa de teren ocupată.
Recursul este nefondat.
Din examinarea criticilor aduse hotărârilor pronunţate în cauză, rezultă că, recurenta a invocat aplicarea greşită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Având în vedere că art. 304 alin. (1) stabileşte expres că „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate" cât şi faptul că, procedural, recurenta avea obligaţia să dezvolte fiecare motiv de nelegalitate invocat aşa cum dispune art. 302 lit. c) C. proc. civ., Curtea va examina dacă s-au respectat temeiurile legale invocate în susţinerea acţiunii. Astfel, se constată că în faţa instanţei de fond recurenta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile OG nr. 63/1998 şi art. 480, 481 C. civ., iar prin acţiunea precizată a stăruit pentru obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri sub formă de chirie lunară. Prin aceeaşi precizare a renunţat la primul capăt de cerere acceptând faptul că prin Legea nr. 318/20203 se recunoaşte un drept de servitute legală care se exercită cu titlu gratuit cât şi dreptul proprietarului terenurilor de a obţine despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin lucrările de realizare şi asigurare a funcţionării capacităţilor energetice.
La data promovării acţiunii era în vigoare OG nr. 63/1998, care prin art. 53 alin. (3) stabilea expres că drepturile de uz şi servitute asupra terenurilor proprietate privată se stabilesc prin acord între proprietarul terenului şi titularul autorizaţiei de înfiinţare. Aceştia aveau libertatea să stabilească durata, conţinutul, condiţiile de exercitare, precum şi despăgubirile şi indemnizaţiile care se acordau proprietarului terenului afectat de exerciţiul drepturilor amintite.
În lipsa unui acord între părţile în proces prin care să se determine despăgubirile şi indemnizaţiile cuvenite proprietarului şi având în vedere precizarea de acţiune, în urma abrogării prin Legea nr. 318/2003 a OG nr. 63/1998, care a constituit temeiul acţiunii, instanţele care au soluţionat cauza au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale. Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, în alţi termeni, Legea nr. 318/2003 a stabilit că exercitarea drepturilor de uz şi servitute, afectate capacităţilor energetice, se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora şi, în plus, suprimă indemnizaţia ca element al convenţiei dintre părţi, aşa cum era stabilită prin OG nr. 63/1998.
Aşadar, în lipsa acordului dintre părţi şi în raport de noile dispoziţii ale Legii nr. 318/2003, care a abrogat OG nr. 63/1998, precizarea de acţiune nu putea să vizeze decât dreptul la despăgubire, ori, pentru a-şi concretiza acest drept, în virtutea rolului activ, instanţa a pus în discuţie o probă esenţială pentru determinarea întinderii prejudiciului care urma să fie acoperit în condiţiile legii. Cum această probă, nu a fost acceptată, instanţele au respectat principiul disponibilităţii şi au examinat solicitarea reclamantei recurente privind plata de „despăgubiri sub forma unei chirii lunare". Este adevărat că prin precizarea de acţiune s-a renunţat la ideea de indemnizaţie din lipsa acordului pe care îl cerea OG nr. 63/1998, şi că s-au cerut despăgubiri, numai că aceste despăgubiri nu pot reprezenta o plată lunară, întrucât s-ar încălca prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 318/2003 prin care se stabileşte că proprietarii terenurilor „vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate", potrivit criteriilor determinate de lege. Asupra cuantumului, legea dă dreptul părţilor să stabilească despăgubirile (pe baza criteriilor din lege) de comun acord sau prin hotărâre judecătorească, în cazul în care acordul nu se realizează.
Prin urmare, stăruinţa recurentei în legătură cu solicitarea de despăgubiri sub forma unei chirii lunare nu poate fi primită întrucât nu este prevăzută de legea la care s-a făcut trimitere prin precizarea de acţiune şi ar activa indemnizaţia prevăzută de OG nr. 63/1998 pe care Legea nr. 318/2003 a suprimat-o. Este adevărat că recurenta a invocat dreptul său de a solicita despăgubiri la nivelul chiriei lunare pentru motivul că OG nr. 63/1998 şi-a produs efectele până la abrogare, numai că acest punct de vedere nu poate fi primit întrucât între părţi nu a existat un acord cu privire la această plată iar Legea nr. 318/2003, a stabilit că exercitarea dreptului de uz şi servitute se realizează cu titlu gratuit.
Faţă de considerentele de mai sus, critica privind greşita aplicare a legii este nefondată. Celelalte motive la care a făcut trimitere recurenta respectiv art. 304 alin. (8) şi (10) C. proc. civ., nu au fost argumentate în fapt şi în drept astfel că nu pot fi analizate.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.A. SA Oradea, împotriva deciziei nr. 100/ C din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 431/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 421/2006. Comercial → |
|---|
