ICCJ. Decizia nr. 431/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.431/2006
Dosar nr. 32716/1/2004
Dosar vechi nr. 10794/2004
Şedinţa publică din 3 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2344 din data de 19 martie 2004, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta F.C., împotriva pârâtei SC B.F.D. SRL având ca obiect evacuarea pârâtei din spaţiul comercial.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâta ocupă spaţiul comercial în litigiu în baza contractului de închiriere încheiat la 1 august 2002 cu C.C.C., actualmente C.C., în calitate de locator, durata contractului fiind de cinci ani.
Susţinerea reclamantei în sensul că locatorul nu mai era proprietarul spaţiului la data încheierii contractului de închiriere ceea ce semnifică lipsirea de eficienţă a convenţiei, a fost înlăturată de instanţă cu motivarea că şi în această ipoteză, a închirierii bunului de la un neproprietar, nu s-a dovedit reaua credinţă a pârâtei, pentru a fi sancţionată cu evacuarea.
În contra acestei decizii a declarat apel reclamanta susţinând în esenţă că în mod nelegal şi netemeinic prima instanţă nu a dat eficienţă celor stabilite cu probele administrate în sensul că fostul administrator al imobilului, C.C. i-a restituit bunul pe bază de protocol în anul 2000, iar pârâta a refuzat să încheie contract de închiriere cu deţinătorul legal al bunului.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 282 pronunţată la data de 11 octombrie 2004 respinge ca nefondat apelul reclamantei împotriva primei sentinţe.
Răspunzând criticilor formulate prin motivele de apel, instanţa constată că, în cauză calitatea de proprietar al reclamantei asupra spaţiului în litigiu nu este clarificată, protocolul încheiat la 31 august 2000 cu C.C., nu face referire expresă la spaţiul în litigiu.
Pe de altă parte, instanţa constată că pârâta a exibat pentru spaţiul în suprafaţă de 83,56 mp un contract de închiriere convenit cu C.C., ceea ce îi conferă un titlu legal pentru spaţiul ocupat.
În contra acestei ultime decizii, reclamanta a declarat recurs, în termen legal, invocând motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a susţinut următoarele:
- instanţa deşi a reţinut corect că pârâta a fost încunoştinţată de noua situaţie juridică a imobilului faţă de refuzul de a adapta contractul la aceasta, nu a sancţionat reaua credinţă a pârâtei în sensul de a dispune evacuarea;
- în mod greşit s-a reţinut că în protocol nu este individualizat spaţiul în litigiu;
- instanţa fără temei legal, a reţinut că proprietatea asupra spaţiului nu este clarificată, în condiţiile în care art. 160 din Legea nr. 109/1996 a cooperaţiei de consum stipulează că proprietatea cooperatistă este privată şi se compune dintr-o parte indivizibilă şi o parte divizibilă, iar partea indivizibilă nu poate fi însuşită de membrii cooperatori sau organizaţiile cooperatiste asociate.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Critica vizând interpretarea greşită a actului dedus judecăţii nu poate fi primită în primul rând pentru că recurentul nu arată în ce constă denaturarea actului. În dezvoltarea acestui motiv recurentul se referă la situaţia de fapt reţinută de instanţă, ori, chestiunile pe situaţii de fapt nu pot face obiectul controlului de nelegalitate.
În al doilea rând instanţa a constatat în mod just că pârâta intimată are un contract de închiriere valabil pentru spaţiul în litigiu, contract ce nu a fost desfiinţat, astfel că sancţiunea evacuării nu poate fi aplicată.
2. Motivul privind încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 109/1996 a cooperaţiei de consum, referitoare la proprietatea cooperatistă, excede obiectului prezentului litigiu.
Recurenta a solicitat prin acţiunea introductivă evacuarea pârâtei din spaţiu comercial în discuţie, susţinând că, închirierea spaţiului de către pârâtă de la C.C., fostul administrator al imobilului, nu-i este opozabilă.
Ori, câtă vreme recurenta nu a făcut dovezi certe cu privire la dreptul său asupra spaţiului în litigiu, instanţa s-a pronunţat, în limitele investirii asupra obiectului dedus judecăţii, evacuarea pârâtei, în raport de probele administrate de părţi, nefiind competentă să constate că recurenta a dobândit în temeiul legii cooperaţiei un drept de proprietate asupra bunului imobil.
Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.C., împotriva deciziei nr. 282/ COM din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 469/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 430/2006. Comercial → |
|---|
