ICCJ. Decizia nr. 440/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.440/2006
Dosar nr. 15675/1/2005
Dosar vechi nr. 3826/2005
Şedinţa publică din 3 februarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 19 din 29 iulie 2004, tribunalul arbitral din cadrul Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură a Judeţului Arad în dosarul nr. 15/A/2003, a respins excepţiile de necompetenţă şi de tardivitate a cererii de modificare a acţiunii, a admis în parte cererea de arbitrare formulată de reclamanta BC S.I.B.R. SA Arad în contradictoriu cu pârâta SC R.B.I. SRL Arad, a constatat nulitatea absolută a actului adiţional din 21 ianuarie 2003 la contractul din 19 octombrie 2001 modificat şi a contractului din 6 iunie 2002; s-a constatat nemodificarea contractului prin actul adiţional din 21 ianuarie 2003; s-a constatat că la data de 8 septembrie 2003 a intervenit încetarea contractului şi a actelor adiţionale şi al contractului, ca efect al denunţării unilaterale a contractului de către reclamantă, s-a respins capătul de cerere privind constatarea inopozabilităţii actului adiţional din 21 ianuarie 2003, cu cheltuieli de judecată aferente.
Acţiunea în anulare formulată de pârâta SC R.B.I. SRL Arad, împotriva hotărârii arbitrale a fost respinsă de Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa nr. 56 din 10 noiembrie 2004, instanţa de control judecătoresc reţinând netemeinicia motivelor invocate de reclamantă în acţiunea în anulare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta SC I. SRL Arad (fostă SC R.B.I. SRL), criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta şi-a subsumat criticile motivelor de modificare prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi de art. 3041 C. proc. civ.
Astfel în cadrul motivului de modificare prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. recurenta a formulat următoarele critici:
- instanţa de control judecătoresc a făcut o greşită aplicare a art. 21 din Legea nr. 58/1998.
- sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea principiului „accesorium sequitur principale" cât priveşte stabilirea competenţei instanţei prevăzută de actul adiţional la contractul principal.
În cadrul motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. recurenta a formulat critici cu privire la următoarele aspecte:
- nici tribunalul arbitral şi nici instanţa de control judecătoresc nu s-au pronunţat asupra teoriei mandatului aparent şi asupra nulităţii relative invocate de pârâtă.
- tribunalul arbitral şi instanţa judecătorească nu au analizat documentele invocate de pârâtă în susţinerea acoperirii nulităţii relative a contractului.
În cadrul motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a arătat că, în opinia sa, instanţa de control judecătoresc a validat o hotărâre arbitrală motivată contradictoriu.
Analizând punctual criticile recurentei, Înalta Curte, prin Decizia nr. 3570 din 10 iunie 2005, a respins recursul ca nefondat.
Prin cererea introdusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, înregistrată sub nr. 3182 din 24 octombrie 2004 SC I. SRL Arad (fostă SC R.B.I. SRL Arad) a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate în recurs.
Contestatoarea îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., 318 alin. (1) teza 2 C. proc. civ.
a) Criticile subsumate de contestatoare motivului de anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea instanţei de recurs este nelegală, fiind rezultatul unei grave greşeli materiale în soluţionarea cauzei vizează faptul că instanţa de recurs, menţinând sentinţa recurată, nu a luat în considerare elementele determinante ale înscrisurilor depuse la dosar şi care, în opinia contestatoarei ar fi stat la baza unei motivări contradictorii. Astfel, se arată că, în măsura în care s-ar fi apreciat că actul adiţional este nul absolut, pentru aceleaşi motive instanţa ar fi trebuit să nu confere efecte juridice notificărilor.
b) Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea instanţei de recurs este nelegală întrucât instanţa a omis să se pronunţe asupra tuturor motivelor de modificare a sentinţei recurate vizează următoarele aspecte:
- instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra motivului de recurs referitor la nulitatea relativă a actului adiţional precum şi asupra acoperirii acestei nulităţi prin executarea clauzelor actului adiţional;
- instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra motivului de recurs referitor la teoria mandatului aparent;
- instanţa de recurs a omis a se pronunţa asupra motivului de recurs referitor la caracterul juridic de sine stătător al actului adiţional;
- instanţa de recurs a omis a se pronunţa asupra motivului de recurs privind legalitatea modificării obiectului cererii.
Contestaţia în anulare este nefondată.
a) Cu privire la primul motiv de anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. instanţa reţine următoarele:
Este unanim acceptată consacrarea dată de doctrină şi jurisprudenţă sintagmei „eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Astfel, sunt considerate greşeli materiale în înţelesul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea greşită a recursului ca netimbrat sau ca declarat de un mandatar fără calitate.
Criticile aduse de contestatoare în susţinerea acestui motiv de anulare vizează aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziţii legale de drept substanţial care nu pot face obiectul analizei instanţei în cadrul contestaţiei în anulare întrucât legiuitorul nu a creat această cale extraordinară de atac pentru reformarea unor greşeli de fond, ci doar pentru remedierea unor greşeli materiale.
Un alt argument ce poate fi adus în sprijinul respingerii acestei prime critici îl constituie şi faptul că dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. sunt extrem de restrictive, având un câmp limitat de aplicare de natură a trasa o demarcaţie netă între calea de retractare (proprie contestaţiei în anulare) şi calea de reformare (proprie recursului).
b) Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., se constată, în raport de motivarea recursului, că sunt nefondate.
Instanţa de recurs a subliniat în motivarea hotărârii, încă de la început, că motivele invocate în recurs trebuie circumscrise modului în care instanţa de control judecătoresc a soluţionat aspectele criticate de recurentă.
Faptul că instanţa a analizat unitar motivele de recurs şi a sintetizat, pe grupe de motive, problemele de drept invocate nu poate conduce la concluzia că aceasta a omis a analiza vreunul dintre motivele invocate.
Astfel, instanţa de recurs, a constatat că în mod corect s-a reţinut că actul adiţional, este lovit de nulitate absolută.
Confirmând nulitatea absolută instanţa de recurs s-a pronunţat în sensul că a reţinut ca irelevantă derularea contractelor sub acest aspect, dat fiind faptul că executarea contractului nu poate acoperi nulitatea acestuia.
De asemenea, criticile recurentei cu privire la teoria mandatului aparent şi cele referitoare la modificarea obiectului cererii au făcut obiectul analizei instanţei de recurs, aceasta înlăturându-le cu motivarea că în acţiunea arbitrală recurenta a avut calitatea de pârâtă, situaţie în care nu este în măsură să ceară sancţionarea depăşirii obiectului cererii.
Întrucât tribunalul arbitral şi instanţa de control judecătoresc, au făcut vorbire pe larg despre aceste aspecte, instanţa de recurs a confirmat, implicit, legala dezlegare dată acestor probleme de drept.
Instanţa de recurs s-a pronunţat, de asemenea, şi cu privire la aplicarea în speţă a principiului accesorium sequitur principale, arătând că actul adiţional nu are o existenţă de sine stătătoare şi nu poate fi analizat separat de contractele pe care le modifică.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul SC I. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 3570 din 10 iunie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 945/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 441/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 438/2006. Comercial → |
|---|
