ICCJ. Decizia nr. 467/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 467/2006
Dosar nr. 3166/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 271 din 18 ianuarie 2005 Tribunalul Bucureşti secţia comercială a respins acţiunea formulată de reclamanta A.F.P. în contradictor cu pârâta SC V.P.C.I. SRL ca neîntemeiată, având ca obiect constatarea nulităţii de drept a menţiunii radierii din registrul comerţului a societăţii pârâte, conform Legii nr. 428/2002, motivat de faptul că reclamanta nu a făcut dovada emiterii titlului executoriu şi a demarării formelor de executare silită, înscrisul prezentat neconstituind un titlu de creanţă în sensul art. 4 din OG nr. 11/1996.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 546 din 7 iunie 2005 a respins apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei pe care o menţiune atât sub aspectul soluţiei cât şi al motivării.
În contra acestei decizii, reclamanta A.F.P. Bucureşti a declarat recurs pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că titlul executoriu a fost întocmit în baza bilanţului contabil depus de societate la A.F.P. ce reprezintă declaraţia pe proprie răspundere şi care constituie titlu executoriu, conform dispoziţiilor art. 100 din OG nr. 9/2003.
Recursul este fondat.
Legea nr. 314/2001 reglementează situaţia societăţilor comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare nu şi-a majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale şi care sunt dizolvate de drept intrând în lichidare pe această dată (art. 1).
Procedura constatării dizolvării de drept a societăţii în culpă şi a recursului împotriva încheierii judecătorului delegat sunt reglementate de art. 2 şi 3 din legea menţionată, iar radierea din oficiu, precedată de lichidare, este şi ea reglementată de art. 3 alin. (4) şi art. 5 din aceeaşi lege.
Pe data lichidării societăţile comerciale ce fac obiectul legii se radiază din oficiu din registrul comerţului dar potrivit alin. (4) din art. 5 "radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale la stat, la datoria publică internă precum şi faţă de alţi creditori cu care au litigii, aflaţi pe rolul instanţelor judecătoreşti".
De această dată, Legea nr. 314/200, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 428/2002 nu reglementează procedura de operare a nulităţii radierii.
Mutatis mutandis, în lipsa unei reglementări speciale, se vor aplica dispoziţiile din Legea nr. 26/1990 republicată privind registrul comerţului, dreptul comun în materie, referitoare la procedura de soluţionare a cererii de radiere a unei înregistrări păgubitoare, conţinută de art. 25.
Aşadar cererea de constatare a nulităţii radierii se depune şi se menţionează în registrul comerţului la care s-a făcut înmatricularea societăţii care o înaintează tribunalului competent, potrivit alin. (2) din art. 25.
Tribunalul se va pronunţa asupra cererii cu citarea O.R.C. şi, în cazul dat, a lichidatorilor societăţii radiate, iar hotărârea ce se va pronunţa va fi supusă recursului în condiţiile alin. (4) al art. 25 din lege.
Drept urmare, faţă de cele ce preced, atât soluţia de respingere pe fond a cererii de constatare a nulităţii radierii cât şi soluţia de menţinere a ei prin Decizia instanţei de apel sunt nelegale, situaţie în acre recursul se va admite, se vor casa hotărârile pronunţate în cauză şi se va trimite cauza la tribunal pentru soluţionarea cererii cu respectarea procedurii prevăzută de art. 25 din Legea nr. 26/1990 republicată, privind registrul comerţului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.F.P. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 546 din 7 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 271 din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi trimite cauza aceluiaşi tribunal spre rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 468/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 465/2006. Comercial → |
---|