ICCJ. Decizia nr. 48/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.48/2006
Dosar nr. 3715/2005
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 18 martie 2004, reclamanta C.C.S. reprezentată prin F. Harghita a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta A.F.M.A. din Sânsimion, să dispună rezilierea contractului de închiriere din 3 octombrie 1996 şi a actelor adiţionale din 2 februarie 1998 şi 2 octombrie 1998, conform pct. 9 din contract şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului în sensul evacuării pârâtei din spaţiul închiriat.
Prin sentinţa civilă nr. 613 din 20 aprilie 2004, Judecătoria Miercurea Ciuc declină competenţa de soluţionare a cererii mai sus menţionate în favoarea Tribunalului Harghita.
La 16 iunie 2004 pârâta formulează cerere reconvenţională, iar la 29 iunie 2004 V.A., administratorul pârâtei, formulează cerere de intervenţie în interes propriu, cereri pentru judecarea cărora Tribunalul Harghita, prin încheierea din 12 ianuarie 2005, dispune disjungerea cauzei în baza art. 55 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 81 din 19 ianuarie 2005, Tribunalul Harghita admite acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, constată rezilierea de drept a contractului de închiriere din 3 octombrie 1996 şi a actelor adiţionale din 2 februarie 1998 şi 2 octombrie 1998 încheiate între părţi şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară contractului de închiriere şi a actelor adiţionale în sensul că dispune evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat de la reclamantă, cu 194.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reţinând pentru a decide astfel, că potrivit art. 9 din contractul iniţial de închiriere acesta se reziliază de drept în cazul în care chiriaşul nu achită chiria pentru trei luni şi că, solicitând restituirea chiriei achitate reclamantei în perioada 1996 – 2002, pârâta a recunoscut indirect că foloseşte spaţiul fără titlu.
Împotriva sentinţei menţionate, precum şi a încheierii de şedinţă din 22 septembrie 2004 au formulat apel avocatul pârâtei şi al intervenientului, S.C., pârâta şi intervenientul.
În critica adusă încheierii din 22 septembrie 2004 S.C. arată că instanţa nu i-a recunoscut calitatea de reprezentant al pârâtei şi al intervenientului, ca şi de avocat al acestora, deşi a depus la dosar toate înscrisurile atestând această calitate.
Cât priveşte sentinţa, apelanţii arată că în mod greşit s-au disjuns cele două cereri strâns legate de cererea principală.
Prin Decizia nr. 40/ A din 29 iunie 2005, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, respinge apelurile formulate reţinând, cât priveşte apelarea încheierii interlocutorii din 22 septembrie 2004, că S.C. nu se regăseşte în tabloul avocaţilor şi nu poate desfăşura activitate de avocat conform Legii nr. 255/2005 de modificare şi completare a Legii nr. 51/1995, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, acesta reprezentând ulterior pe pârâtă şi pe intervenient în baza mandatului dat prin două procuri speciale.
Cât priveşte apelul promovat de S.C., împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, instanţa de apel reţine că acesta, nefiind parte în proces la instanţa de fond, nu are calitate procesuală pentru formularea căii de atac.
Mai reţine instanţa de apel că soluţionarea cererii reconvenţionale formulată de pârâtă şi a cererii de intervenţie făcând necesară efectuarea unor expertize topo şi în construcţii, în mod legal instanţa de fond a dispus disjungerea apreciind că soluţionarea cererii principale ar fi întârziată.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat apel intervenientul, pârâta şi S.C.
Intervenientul critică Decizia pentru netemeinicie şi nelegalitate arătând că instanţa de apel şi instanţa de fond au făcut o greşită aplicare a art. 55 C. proc. civ., când au disjuns şi cererea sa de intervenţie în interes propriu şi solicitând, cu invocarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a art. 120 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de el şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Pârâta critică de asemenea Decizia recurată pentru netemeinicie şi nelegalitate arătând, ca şi intervenientul, că instanţele au făcut o greşită aplicare a art. 55 C. proc. civ. şi solicitând, cu invocarea art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi a Codului civil, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi desfiinţarea sentinţei civile pronunţată în cauză ca netemeinică şi nelegală cu trimiterea cauzei la instanţa de fond spre a se soluţiona şi cererea sa reconvenţională care a fost disjunsă.
S.C. critică Decizia recurată pentru netemeinicie şi nelegalitate arătând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile Legii nr. 51/1995 modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, atunci când nu i-a recunoscut calitatea de avocat pentru motivul că nu este înscris în tabloul avocaţilor, deşi a probat că este membru al U.N.B.R. – B.H. şi solicitând, cu invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., ale Constituţiei României, ale Legii nr. 51/1995, ale Legii nr. 255/2004, ale C.E.D.O.L.F., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi desfiinţării încheierii interlocutorii din 22 septembrie 2004, pronunţată de instanţa de fond, precum şi a sentinţei civile apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, întrucât aceasta s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Cât privesc recursurile declarate de intervenient şi de pârâtă, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, deşi încă din data de 15 decembrie 2005 recurenţii au fost citaţi cu menţiunea de a depune fiecare dintre ei taxă judiciară de timbru în valoare de 91.000 lei şi timbru judiciar de 1.500 lei, aceştia au trimis prin fax, la 11 ianuarie 2006, copia dovezii achitării taxei judiciare de timbru indicând însă greşit numărul dosarului cauzei, respectiv nr. 3751/2005 în loc de nr. 3715/2005, lipsind şi timbrul judiciar.
Cum cei doi recurenţi nu au înţeles să dea curs obligaţiei legale de timbrare a cererilor formulate aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., ca şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995, privind timbrul judiciar cu modificările ulterioare, recursurile declarate de intervenient şi de pârâtă urmează a fi anulate ca insuficient timbrate potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 147/1997 şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995 menţionate.
Cât priveşte recursul declarat de S.C. se constată că acesta nu a fost parte în proces la instanţa de fond, având numai calitatea de mandatar cu procură specială al intervenientului şi al pârâtei, astfel că, în consecinţă, în mod întemeiat instanţa de apel a respins apelul declarat de acesta pentru lipsa calităţii procesuale.
Nefiind parte în proces, S.C. nu poate exercita nici căile de atac, neavând calitate procesuală, astfel că Decizia recurată fiind legală şi temeinică, recursul declarat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de intervenientul V.A., împotriva deciziei nr. 40 din 29 iunie 2005, pronunţată la Curtea de Apel Târgu–Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca insuficient timbrat.
Respinge recursul declarat de pârâtul S.C., împotriva aceleiaşi decizii ca nefondat.
Anulează recursul declarat de pârâta A.F.M.A. Sânsimion, împotriva aceleiaşi decizii, ca insuficient timbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 498/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 472/2006. Comercial → |
|---|
