ICCJ. Decizia nr. 506/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.506/2006
Dosar nou nr. 3895/1/2005
Dosar vechi nr. 870/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire formulată în dosarul nr. 7048/2004, revizuienta SC G. SA a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 1935/CA/2004, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 7205/2004, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi susţinând că cererea în anulare a cărei revizuire o solicită este inadmisibilă pentru oricare alte motive decât cele prevăzute, iar instanţa nu avea calitatea de a intra în fondul cauzei, cu atât mai mult, cu cât contestatoarea SC I.C.P.M. SA nu învederase motive de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 231 din 3 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ a respins cererea de revizuire formulată de creditoarea SC G. SA.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv existenţa a două hotărârii potrivnice date de instanţe în una şi aceeaşi pricină.
Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs revizuienta – creditoare SC G. SA, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia şi desfiinţarea hotărârii atacate.
Recurenta susţine astfel, în esenţă, că greşit s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru că, contrar celor reţinute, există două hotărâri potrivnice date de instanţe în una şi aceeaşi pricină, respectiv:
a) ordonanţa nr. 1490/CA/2003 a Tribunalului Hunedoara, care are ca obiect judecarea somaţiei de plată formulată de creditoarea SC G. SA, împotriva debitoarei SC I.C.P.M. SA, având ca obiect achitarea contravalorii chirie;
b) sentinţa nr. 1935/CA/2004 a Tribunalului Hunedoara, care are ca obiect judecarea cererii (acţiunii) în anulare împotriva contestaţiei în anulare şi nu a ordonanţei (cum ar fi fost legal dacă se respecta procedura prevăzută de legea specială OG nr. 5/2001) formulată de debitoarea SC I.C.P.M. SA împotriva creditoarei SC G. SA.
De asemenea, arată că în procedura prevăzută de OG nr. 5/2001, debitoarea nu avea la îndemână calea de atac a contestaţiei în anulare şi nici a acţiunii în anulare, ca o cale de atac împotriva unei căi de atac extraordinare, singura cale de apărare de care putea uza fiind contestaţia la executare, unde se puteau invoca motive de fond.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Prin ordonanţa nr. 1490/CA/2003, pronunţată în dosarul nr. 3524/2003 de Tribunalul Hunedoara a fost admisă cererea creditoarei SC G. SA, împotriva debitoarei SC I.C.P.M. SA Petroşani şi a fost somată debitoarea să plătească creditoarei suma de 60.650 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea chiriei restante, reactualizate în raport cu rata inflaţiei.
Prin sentinţa nr. 1066/CA/2004, pronunţată în dosarul nr. 5018/2004, Tribunalul Hunedoara a respins contestaţia în anulare formulată de debitoare împotriva ordonanţei mai sus menţionate, reţinându-se că motivul referitor la citarea nelegală a părţilor putea fi invocat pe căile ordinare de atac şi, pe de altă parte, procedura de citare cu debitoarea SC I.C.P.M. SA Petroşani a fost realizată prin afişare, în şedinţă publică prezentându-se şi consilierul juridic al debitoarei.
Prin sentinţa nr. 1935/CA/2004, pronunţată în dosarul nr. 7205/2004 de Tribunalul Hunedoara s-a admis cererea în anulare formulată de debitoarea SC I.C.P.M. SA, împotriva sentinţei nr. 1066/CA/2004 a Tribunalului Hunedoara, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de aceeaşi debitoare, împotriva ordonanţei nr. 1490/CA/2003 a Tribunalului Hunedoara, a fost anulată ordonanţa amintită şi, în fond, s-a respins cererea de somaţie de plată introdusă de creditoarea SC G. SA Petroşani, împotriva debitoarei SC I.C.P.M. SA Petroşani.
Examinând hotărârile invocate în susţinerea contrarietăţii de hotărâri, rezultă în afara oricărui dubiu că nu ne aflăm, în prezenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Se constată astfel că sentinţa nr. 1066/CA/2004, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată de debitoare, a fost supusă unei cereri în anulare, pronunţându-se sentinţa nr. 1935/CA/2004, a cărei revizuire a fost solicitată de creditoare. Prin urmare, sentinţa nr. 1935/CA/2004 reprezintă soluţionarea unei căi de atac, astfel cum este ea prevăzută în art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
Ca atare, obligarea revizuientei – creditoare de anulare a acestei ultime hotărâri pe calea revizuirii în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care reglementează procedura de urmat în cazul existenţei unor hotărâri potrivnice, este evident inacceptabilă pentru că, în speţă, nu numai că nu există hotărâri potrivnice, ci, dimpotrivă, hotărârea a cărei revizuire se cerere, sentinţa nr. 1935/CA/2004 a Tribunalului Hunedoara, reprezintă singura soluţie viabilă, pronunţată de instanţe în această speţă, Ordonanţa nr. 1490/CA/2003, invocată ca element de raportare în susţinerea contrarietăţii, fiind în prezent anulată, prin chiar această ultimă hotărâre menţionată (nr. 1935/CA/2004 a Tribunalului Hunedoara).
Ori, este unanim acceptată interpretarea potrivit căreia nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în situaţia invocării unei soluţii contradictorii, pronunţate în aceeaşi cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac exercitate de părţi.
În fine, în cadrul strict reglementat al unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi examinată legalitatea hotărârilor pronunţate, ci doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, astfel cum rezultă ele din textul legal menţionat.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a antrena revizuirea sentinţei civile nr. 1935/CA/2004 a Tribunalului Hunedoara şi că nu există motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. de natură să conducă la desfiinţarea sentinţei civile nr. 231/2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat în cauză de creditoarea SC G. SA, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SC G. SA, împotriva sentinţei civile nr. 231 din 3 decembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 509/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 505/2006. Comercial → |
|---|
