ICCJ. Decizia nr. 5221/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 2122 din 22 septembrie 2004, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.F. I. SRL Italia și a obligat pe pârâta SC F.P.M.R. SRL Sântrăndrei la plata sumei de 38.157,20 euro, contravaloarea în lei la data plăți reprezentând marfă și utilaje.
Prin aceiași sentință a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de pârâtă, pentru lipsa procedurii prealabile a concilierii.
Pârâta a fost obligată, de asemenea, la plata sumei de 44.763.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut, cu referire la îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii că aceasta a fost efectuată, reclamanta comunicând pretențiile față de pârâtă prin inițiativa de conciliere directă din 17 martie 2003 și potrivit procesului verbal de conciliere din 21 martie 2003.
Cu referire la fondul cauzei, instanța a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 70 alin. (3) C. com., cu referire la termenul de două zile impus pentru denunțarea de către cumpărător a viciilor aparente a mărfurilor sau produselor vândute.
Cum pârâta, în calitate de cumpărător, nu a reclamat aceste vicii vânzătoarei, s-a reținut că aceasta datorează prețul pentru mărfurile livrate în baza facturilor.
în ceea ce privește factura, s-a reținut că pârâta a recunoscut, prin întâmpinare, obligația de plată.
Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, care prin decizia nr. 16/ A din 28 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat apelul pârâtei SC F.P.M.R. SRL.
Analizând criticile aduse sentinței, instanța de apel a reținut că prima instanță a apreciat în mod legal cauza dedusă judecăți atunci când a stabilit că speței îi sunt aplicabile dispozițiile art. 70 alin. (3) C. com., refuzul de plată al pârâtei fiind nejustificat.
S-a mai reținut, cu referire la facturarea necorespunzătoare a utilajelor, cu mult peste ofertele interne și externe, că potrivit expertizei tehnice administrate în cauză, utilajele achiziționate au fost montate și utilizate, ori nici în această situație pârâta nu putea invoca refuzul la plată al facturilor.
împotriva deciziei din apel a declarat recurs pârâta SC F.P.M.R. SRL, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pe care nu le-a argumentat și dezvoltat separat astfel cum impun dispozițiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
în esență, recurenta a criticat soluțiile celor două instanțe de fond și apel, pentru faptul că au reținut greșit culpa sa în îndeplinirea obligațiilor de plată ce-i reveneau.
Astfel, recurenta apreciază că, instanțele, în mod greșit au invocat dispozițiile legale referitoare la executarea obligațiilor contractuale, fără însă a invoca dispozițiile legale încălcate sau normele pretins greșit aplicate.
S-a susținut totodată că motivarea deciziei din apel este nerelevantă și nu răspunde criticilor formulate în apel, susținere fundamentată pe o greșită apreciere de către instanță a dovezilor administrate în cauză.
în mod greșit instanțele, în opinia recurentei, au recurs la dispozițiile art. 70 C. com., speței fiindu-i incidente dispozițiile art. 970 din C. civ.
în consecință, pentru motivele evocate recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul schimbării parțiale a sentinței de fond.
Analizând criticile aduse deciziei recurate, în raport cu actualele reglementări ale acestei căi de atac, din Titlul IV, Cap. I C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate. Aceste dispoziții nu pot fi ignorate în condițiile în care, în actuala reglementare, recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac.
Se constată așadar că deși recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., nu a argumentat în concret fiecare motiv cu trimitere la dispoziția legală încălcată. în aceste condiții, instanța de recurs nu este ținută să examineze susținerile recurentei ce vizează în ansamblu netemeinicia și nu nelegalitatea soluțiilor pronunțate în cauză. Aceste critici vor putea fi analizate numai în măsura în care sunt fundamentate pe motive de nelegalitate.
în acest context, motivele recursului, așa cum a fost prezentate de SC F.P.M.R. SRL nu răspund cerințelor art. 3021lit. c), care obligă partea, în cazul în care exercită o astfel de cale de atac, să arate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază criticile, precum și dezvoltarea lor.
Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., admit că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprind motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Pentru a susține acest motiv trebuia indicat ce motive de apel au fost omise de către instanță, considerentele contradictorii ale soluției pronunțate în cauză ori cele străine de natura pricinii.
în speță, instanțele au stabilit corect situația de fapt și incidența normelor de drept aplicabile în atare situații, potrivit art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., astfel încât critica apare ca nefondată.
Cel de al doilea motiv invocat, art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a fost motivat cu referire la incidența dispozițiilor art. 70 C. com., pretins greșit aplicat de către instanță.
în opinia recurentei, ambele instanțe ar fi trebuit să examineze cauza, respectiv modul de executare al contractului prin prisma dispozițiilor art. 970 C. civ.
Acest motiv are în vedere, de regulă, încălcarea legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin situației de fapt deduse judecăți sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile.
Aceste ipoteze nu se regăsesc în criticile aduse hotărârilor pronunțate în cauză.
Dacă s-ar admite că prin indicarea art. 970 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 70 C. com., referitoare la obligațiile părților, recurenta a pus în discuție legalitatea soluției, încă nu se poate reține că decizia recurată este rezultatul aplicării greșite a legii.
Din acest punct de vedere, analiza raporturilor juridice dintre părți a fost corect realizată, prin prisma caracterului comercial al convenției încheiate între părți.
Cum și această critică s-a dovedit a fi nefondată, înalta Curte a dat eficiență dispozițiile art. 312 C. proc. civ. și a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 366/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2103/2006. Comercial → |
|---|
