ICCJ. Decizia nr. 562/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.562/2006
Dosar nou nr. 11527/2005
Dosar vechi nr. 2786/2005
Şedinţa publică din 10 februarie 200
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8705/ COM din 14 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC V.M. SRL în contradictoriu cu pârâta A.D.S., în sensul că a constatat caracterul nelegal al rezilierii contractului de concesiune din 31 octombrie 2000. De asemenea a fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului doi al acţiunii. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea având ca obiect modificarea clauzei convenită la cap. 4 art. 4.1. în sensul reducerii redevenţiei anuale de la echivalentul în lei a 614 kg/ha grâu. A mai fost obligată pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 28.151.500 lei.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că între părţi a intervenit contractul de cesiune din 31 octombrie 2000, iar pârâta prin adresa din 17 noiembrie 2003 a notificat reclamantei rezilierea contractului în conformitate cu pactul comisoriu prevăzut la art. 5.5., determinat de neexecutarea obligaţiei contractuale de plată a redevenţei la termenele scadente.
Măsura notificării rezilierii de drept a contractului este nelegală întrucât contravine clauzelor contractuale stabilite în acord cu dispoziţiile art. 942 C. civ. ce se impun cu putere de lege între părţi conform art. 969 C. civ. Raporturile dintre părţi sunt guvernate de regulile de drept comun potrivit cărora desfiinţarea contractului operează în caz de neexecutare culpabilă a obligaţiilor asumate. Reclamanta a făcut însă dovada că neachitarea redevenţei în cuantumul şi la termenele stabilite s-a datorat forţei majore ca o cauză imprevizibilă şi de neînlăturat care o exonerează de răspundere.
Pentru al 2-lea capăt de cerere s-a constatat întemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, deoarece modificarea clauzelor contractuale privind nivelul redevenţei nu poate fi dispusă de instanţă, întrucât s-ar aduce atingere principiului consensualismului.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 79/ COM din 7 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă A.D.S. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 8705/ COM din 14 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 8460/COM/2003. De asemenea a admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC V.M. SRL Constanţa, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că respinge excepţia inadmisibilităţii capătului 2 al acţiunii, ca nefondată. Astfel, admite capătul 2 din acţiune şi dispune modificarea clauzei convenite la cap. 4 art. 4.1. în sensul reducerii redevenţei anuale de la echivalentul în lei a 614 kg/ha grâu. Au fost menţinute toate celelalte dispoziţii.
Instanţa de apel, a stabilit în principal, că se justifică nelegalitatea măsurii notificării rezilierii de drept a contractului. Mai mult, chiar apelanta pârâtă a comunicat reclamantei, pe parcursul judecăţii, împrejurarea că s-a revenit asupra măsurii de reziliere a contractului de concesiune.
Apelul reclamantei este întemeiat, existând acte, care fac dovada cauzelor obiective ce au intervenit în perioada 2000 – 2003 şi care au condus la neplata redevenţei. Chiar A.D.S., prin adresa din 25 februarie 2002 a informat concesionarul în urma examinării multiplelor sale cereri referitoare la diminuarea redevenţei anuale, despre împrejurarea că a aprobat această diminuare pe baza calamităţilor naturale numai pentru anul 2000. S-a reţinut că A.D.S. a confirmat indirect diminuarea redevenţei corespunzătoare clasei de calitate a terenului şi a notei de bonitate conform clasei a III-a, prin anunţul publicitar de concesionare a terenului în suprafaţă de 2.797 ha din administrarea SC S.S. SA, publicat în cotidianul A. din 5 noiembrie 2003, când a stabilit o redevenţă reală de 174 kg grâu /ha teren arabil, în suprafaţa de teren susmenţionată fiind inclusă şi suprafaţa de 303,23 ha teren arabil concesionat către apelantă.
În sprijinul diminuării redevenţei la nivelul a 174 kg grâu /ha este şi hotărârea consiliului de administraţie al A.D.S. din 17 iulie 2000, care aprobă nivelul redevenţei pentru terenurile cu destinaţie agricolă, pentru atractivitatea acestora, cu valori de 160 kg grâu /ha pentru categoria a III-a de fertilitate, ce este similară cu nivelul redevenţei de 174 kg grâu.
Împotriva deciziei civile nr. 79/ COM din 7 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta A.D.S. Bucureşti, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că a fost interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a fost schimbată natura ori înţelesul neîndoielnic al acestuia, a fost modificată voinţa părţilor exprimată în contractul de concesiune, a fost greşit interpretat studiul pedologic O.S.P.A. Constanţa, pentru suprafaţa de 303,21 ha de la SC S.S. SA şi greşit a fost interpretată hotărârea din 17 iulie 2002 în care se stabileşte un nivel al redevenţei de 160 kg grâu /ha /an pentru clasa a III-a de calitate a terenurilor. De asemenea hotărârea a fost pronunţată cu lipsă de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în mod greşit instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere al intimatei – reclamante, neputându-se modifica un contract legal încheiat, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului formulat de SC V.M. SRL şi să fie admis apelul A.D.S. prin respingerea în întregime a acţiunii ca neîntemeiată, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile formulate în cererea de recurs, urmează a admite recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti, în limitele şi pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că între A.D.S. Bucureşti în calitate de concedent şi SC V.M. SRL Constanţa în calitate de concesionar a fost încheiat contractul de concesiune din 31 octombrie 2000, având ca obiect exploatarea terenului agricol în suprafaţă de 303 ha, arabil, situat în perimetrul localităţii Săcele Judeţul Constanţa, pe o durată de 49 ani şi cu o redevenţă echivalentul în lei a 614 kg grâu anual pentru teren arabil. Au mai fost stabilite modalitatea de plată a redevenţei, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, condiţiile de încetare a concesiunii, precum şi împrejurările în care intervine răspunderea contractuală.
Relevanţă juridică în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi de drept o reprezintă întreaga documentaţie depusă de părţi şi raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de dr. ing. D.G. Astfel, din conţinutul raportului de expertiză rezultă neîndoios că producţiile înregistrate de concesionarul SC V.M. SRL pe perioada concesiunii au fost foarte mici în raport cu posibilitatea de exprimare productivă a terenului, raportat şi la influenţa factorilor de calamitate, secetă excesivă şi îngheţ care au distrus culturile. Actele de constatare a pagubelor şi procesele verbale de constatare şi evaluare a calamităţii culturilor au fost întocmite conform prevederilor legale, semnate de reprezentanţii instituţiilor abilitate ale statului şi înregistrate atât la P.C.S. cât şi prezentate concedentului. Forţa majoră a fost constatată nu numai formal, dar şi obiectiv, prin documente care au atestat prezenţa acesteia (secetă şi îngheţ) ca fenomene majore, independente de voinţa omului şi care nu pot fi influenţate.
Sub aceste aspecte, instanţele judecătoreşti anterioare au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părţi în concordanţă cu probele administrate de părţi.
Greşit a procedat însă instanţa de apel atunci când a procedat la admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul că a respins excepţia inadmisibilităţii capătului 2 al acţiunii.
În mod constant pârâta A.D.S. Bucureşti, prin întâmpinările depuse şi motivele de apel şi recurs, amplu documentat şi bine argumentat a expus că în raport de dispoziţiile art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege pentru părţile contractante, astfel că nici o autoritate, inclusiv instanţa judecătorească neputând modifica un contract legal încheiat.
Aceste considerente sunt întemeiate, iar instanţa de fond corect a admis excepţia inadmisibilităţii capătului doi al acţiunii, deoarece instanţa nu poate suplini lipsa de consimţământ a unei părţi într-un contract care în esenţă este guvernat de libera manifestare de voinţă neîngrădită a părţilor.
Pentru aceste raţiuni juridice urmează a admite recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 79 din 7 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, pe care în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. o modifică în parte, în sensul că va respinge apelul reclamantei şi va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 79 din 7 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă fluvială contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte Decizia recurată în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 563/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 558/2006. Comercial → |
|---|
