ICCJ. Decizia nr. 1873/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1873/2007
Dosar nr. 35101/3/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 octombrie 1999, precizată ulterior, reclamanta S.I.F. B.C. SA Arad a chemat în judecată Guvernul României solicitând anularea pct. 6 al art. 5 şi ulterior constatarea nulităţii absolute a art. 1 pct. 3 din HG nr. 361/1998 şi obligarea pârâtului la plata prejudiciului suferit ca urmare a nedobândirii dreptului de proprietate asupra acţiunilor aferente majorării capitalului social cu valoarea terenurilor, prejudiciu precizat la suma de 33.584.960.115 lei (ROL).
Prin sentinţa civilă nr. 411/ CA din 12 iulie 2004, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, rejudecând cauza în fond după casările cu trimitere dispuse, a luat act că reclamanta renunţă la judecarea capătului de cerere privind anularea, respectiv constatarea nulităţii absolute a HG nr. 361/1998, abrogată prin HG nr. 450/1999 şi a respins, ca nefondat, capătul de cerere pentru repararea prin echivalent bănesc a prejudiciului suferit pe perioada cât a fost în vigoare HG nr. 361/1998, ca urmare a nedobândirii dreptului de proprietate asupra acţiunilor aferente majorării capitalului social cu valoarea terenurilor, în temeiul actului abrogat, respingând în prealabil excepţia inadmisibilităţii acestui capăt de cerere, reţinând în acest sens că reclamanta nu a suferit nici o vătămare şi, respectiv, nici un prejudiciu, prin aplicarea hotărârii de guvern abrogate pe perioada celor 11 luni cât aceasta a fost în vigoare.
Prin Decizia nr. 2738 din 22 aprilie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, admite recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinţei nr. 411/ CA din 12 iulie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe ca litigiu comercial, reţinând că pretenţiile privind repararea prejudiciului prin echivalent bănesc precizate la valoarea de 33.584.960.115 lei (ROL) s-au formulat ulterior investirii instanţei la 7 octombrie 1999, acestea rezultând din procesul de privatizare reglementat prin OUG nr. 88/1997, HG nr. 55/1998 şi Legea nr. 99/1999, care stabilesc competenţa instanţei comerciale şi, în raport de valoarea pretenţiilor, se impune soluţionarea cauzei de către aceeaşi instanţă, dar ca litigiu comercial.
Prin sentinţa nr. 3/ C-PI din 19 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, dând eficienţă dispoziţiilor pct. 11 din Legea nr. 195/2004 coroborate cu cele ale art. 5 C. proc. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 627 din 20 februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, reţinând că hotărârile A.G.A. emise în perioada 2 iulie 1998 – 26 mai 1999 de majorare a capitalului social al societăţilor comerciale la care reclamanta este acţionară, contestate prin acţiuni în anulare de către aceasta în temeiul art. 131 din Legea nr. 31/1990, nu au fost anulate, ci menţinute ca valabile prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, că acestea au fost menţionate în R.C., precum şi că dispoziţiile referitoare la majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor menţionate în certificat şi emiterea noilor acţiuni, care revin de drept instituţiei publice implicate, au fost preluate din HG nr. 361/1998, abrogată, în HG nr. 450/1999, ele existând şi în accepţiunea Legii nr. 99/1999.
Prin Decizia comercială nr. 479 din 17 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, reţinând că îndrumările din deciziile pronunţate în recurs au fost respectate de instanţele care au soluţionat fondul cauzei, acestea administrând probatorii referitoare la cuantumul despăgubirilor pretinse de reclamantă şi stabilind, în raport de actele dosarului, dacă acestea sunt sau nu datorate de pârâtul intimat, îndrumarea din Decizia 374/2001 a Curţii Supreme de Justiţie ca instanţa în rejudecare să verifice dacă actul atacat a fost lovit de nulitate şi, în caz afirmativ, dacă recurenta reclamantă a suferit vreo vătămare şi în ce constă aceasta, neputând conduce automat la concluzia certitudinii prejudiciului.
Mai reţine instanţa că în mod corect a stabilit tribunalul că acţiunile în discuţie au fost repartizate în adunările generale ale acţionarilor societăţilor comerciale, adunări ale căror hotărâri au fost menţinute de instanţele de judecată investite cu soluţionarea acţiunilor în anulare promovate de reclamantă, iar menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului s-au realizat nu direct, în temeiul legii, ci în baza menţionatelor hotărâri A.G.A., care au stabilit modul de repartizare a acţiunilor aferente majorărilor de capital social.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi de art. 315 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi obligarea pârâtului la plata sumei de 3.358.496 lei (RON) reprezentând despăgubiri, cu cheltuieli de judecată în toate instanţele.
Reluând şi criticile din apel, susţine în esenţă, că instanţele de fond, în rejudecare, au ignorat îndrumările date de instanţa supremă prin Decizia nr. 2290 din 6 octombrie 1999, prin Decizia nr. 374/2001, prin Decizia nr. 1760/2003, prin Decizia nr. 2738/2005, iar instanţa de apel nu a cenzurat sub acest aspect hotărârea apelată, precum şi că Decizia recurată este rezultatul unei greşite şi contradictorii aplicări a legii prin invocarea imposibilităţii stabilirii normei incidente în speţă, respectiv art. 5 din HG nr. 55/1998 sau art. 35 din OUG nr. 88/1997, instanţa de apel ignorând şi raportul de expertiză administrat în cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul intimat solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., sunt irelevante întrucât Decizia recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa nu a interpretat greşit actul dedus judecăţii, hotărârea are temei legal şi s-a dat cu aplicarea corectă a legii, iar dispoziţiile OUG nr. 88/1997 se aplică numai societăţilor comerciale care se privatizează exclusiv prin vânzarea acţiunilor şi nu privatizării prin transmitere cu titlu gratuit, proces încheiat în noiembrie 1996, odată cu transformarea F.P.P. în S.I.F. în baza Legii nr. 133/1996, care menţionează că acţiunile aferente majorărilor de capital social cu valoarea terenurilor revin în exclusivitate F.P.S. ca reprezentant al statului în calitate de proprietar, dispoziţie cuprinsă şi în art. 11 din HG nr. 12/1997.
Recursul nu este fondat.
Verificând criticile recurentei formulate în temeiul dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., se constată că, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, unele îndrumări vizau capătul de cerere referitor la anularea ca nelegal a pct. 6 al art. 5 din HG nr. 361/1998 la examinarea căruia reclamanta a renunţat, iar celelalte au fost urmate de instanţele de fond în rejudecare.
Cum critica întemeiată pe efectul sentinţei civile nr. 425/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3308/1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin care s-a anulat art. 1 pct. 3 din HG nr. 361/1998 vizează capătul de cerere la judecarea căruia recurenta reclamantă a renunţat, şi care a fost avută în vedere totuşi de instanţa de apel, aceasta urmează a nu mai fi examinată.
Cât privesc criticile vizând greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, acestea urmează a fi respinse ca neîntemeiate, întrucât, aşa cum corect a stabilit şi instanţa de apel, hotărârile A.G.A. ale societăţilor comerciale la care reclamanta recurentă este acţionar de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-a eliberat certificatul de proprietate, împotriva cărora reclamanta recurentă a promovat acţiune în anulare, nu au fost anulate, hotărârile judecătoreşti pronunţate menţinându-le valabilitatea şi sub aspectul emiterii noilor acţiuni revenite de drept instituţiei publice implicate.
Corect a reţinut instanţa de apel că, deşi HG nr. 361/1998 a fost abrogată, dispoziţia referitoare la atribuirea de drept către instituţia publică implicată a acţiunilor emise ca urmare a majorării capitalului social cu valoarea terenurilor menţionate în certificat a fost preluată în HG nr. 450/1999 abrogatoare şi menţinute şi de Legea nr. 99/1999, astfel că aceasta este incidentă în cauză.
Mai mult, dispoziţiile OUG nr. 88/1998, pe care-şi întemeiază reclamanta recurentă acţiunea, se referă în exclusivitate la societăţile comerciale care se privatizează prin vânzarea acţiunilor şi nu la privatizarea prin transmitere cu titlu gratuit. Câtă vreme reclamanta este doar acţionar al unora dintre aceste societăţi şi acţiunile emise ca urmare a majorării capitalului social al acestora cu valoarea terenurilor conform certificatelor de stabilire a dreptului de proprietate revin de drept instituţiilor publice implicate, iar reclamanta recurentă nu a probat că a cerut în instanţă şi a obţinut anularea dispoziţiilor HG nr. 450/1999 sau ale Legii nr. 99/1999, sau că aceste dispoziţii au fost anterior anulate sau abrogate, nu se poate reţine că reclamanta recurentă ar fi înregistrat un prejudiciu prin neatribuirea unor acţiuni la primire cărora nu a fost şi nu este îndreptăţită şi pentru care nici nu a achitat vreun preţ.
Astfel fiind, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins, ca nefondat, recursul reclamantei declarat împotriva deciziei instanţei de apel, temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I.F. B.C. SA Arad împotriva deciziei nr. 479 din 17 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1985/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1629/2007. Comercial → |
|---|
