ICCJ. Decizia nr. 1998/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1998/2007

Dosar nr. 5716/2/2006

Şedinţa publică din 24 mai 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentinţa civilă nr. 4028 din 26 septembrie 2005, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta L.M. domiciliată în oraş Baia de Aramă, sat Titerleşti, judeţul Mehedinţi şi pârâta C.P. cu sediul social în municipiul Drobeta Turnu Severin, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, având în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ.

Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 1292 din 15 decembrie 2005, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M., cu motivarea că potrivit art. 2 lit. c) C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, coroborat cu art. 1 alin. (2) şi art. 69 din S.C.C.M., litigiile patrimoniale dintre C.M. şi membrii cooperatori aparţin în soluţionare Curţii de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M.

Prin sentinţa nr. 50 din 14 martie 2006 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M. – U.C.E.C.O.M. a fost anulată, ca netimbrată, cererea formulată de L.M. în contradictoriu cu pârâta P.C.M. Turnu Severin, deoarece, la şedinţa din 14 martie 2006 s-a constatat că reclamanta deşi a fost citată cu menţinerea de a timbra cererea sa, nu s-a conformat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 170 din 16 octombrie 2006, a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de reclamanta L.M., pe considerentul că în motivele acţiunii în anulare petenta a recunoscut că nu a achitat taxa de arbitraj, iar intenţia de a achita taxa de arbitraj după pronunţarea sentinţei, nu este în măsură de a produce efectele juridice necesare rejudecării cauzei pe fond.

Împotriva sentinţei comerciale nr. 170 din 16 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta L.M., care a criticat în principal această hotărâre judecătorească sub aspectul că, deşi nu a achitat taxa legală, solicită totuşi admiterea acţiunii în anulare, deoarece nu are venituri, fiind întreţinută de soţ. Cererea de recurs nu a fost fundamentată în drept.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul reclamantei L.M. urmând a fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Conform dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 364 C. proc. civ., o hotărâre arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare şi numai pentru unul din motivele expuse la pct. a - i din acest text legal.

Din verificarea întregii documentaţii existente, apare fără echivoc, că reclamanta, pentru termenul din 14 martie 2006, deşi legal citată cu menţiunea achitării taxei judiciară de timbru în sumă de 115 Ron nu a respectat dispoziţiile Curţii de Arbitraj, astfel încât corect s-a procedat la anularea ca netimbrată a cererii formulate.

Nu poate fi primită teza acreditată de reclamantă, în sensul de a plăti ulterior această taxă şi a se proceda la rejudecarea litigiului.

Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta L.M. împotriva sentinţei comerciale nr. 170 din 16 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici una din cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta L.M. împotriva sentinţei comerciale nr. 170 din 16 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 mai 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1998/2007. Comercial