ICCJ. Decizia nr. 2342/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2342

Dosar nr. 954/114/2007

Şedinţa publică din 26 iunie 2008

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 ianuarie 2006 reclamanta SC B. SA Buzău formulează acţiune în anulare prin care solicită, în contradictoriu cu D.G.F.P. Buzău, constatarea nulităţii licitaţiei publice organizate de D.G.F.P. Buzău la 6 decembrie 2004 în dosarul execuţional nr. 10/2001, precum şi a actelor subsecvente şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu cheltuieli de judecată.

La cererea reclamantei sunt introduse în cauză în calitate de pârâte SC C.P. SRL Buzău, 2 februarie 2005 şi SC B.C.I.T. SA, sucursala Buzău, devenită ulterior SC U.T.B. SA, sucursala Buzău, la 9 martie 2006.

Prin sentinţa nr. 138 din 23 martie 2006 Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, invocată de D.G.F.P Buzău, şi declină competenţa de soluţionare a cererii reclamantei în favoarea Judecătoriei Buzău, reţinând că potrivit art. 168 alin. (3) C. proCod Fiscal contestaţia împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor acestui cod se introduce la instanţa judecătorească competentă, aceasta fiind judecătoria.

Prin sentinţa civilă nr. 4140 din 25 septembrie 2006 Judecătoria Buzău admite excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea SC B. SA pe care o anulează ca netimbrată, cu 2.500 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei către pârâta SC C.P. SRL reţinând incidenţa în cauză a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Prin Decizia nr. 576 din 13 decembrie 2006 Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite ca întemeiat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei de mai sus pe care o casează şi trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. faţă de calificarea litigiului ca fiind comercial întrucât obiectul material al acestuia vizează fondul de comerţ al reclamantei.

Prin sentinţa nr. 1427 din 7 iunie 2007 Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge acţiunea reclamantei, cu 2.500 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC C.P. SRL, reţinând că motivele de nulitate invocate de reclamantă nu sunt motive de ordine publică, licitaţia fiind anunţată în mai multe ziare, iar debitoarea fiind anunţată prin adresa nr.35522 din 24 noiembrie 2004, iar anterior scoaterii la licitaţie publică imobilul în cauză fiind indisponibilizat în vederea evaluării şi a recuperării creanţelor bugetare, întocmindu-se procesele verbale de sechestru înregistrate şi la B.C.F. la 8 iunie 2004, nesolicitarea extrasului de C.F. în condiţiile contractului de ipotecă cu nr. 1271 din 11 mai 2004 încheiat în favoarea B.C.I.T. fiind doar un motiv de nulitate relativă a actului de executare vizat, banca recuperându-şi de altfel debitul, aferent creditelor, pe care reclamanta îl înregistrase faţă de ea, nefiind relevantă nici voinţa D.G.F.P. de a anula licitaţia materializată într-o serie de adrese, întrucât anularea oricărui act de executare este atributul instanţei de judecată şi nu al organului de executare.

Prin Decizia nr. 198 din 5 octombrie 2007 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite apelul reclamantei împotriva sentinţei de mai sus pe care o schimbă în tot şi pe fond admite acţiunea, constată nulitatea absolută a licitaţiei din 6 decembrie 2004 şi a actelor subsecvente, respectiv procesele verbale de licitaţie nr. 33556 şi 33557 din 7 decembrie 2004, facturile fiscale de executare silită nr. 6996131 şi 6996132 din 9 decembrie 2004, procesul-verbal de adjudecare nr. 33896 din 9 decembrie 2004, contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 33897 din 9 decembrie 2004 şi anexa la acest contract şi repune părţile în situaţia anterioară vânzării la licitaţie din data de 6 decembrie 2004.

Împotriva deciziei instanţei de apel declară recurs pârâta SC C.P. SRL şi pârâta D.G.F.P. Buzău.

Prin recursul său pârâta SC C.P. SRL solicită, cu invocarea motivelor prevăzute în art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate şi pe fond respingerea acţiunii, susţinând, în esenţă, că, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 893/2005 Judecătoria Buzău a respins cererea reclamantei de anulare a licitaţiei, soluţie menţinută irevocabil prin Decizia civilă nr. 997/R din 2 noiembrie 2005 prin care Tribunalul Piteşti, unde cauza a fost strămutată, a respins recursul reclamantei împotriva sentinţei primei instanţe, instanţa de apel, fiind vorba de o excepţie ce atrage nulitatea hotărârii, chiar dacă partea care a invocat la fond excepţia autorităţii de lucru judecat nu a formulat apel, era obligată să o pună în discuţia părţilor din oficiu. Recurenta pârâtă critică instanţa de apel şi pentru a fi pronunţat o hotărâre cu o motivare contradictorie, instanţa ignorând că publicitatea licitaţiei s-a făcut prin cotidianul de circulaţie naţională „Adevărul" din 26 noiembrie 2004 şi reţinând greşit că a fost fraudată legea prin ţinerea licitaţiei, întrucât reclamanta intimată, care nu şi-a achitat datoriile faţă de bugetul de stat, încălcând astfel legea, nu poate cere protecţia legii, prin aşa-zisele încălcări ale normelor de procedură fiscală, reţinute şi ele eronat de către instanţa criticată, neproducându-se nici o vătămare gravă a intereselor reclamantei intimate, câtă vreme prin valorificarea la licitaţie a proceselor verbale de sechestru, comunicate şi însuşite prin necontestare, s-a acoperit o importantă parte a datoriei sale faţă de stat.

Recurenta pârâtă D.G.F.P. Buzău îşi întemeiază recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru citarea legală a reclamantei, iar, în subsidiar, modificarea în tot a deciziei pronunţate ca fiind netemeinică şi nelegală, admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată şi pe fond respingerea cererii ca netemeinică şi nelegală.

În fundamentarea recursului său recurenta pârâtă D.G.F.P. Buzău reproşează instanţei de apel încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prin necitarea reclamantei prin administratorul judiciar desemnat prin sentinţa nr. 44 din 20 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 66/2006, prin care a fost deschisă împotriva reclamantei procedura reorganizării judiciare. Recurenta critică instanţa de apel şi pentru a nu fi luat în considerare că alte instanţe de judecată au decis că măsura luată de recurentă ca organ de executare a fost legală, invocând, în temeiul art. 166 C. proc. civ., excepţia puterii lucrului judecat prin raportare la Decizia civilă nr. 997 din 2 noiembrie 2005 prin care Tribunalul Argeş a respins ca nefondat recursul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 839/2005 prin care Judecătoria Buzău a respins cererea reclamantei SC B. SA Buzău prin care solicita anularea actului de executare reprezentat de procesul verbal de licitaţie din data de 9 decembrie 2004, licitaţie ce a avut loc la 6 decembrie 2004, prin care s-a valorificat imobilul Centrul de vinificaţie Greceanca, apreciind că în cauză nu sunt motive pentru desfiinţarea actelor de executare emise de D.G.F.P. Buzău întrucât prin această modalitate s-a urmărit reducerea obligaţiilor fiscale de peste 76 miliarde lei, contestaţia în anulare formulată de contestatoare împotriva deciziei date în recurs fiind şi ea respinsă prin Decizia nr. 182 din 7 martie 2006 fiind a Tribunalului Argeş. Mai arată recurenta că prin sentinţa nr. 671 din 1 iunie 2006 Tribunalul Buzău a respins de asemenea acţiunea reclamantei SC B. SA prin care a solicitat obligarea D.G.F.P. Buzău la întreprinderea tuturor măsurilor legale în scopul anulării licitaţiei din 6 decembrie 2004, obligarea pârâtei la repararea prejudiciului de 50.000.000 lei ca urmare a imposibilităţii folosirii Centrului de vinificaţie Greceanca ce a făcut obiectul valorificării pe calea executării silite din 6 decembrie 2004, prin Decizia nr. 217 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti fiind respins ca nefondat apelul reclamantei, instanţa reţinând că fusese respinsă irevocabil contestaţia la executare formulată de aceeaşi parte prin sentinţa nr. 893 din 18 februarie 2005 a Judecătoriei Buzău, rămasă irevocabilă, iar recursul promovat de reclamantă împotriva deciziei nr. 217 din 18 octombrie 2006 fiind respins la 12 octombrie 2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3092, hotărâri în raport de care se impune a se admite existenţa autorităţii de lucru judecat.

Recurenta critică instanţa de apel şi pentru a nu fi dat dovadă de rol activ, aceasta neexaminând întregul material probator, ignorând că recurenta a respectat toate prevederile legale cu privire la publicitatea, organizarea şi desfăşurarea licitaţiei publice, nesolicitarea extrasului de carte funciară nefiind motiv de nulitate absolută, precum şi că recurenta a avut constant poziţia fermă de menţinere a vânzării efectuate, ea neputând de altfel să procedeze la anularea actelor de executare, atribut exclusiv al instanţei de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă SC U.T.B. SA invocă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi cere scoaterea sa din cauză întrucât s-a recuperat debitul, aferent creditelor, pe care reclamanta intimată îl înregistra faţă de ea, urmare a plăţii benevole, eliberând la solicitarea debitoarei adrese de radiere a ipotecilor şi de ştergere a garanţiilor din Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare încă din luna septembrie 2006.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata reclamantă solicită respingerea recursurilor ca nefondate, respingerea excepţiei lipsei de procedură cu administratorul său judiciar ca lipsită de interes, recurenta D.G.F.P. Buzău neavând posibilitatea legală de a invoca o excepţie relativă instituită de lege în vederea protejării drepturilor unui terţ, şi ca neîntemeiată, întrucât prin sentinţa nr. 44 din 20 februarie 2006 Tribunalul Buzău, secţia comercială, a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare fără a i se ridica dreptul de administrare, precum şi respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, întrucât litigiile invocate de recurentă au avut un alt obiect decât cel al prezentei cauze în care a solicitat nu anularea, ci constatarea nulităţii licitaţiei vizate.

Examinând recursul pârâtei SC C.P. SRL sub aspectul regularităţii declarării lui se constată că acesta nu este însoţit de dovada achitării taxei de timbru conform legii, cum cer dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., precum şi că, deşi recurenta a fost citată cu menţiunea de a depune taxă judiciară de timbru în valoare de 6 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (fila 14), aceasta nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor instanţei, astfel că, făcându-se aplicare prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 9 alin. (2) din OG 32/1995 privind timbrul judiciar, recursul recurentei menţionate urmează a fi anulat ca netimbrat.

Cât priveşte recursul declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Buzău, acesta este fondat.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. urmează a fi respins întrucât este lipsit de interes, pe de o parte, nelegala citare a intimatei reclamante putând fi invocată numai de către aceasta, ca parte protejată prin respectiva excepţie, iar pe de altă parte, administratorul judiciar al intimatei cunoscând existenţa litigiului aşa cum o recunoaşte direct (fila 36), şi reclamanta intimată fiind reprezentată legal de V.B., desemnat ca reprezentant prin sentinţa nr. 64 din 20 februarie 2006 a Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, (fila 43). Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este însă întemeiat şi urmează a fi admis întrucât, cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de apel nu şi-a exercitat rolul activ şi nu a avut în vedere excepţia autorităţii de lucru judecat, luată în considerare corect de către instanţa de fond.

Se reţine, în acest sens, că instanţa de apel a ignorat că prin sentinţa civilă nr. 893 din 18 februarie 2005 Judecătoria Buzău a respins acţiunea, completată la 13 ianuarie 2005, formulată de contestatoarea SC B. SA Buzău, reclamanta intimată în cauza de faţă în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Buzău, recurenta pârâtă în pricina ce examinăm acţiune prin care reclamanta solicita anularea actului de executare reprezentat de vânzarea din data de 9 decembrie 2004 prin licitaţie publică efectuată de pârâtă, vânzare efectuată fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, desfiinţarea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul nr. 10/2001 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară efectuării lor (filele 16.20 din dosarul nr. 4693/2006 Judecătoria Buzău), iar prin Decizia nr. 997/R din 2 noiembrie 2005 Tribunalul Argeş, secţia civilă, respinge ca nefondat şi recursul declarat de contestatoare împotriva hotărârii Judecătoriei Buzău (filele 21-26 dosar nr. 4693/2006, Judecătoria Buzău), contestaţia în anulare a deciziei instanţei de recurs promovată de aceeaşi contestatoare, fiind şi ea respinsă prin Decizia nr. 182/R din 7 martie 2006 a Tribunalului Argeş, hotărârile evocate fiind însă examinate şi evaluate corect de instanţa fondului, în sensul că litigiul de faţă are aparent ca obiect constatarea nulităţii şi nu doar anularea licitaţiei publice organizate de D.G.F.P. Buzău la 6 decembrie 2004 în dosarul execuţional nr. 10/2001 precum şi a actelor subsecvente şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, dar - aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, motivele invocate de reclamanta intimată nu sunt motive de ordine publică spre a antrena constatarea nulităţii absolute, fiind de fapt aceleaşi motive invocate şi în prima pricină soluţionată irevocabil prin respingerea acţiunii.

În acelaşi sens se constată şi că instanţa de apel reţine greşit că organizarea şi ţinerea licitaţiei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 157 alin. (2) şi (3) şi în parte alin. 4 C. proCod Fiscal, ceea ce ar echivala, în opinia sa, cu o fraudă la lege antrenând nulitatea absolută a licitaţiei.

Pe lângă faptul că din lucrările dosarului rezultă că recurenta D.G.F.P. Buzău a respectat dispoziţiile imperative ale legii anunţând licitaţia în cotidiane naţionale (Adevărul din 26 noiembrie 2004), înştiinţând în acest sens pe reclamanta intimată cu privire la data, ora şi locul licitaţiei prin adresa nr. 35522 din data de 24 noiembrie 2004, după ce, anterior, indisponibilizase bunurile în cauză prin procesele verbale de sechestru nr. 1336 şi 1345 din 6 mai 2004 înregistrate la Biroul de Carte Funciară la 8 iunie 2004, iar prin adresa nr. 31777 din 17 noiembrie 2004, înregistrată la reclamantă cu nr. 3085 din aceeaşi dată, îi comunicase raportul de evaluare întocmit pentru valorificarea activelor, fără ca aceasta să formuleze vreo obiecţiune, elemente ignorate de instanţa de apel, aceasta nu a observat nici că dispoziţiile de lege a căror încălcare de către recurentă o reţine, sunt de natură a proteja pe participanţii la licitaţie, încălcarea lor putând fi invocată de către aceştia, dacă acea încălcare i-a prejudiciat, reclamanta intimată, proprietara bunurilor scoase la licitaţie, neprobând nici o vătămare suferită prin pretinsa încălcare.

Se constată deci că între cauza soluţionată prin sentinţa civilă nr. 893 din 18 februarie 2005 a Judecătoriei Buzău rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 997/R din 2 noiembrie 2005 a Tribunalului Argeş, şi pricina de faţă există identitate de obiect, cauză şi părţi, aflate în aceeaşi calitate, fiind deci incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ., astfel că motivul de recurs vizând puterea lucrului judecat este întemeiat şi urmează a fi admis.

Faţă de cele de mai sus se constată că şi criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. sunt justificate, Decizia instanţei de apel cuprinzând o motivare sumară a soluţiei pronunţate, instanţa făcând o greşită aplicare a legii, nesolicitarea de către recurenta pârâtă a extrasului de carte funciară, care să dovedească existenţa ipotecii care greva imobilul în litigiu în favoarea SC U.T.B. SA, sucursala Buzău, fiind corect calificată de către prima instanţă ca fiind motiv de nulitate relativă, aceasta putând prejudicia pe creditorul ipotecar care, însă, a afirmat că şi-a recuperat creanţa garantată prin plata voluntară a debitului respecti, efectuată de către reclamanta debitoare, fapt reţinut de asemenea corect în sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi ignorat de către instanţa de apel.

Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Buzău urmează a fi admis, iar Decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de pârâta SC C.P. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 198 din 5 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca netimbrat.

Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Buzău împotriva aceleiaşi decizii.

Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC B. SA Buzău împotriva sentinţei nr. 1427 din 7 iunie 2007 a Tribunalului Buzău.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2342/2007. Comercial