ICCJ. Decizia nr. 83/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 83/2007
Dosar nr. 9903/1/2006
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dîmboviţa sub nr. 5007/2005, reclamanta SC B.I. SRL a chemat în judecată pârâţii SC E. SA TÂRGOVIŞTE şi SC C.P. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea protocolului privind situaţia furnizorilor, încheiat la data de 12 decembrie 2002, prin care creanţa societăţii a fost preluată de SC C.P. SRL.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că pârâta SC E. SA TÂRGOVIŞTE a hotărât, la data de 20 iunie 2002, divizarea societăţii, prin disjungerea unei părţi din patrimoniu şi transmiterea acestuia către noua societate înfiinţată SC C.P. SRL, către care au fost transmise şi o parte din debite.
Reclamanta susţine că divizarea este nelegală, deoarece societăţii nou înfiinţată nu i s-a transferat şi o parte din activ, astfel că nu poate să-şi recupereze creanţa pe care o are faţă de societatea mamă.
Prin sentinţa nr. 1776 din 9 decembrie 2006, Tribunalul Dîmboviţa a admis acţiunea reclamantei şi a anulat protocolul privind situaţia furnizorilor încheiat, la 12 decembrie 2002, între pârâte numai în ceea ce priveşte creanţa obţinută de reclamantă.
Pronunţând această hotărâre, instanţa a reţinut prin prisma probelor administrate, că prin protocolul încheiat s-a urmărit fraudarea intereselor patrimoniale ale reclamantei, astfel că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispoziţiile art. 975 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe pârâta SC E. SA TÂRGOVIŞTE, a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate solicitând schimbarea acesteia şi pe fond respingerea acţiunii formulate.
S-a invocat reţinerea greşită a stării de fapt şi ca aspect de nelegalitate faptul că reclamanta nu a formulat opoziţie la protocolul de divizare, potrivit art. 62 din Legea nr. 31/1990.
Apelanta a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile cumulative ale art. 975 C. civ., deoarece protocolul încheiat atestă situaţia reală în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Analizând temeinicia şi legalitatea sentinţei prin prisma criticilor formulate de apelantă, Curtea, prin Decizia nr. 106 din 11 aprilie 2006, a admis apelul schimbând în tot sentinţa în sensul respingerii acţiunii, ca nefondate, reţinând următoarele considerente în luarea acestei decizii:
S-a apreciat că din verificarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezultă că A.G.E.A. din 20 iunie 2002, ţinută la societatea apelantă, a hotărât cu respectarea dispoziţiilor legale, divizarea societăţii prin înfiinţarea unei noi societăţi comerciale, în speţă SC C.P. SRL prin cedarea unei părţi din patrimoniu ca activ şi pasiv.
S-a reţinut că proiectul de divizare astfel aprobat a fost depus conform art. 242 din Legea nr. 31/1990 republicată, la O.R.C. şi a fost publicat în M. Of., fără ca reclamanta-intimată să facă opoziţie, conform art. 62 din Legea nr. 31/1990 republicată.
În atare situaţie, proiectul de divizare a devenit opozabil terţilor şi deci şi reclamantei intimate, care ulterior nu mai poate invoca motive de nulitate în raport de dispoziţiile art. 975 C. civ.
Instanţa de apel a apreciat că şi în situaţia în care s-ar trece peste dispoziţiile imperative ale art. 243 din Legea nr. 31/1990, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 975 C. civ., pentru a se dispune anularea Protocolului de predare-primire, de îndată ce predarea patrimoniului către societatea desprinsă prin divizare s-a făcut atât ca activ cât şi ca pasiv.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta SC B.I. SRL Târgovişte, a introdus recurs, invocând dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, în susţinerea motivelor de recurs s-au formulat următoarele critici:
- instanţa de apel nu a precizat în ce constă netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei, „judecând din nou, în fond cauza" fără a desfiinţa sentinţa apelată;
- în mod greşit s-a reţinut, că prin prisma dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 31/1990, acţiunea formulată este inadmisibilă;
- hotărârea recurată conţine motive contradictorii, reţinând pe de o parte că acţiunea este inadmisibilă iar pe de altă parte că pe fond nu se poate reţine „existenţa concernului fraudulos".
- hotărârea s-a pronunţat cu nerespectarea formelor de procedură, deoarece instanţa trebuia mai întâi să admită apelul şi să desfiinţeze sentinţa instanţei de fond, după care trebuia să evoce fondul;
- aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată şi de Codul civil referitoare la concernul fraudulos, de îndată ce frauda în speţă priveşte principiul bunei credinţe în executarea contractelor, datorită, faptului că pârâta-intimată SC E. SA după data proiectului de divizare şi chiar a înregistrării noii societăţi, când divizarea s-a încheiat, a realizat un protocol de predare primire prin care s-a predat debitul datorat, pentru a împiedica executarea, ca urmare a intrării în faliment a acestei societăţi, imediat după înfiinţare.
Cum protocolul de predare-primire nu a fost cuprins în protocolul de divizare, rezultă imposibilitatea de a face opoziţie la divizare în condiţiile Legii nr. 31/1990.
Recurenta a precizat că susţine oral doar ultimul motiv de recurs.
Recursul este fondat, în raport de dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de apel făcând o greşită aplicare a legii.
Astfel, această instanţă aşa cum rezultă din considerentele deciziei, a reţinut că reclamanta, faţă de Hotărârea A.G.E.A. pârâtei SC E. SA din data de 20 iunie 2002 prin care s-a decis divizarea societăţii şi faţă de depunerea proiectului de divizare la registrul comerţului şi publicarea în M. Of., avea obligaţia ca în condiţiile art. 62 din Legea nr. 31/1990 să facă opoziţie la acest proiect.
Cum reclamanta nu a făcut această opoziţie, acţiunea în anulare a Protocolului de predare primire care este parte componentă a proiectului de divizare, în temeiul art. 975 C. civ., este neîntemeiată.
Instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a normei aplicabile în speţă, deoarece, reclamanta nu putea face opoziţie la proiectul de divizare, de îndată ce nu cunoaşte, despre intenţia pârâtei de a cuprinde în protocolul încheiat ulterior, la 12 decembrie 2002, debitul ce trebuia achitat, de pârâta-intimată.
Concluzia instanţei de apel, este greşită, deoarece prin proiectul de divizare nu s-a prevăzut, că suma datorată reclamantei, va figura în pasivul societăţii nou înfiinţate, astfel că nu exista un interes pentru ca aceasta să apeleze la calea prevăzută de art. 62 din Legea nr. 31/1990.
Pe lângă acest fapt, în cauză trebuie reţinut că, reclamanta-recurentă pentru suma datorată de pârâtă, a obţinut ulterior, protocolului de predare-primire nr. 2617 din 11 decembrie 2003, titlul executor, situaţie în care este întemeiată alegerea căi de a cere anularea acestuia în baza art. 975 C. civ., potrivit căruia, creditorii pot ataca în nume propriu actele viclene frauduloase făcute de debitor, în situaţia în care sunt îndeplinite cele două cerinţe: existenţa prejudiciului şi frauda.
Intimata-pârâtă prin manevrele sale dolosive a încălcat principiul bunei credinţe în executarea obligaţie de plată a debitului datorat, fapt dovedit prin includerea debitului în patrimoniul SC C.P. SRL, care încă de la înfiinţare era încetare de plăţi, intrare în faliment.
Aşa fiind, în cauză subzistă critica de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., situaţie în care urmează a se admite recursul şi a se modifica Decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.I. SRL TÂRGOVIŞTE, împotriva deciziei nr. 106 din 11 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia atacată în sensul de a respinge apelul declarat împotriva sentinţei nr. 1776 din 9 decembrie 2005, a Tribunalului Dîmboviţa.
Obligă intimaţii la plata sumei de 7000 lei, cheltuieli de judecată, către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 84/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 73/2007. Comercial → |
|---|
