ICCJ. Decizia nr. 84/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 84/2007
Dosar nr. 21408/2/2005
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 1476 din 4 februarie 2003, a respins acţiunea formulată de către reclamanta SC R. SA cu sediul în Caracal judeţul Olt împotriva pârâtei A.R. ŞI A.P.S. cu sediul în Bucureşti, ca prematură.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, la termenul din 28 ianuarie 2003, a invocat din oficiu excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, pe considerentul că, potrivit dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate de reclamant, iar potrivit art. 5, reclamantul este obligat să facă dovada convocării la conciliere a pârâtului, ulterior după expirarea termenului de 30 de zile să înregistreze cererea introductivă la instanţă, aceste termene nefiind respectate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 1005 din 10 iunie 2003, a admis recursul declarat de recurenta SC R. SA Caracal împotriva sentinţei comerciale nr. 1476 din 4 februarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata A.P. ŞI A.P.S., a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că, analizând actele existente la dosar, recurenta a respectat dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., privind încercarea soluţionării litigiului prin conciliere directă cu intimata, însă intimata nu a dat curs cererii de conciliere directă.
În fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 1773 din 5 februarie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA Caracal în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S., în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.026.607.200 lei reprezentând cota de 60 % din ratele achitate la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 şi suma de 385.227.700 lei dobândă legală, precum şi cheltuieli de judecată.
Rejudecând cauza, instanţa de fond, prin încheierea de la 15 decembrie 2003, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. De asemenea, a reţinut că părţile au încheiat contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 şi 737 din 22 decembrie 1995, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acţiuni reprezentând 40 % şi 30 % din capitalul social al SC R. SA Caracal, preţul fiind achitat integral.
În aceste împrejurări pârâta nejustificat a refuzat restituirea cotei de 60 % din preţul achitat pentru contractul nr. 129/1995, încălcând dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 55/1995 şi dispoziţiile art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1997, care a menţinut sistemul de facilităţi instituit prin legea abrogată, pentru conturile încheiate până la data intrării în vigoare a ordonanţei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 366 din 28 iunie 2004, a admis apelul formulat de apelanta A.P.A.P.S. împotriva sentinţei nr. 1773 din 05 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi a respins acţiunea ca prescrisă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, în principal a stabilit că sunt incidente dispoziţiile speciale care reglementează prescripţia dreptului material la acţiune, deoarece potrivit art. 32 din 28 din OUG nr. 88/1997 aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr,99/1999, termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se valorifică un drept conferit prin OUG nr. 88/1997 este de 3 luni de la data termenului scadent.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin decizie nr. 1717 din 11 martie 2005, a admis recursul declarat de reclamanta SC R. SA Caracal împotriva deciziei nr. 366 din 28 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că din verificarea celor două încheieri din data de 14 iunie 2004 şi 28 iunie 2004 ale instanţei de apel s-a constatat că nu au fost semnate de un judecător. Deoarece dezbaterile au avut loc în Şedinţa publică din 14 iunie 2004, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată şi care constituie parte integrantă din decizie, din perspectiva principiilor care guvernează procesul civil, lipsa semnăturii judecătorului reprezintă un element esenţial, care atrage nulitatea hotărârii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 131 din 15 martie 2006, a admis apelul formulat de apelanta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 1773 din 5 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta apelantă ca neîntemeiată.
De asemenea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.
În fundamentarea acestei soluţii s-a reţinut că potrivit art. 3228 din Legea nr. 99/1999 prin care s-a modificat OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut în ordonanţă, ori se valorifică un drept conferit de aceasta este de 3 luni de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului.
Reclamanta nu beneficiază de dispoziţiile OUG nr. 88/1997, încât prin acţiunea formulată nu valorifică un drept conferit de acest act normativ. În speţă este aplicabil termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi anume, restituirea sumelor datorate de pârâtă pentru perioada 1999 - 2001 şi data formulării acţiunii 24 decembrie 2002 (data plicului poştal) nu este împlinit.
Acţiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată, aceasta neputând solicita restituirea sumei reprezentând cota de 60 % din ratele achitate pentru contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 pentru perioada 1999 - 2001, întrucât reclamanta a beneficiat de aceste facilităţi acordate societăţilor privatizate prin art. 8 din Legea nr. 55/1995 doar până la intrarea în vigoare a OUG nr. 59/1997, neîncadrându-se printre excepţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din OUG nr. 59/1997 sau art. 36 alin. (2) din OUG nr. 88/1997.
Împotriva deciziei comerciale nr. 131 din 15 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC R. SA Caracal, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii şi obligării intimatei pârâte A.V.A.S. la plata sumei de 1.026.607.200 Rol, reprezentând cota de 60 % din ratele achitate pentru contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995, pentru perioada 1999 - 2002, precum şi la plata dobânzii legale în sumă de 385.227.700 Rol, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă A.V.A.S. Bucureşti a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamantei SC R. SA Caracal pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că reclamanta SC R. SA Caracal, prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei A.P.A.P.S. Bucureşti la restituirea sumei de 1.026.607.200 lei reprezentând cota de 60% din ratele achitate la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 pentru perioada 1999 - 2001 precum şi dobânda legală de 35 % pe an în sumă de 385.227.700 lei, calculată la nivelul taxei scontului B.N.R., considerând că sunt aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 55/1995 şi reglementările cuprinse în HG nr. 100/1996, OUG nr. 37/1997, OUG nr. 88/1997, şi ordinele Ministrului Privatizării nr. 71 şi 109/1998.
Din verificarea întregii documentaţii, apare cât se poate de evident că privatizarea SC R. SA a fost efectuată sub imperiul Legii nr. 58/1991 şi Legii nr. 77/1994, iar facilitatea solicitată de acordare a cotei de până la 60 % din sumele achitate de cumpărător, conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 129 din 17 aprilie 1995 nu se justifică.
Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 129 din 14 aprilie 1995 a fost încheiat între F.P.S. în calitate de vânzător şi Asociaţia R. Programul acţiunilor salariaţilor cu sediul social în Caracal, fiind stabilite explicit toate drepturile şi obligaţiile asumate reciproc de părţi.
Este unanim admis, atât de doctrină cât şi de practica judiciară că facilitatea cotei de 60 %, care se lasă la dispoziţia societăţii comerciale privatizate, a fost instituită prin art. 8 din Legea nr. 55/1995 alin. (1) şi (2). Acest articol a fost modificat şi completat prin OUG nr. 37/1997, sub aspectul destinaţiei sumei, fără ca reglementarea în sine a facilităţii şi a beneficiarilor să suporte modificări.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 55/1995, atât în forma iniţială, cât şi în cea modificată din sumele cuvenite F.P.S. şi încasate efectiv, pentru acţiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziţia societăţii comerciale privatizate o cotă de 60 %, prevedere care se aplică şi în cazul societăţilor comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar numai în ceea ce priveşte acele rate de rambursare a creditului acordat prin contractul încheiat cu F.P.S.-ul, care devin exigibile după această dată.
Art. 8 din Legea nr. 88/1997 a fost abrogat expres prin art. 5 din OUG nr. 59/1997, privind destinaţia sumelor încasate de F.P.S. în cadrul procesului de privatizare a societăţilor la care statul este acţionar, iar Legea nr. 55/1995, în întregul ei, a fost abrogată prin art. 44 din OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale.
Acest ultim act normativ, prin art. 36 alin. (2) (normă tranzitorie) dispune că sistemul de facilităţi, privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziţia societăţilor comerciale privatizate, potrivit Legii nr. 55/1995, cu modificările ulterioare, se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Prin urmare, norma tranzitorie are în vedere, ca obiect al facilităţii, numai contractele de privatizare încheiate sub imperiul Legii nr. 55/1995 şi ea este concordantă cu dispoziţia art. 4 alin. (2) din Legea nr. 59/1997, de asemenea, tranzitorie, care stipula ca sumele aferente ratelor devenite scadente după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă (respectiv, 6 octombrie 1997 s.n. E.C.) urmează regimul stabilit de reglementările legale în vigoare în momentul semnării de către F.P.S. a respectivelor contracte de vânzare a acţiunilor/ părţilor sociale.
Din perspectiva evoluţiei legislative, rezultă neîndoios că reclamanta a încheiat contractul nr. 129 de vânzare-cumpărare de acţiuni cu F.P.S., la data de 17 aprilie 1995, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995 şi numai contractele încheiate şi guvernate de reglementările cuprinse în Legea nr. 55/1995 fac obiectul facilităţilor instituite de acest act normativ prin art. 8, ulterior abrogat prin OUG nr. 59/1997.
În contextul expus anterior, îşi găseşte aplicabilitatea cel mai important principiu de rezolvare a problemelor ridicate de acţiunea în timp a legilor civile, care este principiul nerectroactivităţii. Acest principiu este expres consacrat în art. 1 C. civ., în următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă". Doctrina juridică a definit principiul nerectroactivităţii legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare, facto praeterita. Ca o consecinţă firească a principiului neretroactivităţii există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care reglementează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.
Cadrul juridic şi argumentele expuse, determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC R. SA cu sediul social în Caracal, să fie înlăturate, ca neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia comercială nr. 131 din 15 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA Caracal, împotriva deciziei nr. 131 din 15 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2817/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 83/2007. Comercial → |
|---|
