ICCJ. Decizia nr. 73/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 73/2007
Dosar nou nr. 17192/1/2005
Dosar vechi nr. 4262/2005
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6676/2004 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta B.C.I.Ţ. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.618.766.822 lei ce reprezintă garanţia depusă pentru derularea contractelor de închiriere a unor spaţii locative cu terenurile aferente.
Analizând probatoriu administrat, instanţa prin sentinţa nr. 589 din 3 februarie 2005, a admis acţiunea formulată, obligând pârâta la plata sumei de 698.605.281 lei reprezentând garanţii conform contractului de închiriere nr. 20 din 1 aprilie 1999; 636.472.533 lei dobândă legală; 195.948.860 lei garanţie depusă conform contractului de închiriere nr. 12 din 9 martie 1999 şi a sumei de 87.740.148 lei dobândă legală.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că părţile au încheiat, la data de 9 martie 1999, contractul de închiriere nr. 9 prin care reclamanta a primit în folosinţă un spaţiu în suprafaţă de 486,85 m2 şi un teren în suprafaţă de 36,75 m2 situat în Bucureşti, iar pentru buna derulare a acestuia, pârâta a primit drept garanţie suma de 195.948.866 lei.
Prin actul adiţional nr. 1 încheiat la contract, reclamantei i s-a închiriat şi suprafaţa de 675 m2, în cadrul aceluiaşi imobil, fapt pentru care a depus garanţia în sumă de 171.353.880 lei.
Ulterior, la data de 9 martie 1999, părţile au întocmit un contract de închiriere prin care s-a încetat valabilitatea contractului nr. 9/1998 şi a actului adiţional nr. 1.
Contractul nr. 19 din 9 martie 1999 a fost reziliat începând cu data de 1 iunie 2002, iar la data de 3 iunie 2002 s-a încheiat procesul verbal de predare-primire a spaţiului.
Conform acestui proces-verbal, spaţiul a fost predat în stare bună de funcţionare iar părţile au precizat că nu mai au nici o obligaţie una faţă de cealaltă.
Ulterior, la data de 14 iunie 2002 şi respectiv 29 august 2002, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumelor depuse drept garanţie.
Instanţa, reţinând că spaţiile închiriate au fost predate în bună stare de folosinţă, în temeiul art. 969 C. civ., a obligat pârâta să restituie sumele depuse de reclamantă drept garanţie, care au avut rolul de a asigura respectarea obligaţiilor de plată a chiriilor de către pârâtă, de îndată ce nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu ca urmare a încetării contractelor înainte de termen.
Împotriva sentinţei, în termen legal, pârâta a introdus apel criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
S-a invocat netemeinicia sub aspectul nereţinerii culpei reclamantei-intimate în derularea contractelor, culpă care constă în faptul că aceasta se face vinovată de încetarea lor înainte de termen.
Nelegalitatea s-a învederat în raport de aplicare greşită a dispoziţiilor art. 969 alin. (1) şi (2) C. civ.
Analizând sentinţa în raport de criticile formulate, Curtea, prin Decizia comercială nr. 720 din 19 octombrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 2029/2005, a respins apelul, ca nefondat, luând act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Confirmând sentinţa sub aspectul reţinerii stării de fapt şi a aplicării corecte a dispoziţiilor art. 969 C. civ., instanţa în cale devolutivă a apelului, în raport de probele administrate, a apreciat că părţile au fost de acord cu încetarea contractelor fără obiecţiuni, fiind prevăzută această posibilitate în cuprinsul acestora.
Această înţelegere, rezultă şi din cuprinsul celor două procese-verbale de predare primire încheiate la 8 ianuarie 2001 şi respectiv 3 iunie 2002, părţile menţionând expres, că nu mai au nici-o obligaţie una faţă de cealaltă.
Distinct părţile au prevăzut expres la capitolul „garanţii" că suma plătită ca garanţie se recuperează de la locatar, dacă nu au fost aduse prejudicii dovedite de proprietar.
Cererea formulată în cursul apelului, în sensul obligării reclamantei la achitarea prejudiciului suferit de pârâtă ca urmare a încetării înainte de termen a contractelor, a fost apreciată ca o cerere nouă, care nu a putut fi analizată în raport de dispoziţiile art. 294 C. proc. civ.
Pârâta, a introdus recurs împotriva deciziei, invocând nelegalitatea acesteia în raport de prevederile art. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului cu referire la nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 se susţine că Decizia cuprinde motive contradictorii, în sensul că deşi instanţa reţine că rezilierea contractelor de locaţiune a avut loc înaintea termenelor pentru care au fost încheiate, nu analizează acest aspect al cauzei care relevă culpa reclamantei, făcând o aplicare trunchiată a dispoziţiilor cuprinse în art. 7 şi 8 din contractele de locaţiune.
Se apreciază, ca fiind greşită concluzia instanţei că pârâta nu a formulat o cerere nouă pentru acoperirea prejudiciului, după încheierea proceselor verbale.
Cea de a doua critică, priveşte încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 969, a art. 970 şi art. 973 C. civ., în raport de care instanţa a stabilit eronat, că locatarul datorează restituirea garanţiilor.
Or, restituirea garanţiilor era strâns legată de asigurarea corespunzătoare a derulării contractelor de locaţiune, fapt ce nu s-a realizat din culpa reclamantei-intimate.
Cum la data predării spaţiilor, părţile au convenit că au lichidat şi toate obligaţiile lor reciproce, instanţa nu avea competenţa în a interpreta convenţia lor cu privire la lichidarea contractelor de locaţiune.
Criticile sunt nefondate.
Nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează hotărârea judecătorească ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
În speţă, acest motiv de recurs urmează a fi apreciat în raport cu motivarea realizată în fapt şi în drept de instanţa de apel, considerente care a determinat-o să respingă apelul.
Contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, din considerentele deciziei, rezultă cu claritate că instanţa a analizat dispoziţiile contractuale cuprinse în art. 8 şi 9 din contract, în raport de care a statuat, că în afara termenului stabilit pentru stingerea contractelor, prin ajungerea la termenul fixat, părţile au convenit că aceste contracte pot fi oprite din derularea lor prin convenţia părţilor.
Instanţa nu putea fi oprită, aşa cum susţine recurenta, să nu interpreteze înţelegerea părţilor survenită ulterior, la încheierea celor două procese verbale de predare primire a spaţiilor încheiate, conform căreia acestea au convenit că nu mai au nici-o obligaţie de nici-un fel, una faţă de alta.
Interpretarea acestor înscrisuri a fost relevantă pentru instanţă, în clarificarea modului în care au încetat raporturile de locaţiune.
Chestiunea recuperării garanţiilor plătite a fost reglementată distinct în cuprinsul contractelor, precizându-se expres că, suma achitată ca garanţie se recuperează de către locatar dacă nu au fost aduse prejudicii dovedite proprietarului.
Din lucrările cauzei rezultă că instanţele au judecat cauza în cadrul procesual stabilit de părţi.
Astfel, urmează a se reţine că instanţa de fond nu a fost investită de către pârâtă cu o cerere reconvenţională prin care să se ceară reclamantei despăgubiri legate de modul de desfiinţare a contractelor, şi de aceea, în mod corect instanţa de apel, în limita cadrului procesual, a efectului devolutiv al apelului, aşa cum este reglementat de art. 294 alin. (1) teza întâi, nu a luat în discuţie o asemenea cerere nouă, în această cale de atac.
Aşa fiind, urmează a se reţine că motivarea deciziei supusă recursului, este clară, pertinentă şi convingătoare, şi justifică soluţia pronunţată în raport de care s-a putut realiza controlul judiciar privind criticile invocate.
Nici cea de a doua critică nu este fondată.
Ea vizează nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi se referă însă la încălcarea normelor de drept substanţial cuprinse în art. 969 art. 970 şi 973 C. civ. şi interpretarea greşită a acestor taxe, care nu se poate reţine deoarece instanţa de apel, aşa cum rezultă din considerente, nu a nesocotit normele de drept substanţial aplicabile în cauză.
Potrivit art. 969 C. civ., „convenţiile legal făcute au putere de lege" şi ca atare instanţa a fost obligată să le aplice aşa cum au fost concepute şi redactate de părţi.
În cauză, s-a făcut o interpretare judicioasă a contractelor în raport de dispoziţiile art. 970 C. civ.
În raport de acest text, instanţa de apel, a reţinut distinct, aşa cum este corect, că înţelegerea consfinţită în procesele-verbale se referă, la momentul predării primirii spaţiilor locative şi vizează stadiul în care acestea au fost predate cât şi inexistenţa unui prejudiciu privind starea acestora, iar înţelegerea privind restituirea garanţiilor este reglementată separată în contracte şi vizează modul de derulare în timp a acestora.
Cum părţile au achiesat voluntar la încetarea contractelor, fără a repune în discuţie situaţia garanţiilor, în mod judicios s-a stabilit că acestea se impun a fi restituite, făcându-se o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Aşa fiind, pentru cele ce preced, urmează a se reţine că Decizia supusă recursului nu este afectată de nelegalităţile invocate şi cum în cauză nu au fost reţinute motive de nelegalitate de ordine publică, urmează ca recursul pârâtei să fie respins, ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 720 din 19 octombrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 83/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 403/2007. Comercial → |
|---|
