ICCJ. Decizia nr. 1064/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1064/2008
Dosar nr. 5165/1/2007
Şedinţa publică de la 14 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov, reclamantele SC T. SA Ghimbav şi A.F. Ghimbav au chemat în judecată pe pârâţii S.R., prin M.F.P. şi A.P.A.P.S. (actuala A.V.A.S.) solicitând obligarea acestora, în temeiul prevederilor referitoare la răspunderea pentru evicţiune şi a celor referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză să o despăgubească pe reclamantă cu o sumă de 1.680.633.378 lei, reactualizată, conform indicelui de devalorizare al monedei naţionale, la momentul plăţii. Această sumă reprezintă diferenţa între preţul de circulaţie pe piaţă şi preţurile la care, prin hotărâri definitive şi irevocabile reclamanta a fost obligată să vândă, în condiţiile Legii nr. 85/1992, trei din cele patru apartamente ale imobilului proprietatea sa, situat în Ghimbav, Str. Fabicii, judeţul Braşov, înscris în CF nr. 2760 al localităţii Ghimbav.
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1502 din 1 iulie 2004, a admis excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei A.F. Ghimbav şi lipsa calităţii procesuale pasive a S.R. prin M.F.P. A respins excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei A.P.A.P.S. A admis în parte acţiunea formulată de SC T. SA împotriva pârâtei A.V.A.S. şi în consecinţă a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 960.387.000 lei despăgubiri şi 41.052.740 lei, cheltuieli de judecată. A respins acţiunea reclamantei A.F. Ghimbav şi a reclamantei SC T. SA Ghimbav împotriva pârâtului S.R. prin M.F.P.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În urma unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, SC T. SA a fost obligată să vândă trei apartamente dintr-un imobil aflat în proprietatea sa unor persoane fizice, în caz contrar, sentinţele pronunţate urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Astfel, sentinţele civile nr. 12482 din 20 septembrie 2000, nr. 7766 din 21 iunie 2001 şi nr. 7765 din 21 iunie 2001 ale Judecătoriei Braşov au ţinut loc de act autentic de vânzare-cumpărare a apartamentelor situate în imobilul din Ghimbav, Str. Fabricii pentru O.G. şi O.R., A.G. şi A.L., respectiv A.C. şi A.E.
Preţul de vânzare-cumpărare stabilit prin hotărâri judecătoreşti a fost de 13.353.000 lei, 33.980.000 lei, respectiv 42.100.000 lei.
SC T. SA a fost obligată la vânzarea celor trei apartamente în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/1992 şi Legea nr. 112/1995.
Preţul la care reclamanta a fost obligată să vândă apartamentele este cu mult sub valoarea lor reală.
Prin expertiza tehnică efectuată în cauză de către expertul D.C. s-au stabilit valorile de circulaţie ale apartamentelor, la data pronunţării sentinţelor judecătoreşti şi la data intentării acţiunii.
Astfel, pentru apartamentul înstrăinat familiei A., valoarea acestuia era de 457.040.000 lei, respectiv 711.790.000 lei, pentru apartamentul familiei O. valoarea era de 230.930.000 lei, respectiv 457.200.000 lei, iar pentru apartamentul familiei Andrei valoarea era de 361.850.000 lei, respectiv 562.260.000 lei.
În valoarea apartamentelor a fost inclus şi valoarea terenului aferent.
Conform art. 324din titlul I al Legii nr. 99/1999 prin care s-a modificat O.U.G. nr. 88/1997 „instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat”.
Cu toate că în cauză imobilul respectiv nu a fost revendicat de foştii proprietari, raţiunea pentru care societatea trebuie despăgubită este aceeaşi.
Conform art. 1 alin. (1) din primul Protocol adiţional la C.A.D.O.L.F. „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege”.
În speţă, este cert că reclamanta a fost lipsită de proprietatea celor 3 apartamente împotriva voinţei ei şi ca atare trebuie despăgubită în mod corespunzător.
Instituţia publică implicată în privatizare în speţă a fost F.P.S., actualmente A.P.A.P.S.
Împotriva sentinţei au formulat apel reclamanta SC T. SA şi pârâta A.V.A.S.
Prin apelul formulat, reclamanta SC T. SA Ghimbav a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul obligării pârâtelor la plata sumei de 1.641.817.000 lei despăgubiri, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost împotriva voinţei sale, prin sentinţe definitive şi irevocabile, lipsită de dreptul de proprietate asupra celor 3 imobile în litigiu. În interpretarea art. 324 alin. (2) din Legea nr. 99/1999 şi a principiului îmbogăţirii fără just temei, rezultă că despăgubirea ce trebuie acordată societăţilor comerciale privatizate ca urmare a unor acte preparatorii prin care o serie de imobile au ieşit din patrimoniul lor, trebuie să fie efectivă şi reală şi să corespundă valorii cu care a fost diminuat patrimoniul acestor societăţi.
Ca atare, valoarea despăgubirilor nu poate reprezenta decât diferenţa dintre valoarea actuală de circulaţie a imobilelor şi valoarea la care reclamanta a fost obligată să vândă imobilele prin cele 3 hotărâri judecătoreşti.
Reclamanta nu a avut nici un moment intenţia de a înstrăina cele 3 imobile ce-i aparţin din perioada interbelică, uzitând de toate căile de atac posibile, inclusiv recursul în anulare. Acţiunea de faţă este formulată la un interval scurt de timp faţă de momentul primirii răspunsului Parchetului ca urmare a recursului în anulare, deci nu i se poate imputa reclamantei lipsa de diligenţă.
În mod greşit a admis instanţa de fond excepţia lipsei calităţii procesuale a S.R., întrucât potrivit art. 324 alin. (6) din Legea nr. 99/1999, S.R. este garant privitor la obligaţia de despăgubire ce incumbă pârâtei A.V.A.S.
Apelanta A.V.A.S. solicită anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente sau schimbarea în parte în sensul respingerii acţiunii reclamantei, pentru următoarele motive:
1. Instanţa de fond competentă a judeca prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, Tribunalul Braşov neavând competenţă teritorială.
2. Acţiunea de faţă este o acţiune reală, deci competenţa teritorială revine tribunalului Bucureşti în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtei. Obiectul acţiunii nu vizează restituirea în natură a imobilelor ci numai obligarea pârâtei la prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a acestora.
Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., privind competenţa alternativă, întrucât pretenţiile nu privesc o obligaţie comercială izvorâtă dintr-un contract, ci urmăreşte valorificarea unui drept patrimonial printr-o acţiune personală întemeiată pe art. 324 din Legea nr. 99/1999.
Semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 414 din 9 mai 1996 s-a făcut la Bucureşti, deci potrivit art. 10 alin. (4) C. proc. civ., instanţa Competentă să soluţioneze cererile privitoare la obligaţiile comerciale este instanţa locului unde a luat naştere respectiv Tribunalul Bucureşti.
Mai mult, în cazul în care pârâta cade în pretenţii, potrivit art. 10 alin. (4) teza finală C. proc. civ., instanţa competentă este aceea a locului unde se face plata, respectiv Tribunalul Bucureşti.
2. Apelanta invocă excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Faţă de dispoziţiile art. 324 din Legea nr. 99/1999, în mod greşit a considerat instanţa că deşi imobilele nu au fost revendicate de foştii proprietari, ai bunurilor preluate de stat, raţiunea pentru care societatea trebuie despăgubită este aceeaşi, textul legal neputând fi extins şi la alte ipoteze.
În caz contrar, societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăţi fără justă cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a imobilelor cu mult mai mare decât cea existentă în registrele contabile ale societăţii, în condiţiile în care pentru aceste imobile societatea privatizată a primit deja contravaloarea acestora.
În practica judiciară pentru imobilele care cad sub incidenţa art. 324 din Legea nr. 99/1999 s-a stabilit că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită la valoarea contabilă a acestora indicată în dosarul prezentat întocmai cu ocazia privatizării, iar momentul de la care se pot calcula despăgubirile este momentul privatizării.
Valoarea imobilelor stabilită prin hotărârile menţionate este reală, reclamanta nefiind îndreptăţită să primească despăgubiri întrucât aceasta nu a demonstrat prejudiciul suferit şi nici nu îndeplineşte condiţiile stabilite de lege, or art. 324 prevede expres plata unei despăgubiri care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor.
3. Apelanta invocă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, deoarece termenul de 3 luni prevăzut de art. 3228 din Legea nr. 99/1999 a început să curgă de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii menţionate, împlinindu-se cu mult înainte de promovarea acţiunii de faţă.
Şi în situaţia aplicării termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1954, acţiunea este prescrisă în ceea ce priveşte imobilul ce a făcut obiectul sentinţei civile nr. 12482/2000, întrucât data de la care acesta curge este data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba.
4. A.V.A.S. nefiind proprietarul imobilelor aflate în patrimoniul societăţii privatizate nu poate fi ţinut să garanteze cumpărătorul pentru evicţiune faţă de dispoziţiile art. 1337 C. civ. Vânzătorul poate garanta în condiţiile legii, liniştita şi utila folosinţă doar a bunurilor mobile ce au făcut obiectul contractului de privatizare, respectiv pachetul de acţiuni pe care statul l-a deţinut la SC T. SA.
Mai mult, răspunderea vânzătorului pentru evicţiune nu poate fi invocată decât de cumpărător iar reclamanţii n-au această calitate, fiind chiar proprietarii imobilelor.
Invocarea art. 992 C. civ., nu are relevanţă în speţă deoarece nu poate fi vorba de o îmbogăţire fără justă cauză, atâta timp cât A.V.A.S. în calitate de vânzător în contractul de privatizare are dreptul de a încasa preţul stabilit pentru acţiunile înstrăinate, cu obligaţia corelativă de a transmite dreptul de proprietate asupra acţiunilor.
Dispoziţiilor legale în baza cărora au fost înstrăinate imobilele respectiv Legea nr. 85/1992 şi Legea nr. 112/1995 nu stabilesc răspunderea A.V.A.S. pentru prejudicii, pentru astfel de situaţii existând reglementări legale speciale.
Intimata D.G.F.P. Braşov a depus întâmpinare, solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a S.R. şi respingerea acţiunii în contradictoriu cu S.R., arătând următoarele:
Raportat la conţinutul acţiunii introductive întemeiate pe dispoziţiile privind răspunderea pentru evicţiune şi îmbogăţirea fără justă cauză, între reclamantă şi S.R. nu există nici un raport juridic care să creeze obligaţii în sarcina S.R.
Prin decizia nr. 254/ Ap din 16 decembrie 2004, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ambele apeluri.
Această decizie a fost casată, prin decizia nr. 335 din 31 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanţei de apel, cu îndrumarea de a se stabili valoarea contabilă a imobilelor la momentul vânzării de către A.V.A.S. a pachetului de acţiuni. Se reţine în decizia instanţei supreme că, pentru imobilele care cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 324 din Legea nr. 99/1999, valoarea despăgubirii trebuie stabilită la valoarea contabilă a acestora, indicată în dosarul de prezentare întocmit cu ocazia privatizării societăţilor comerciale.
Rejudecând apelurile, Curtea, prin decizia nr. 47 din 12 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr. 348/Ap/C/2006, a admis apelul pârâtei A.V.A.S. schimbând-o în parte, în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC T. SA împotriva pârâtei.
S-au menţinut restul dispoziţiilor.
S-a respins apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut concluziile expertizei contabile, efectuată în calea devolutivă, prin care s-a stabilit valoarea contabilă a celor trei apartamente, în momentul privatizării.
Astfel, instanţa a reţinut că potrivit acestei expertize valoarea contabilă la data privatizării a acestora, pe care reclamanta apelantă a fost obligată să le înstrăineze este următoarele: apartamentul vândut lui O.G. 39.211,90 Rol şi apartamentul vândut lui A.C. 58.171,50 Rol.
Având în vedere că valoarea acţiunilor societăţii în momentul privatizării a fost stabilită în raport de valoarea contabilă a activelor acestei, rezultă că prejudiciul suferit prin vânzarea celor trei imobile este egal cu diferenţa dintre valoarea contabilă a acestor imobile şi preţul de vânzare, stabilit prin hotărârile judecătoreşti irevocabile.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale cărei îndrumări date asupra problemelor de drept sunt obligatorii, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Întrucât preţul de înstrăinare depăşea valoarea contabilă a apartamentelor la data privatizării s-a apreciat că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a introdus recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată s-a dat cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Din motivarea în fapt a cererii de recurs, nu rezultă, însă care a fost norma de drept substanţial încălcată.
Critica vizează în esenţă, stabilirea greşită a valorii apartamentelor, ca urmare a omisiunii instanţei de apel de a face aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la reactualizarea obligatorie a valorii de inventar a mijloacelor fixe, impusă prin H.G. nr. 983/1998.
Critica este nefondată.
În primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a casat cauza cu trimitere spre rejudecare în apel, cu îndrumarea de a se stabili valoarea contabilă a apartamentelor la momentul vânzării de către A.V.A.S. a pachetului de acţiuni, pe considerentul că valoarea despăgubirilor trebuie să fie stabilită la valoarea contabilă a imobilelor indicată în dosarul de prezentare, întocmit cu ocazia privatizării societăţii.
Cum din expertiza contabilă efectuată în cauză a reieşit faptul că, valoarea contabilă a apartamentelor era mai mică decât valoarea cu care recurenta reclamantă le-a vândut foştilor chiriaşi, s-a apreciat corect că acţiunea este neîntemeiată.
Critica privind modalitatea de stabilire a valorilor, tinde sub acest aspect, spre o repunere în discuţie starea de fapt reţinută de instanţa de apel.
Or, faţă de caracterul extraordinar al căii de atac al recursului, aşa cum este impus de prevederile art. 304 C. proc. civ., se exclude analizarea acestei critici.
Aşa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta SC T. SA Ghimbav împotriva deciziei nr. 47/ Ap din 12 aprilie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3318/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1081/2008. Comercial → |
|---|
