ICCJ. Decizia nr. 1096/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1096/2008
Dosar nr. 1245/2/2007
Şedinţa publică de la 18 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC A.R.A. SA Sucursala Sibiu a chemat în judecată pe pârâţii G.R. şi SC T. SA Slobozia, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.101.051.370 lei şi a dobânzilor legale pentru prejudiciul adus prin accidentul de circulaţie provocat la 28 august 1999.
Prin sentinţa civilă nr. 1447 din 18 noiembrie 2003, Judecătoria Slobozia a respins acţiunea obligând pe reclamantă la cheltuieli de judecată către pârâţi.
Tribunalul Ialomiţa, prin Decizia civilă nr. 2/A din 13 ianuarie 2004 a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamantă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Această instanţă prin Decizia comercială nr. 51 din 27 februarie 2004 a admis apelul, a anulat sentinţa civilă nr. 1447 din 18 noiembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Slobozia şi a trimis cauza spre competentă soluţionare ca instanţă de fond, Tribunalului Ialomiţa.
Tribunalul prin sentinţa comercială nr. 527/F din 1 iunie 2004 a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Slobozia, considerând obiectul litigiului sub valoarea de un miliard de lei.
La rândul său, judecătoria constatând că hotărârile pronunţate în căile de atac sunt obligatorii atât pentru instanţa a cărei hotărâre a fost anulată cât şi pentru instanţa sesizată cu rejudecarea, prin sentinţa civilă nr. 1207 din 28 iulie 2004 declină la rândul său competenţa de soluţionare, în favoarea tribunalului, constată conflictul negativ de competenţă şi trimite dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea regulatorului de competenţă.
Prin sentinţa comercială nr. 152 din 6 octombrie 2004, curtea de apel a stabilit competenţa de soluţionare Tribunalului Ialomiţa.
Acesta, prin sentinţa comercială nr. 172 F din 2 mai 2005, respinge acţiunea reclamantei pe care o obligă la 1.500.000 lei cheltuieli de judecată către SC T. SA şi la 5.000.000 lei către pârâtul G.R.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că accidentul din data de 28 august 1999 s-a produs independent de vinovăţia pârâtului G.R., prepus al pârâtei SC T. SA, cazul fortuit constituind o împrejurare de natură să exonereze de răspunderea delictuală.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia comercială nr. 395 din 25 noiembrie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că prevederile art. 998 C. civ. privind răspunderea pentru fapta proprie nu sunt incidente în cauză, accidentul fiind produs ca urmare a unui eveniment imposibil de prevăzut (defectarea sistemului de frânare).
În privinţa modificării temeiului acţiunii în faţa instanţei de apel, s-a considerat că aceasta nu este admisibilă decât în condiţiile prevăzute de art. 132 C. proc. civ.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a analizat greşit temeiul acţiunii, la termenul din 12 aprilie 2006, apelanta a modificat temeiul acţiunii împotriva societăţii comerciale. Astfel defecţiunea la sistemul de frânare al autovehiculului SC T. SA atrage răspunderea acesteia în calitate de paznic juridic al lucrului care nu poate fi înlăturată de cazul fortuit.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. stabilesc imperativ termenul până la care reclamantul poate întregi sau modifica cererea sa de chemare în judecată iar acesta este prima zi de înfăţişare, adică termenul la care părţile legal citate pot pune concluzii în fond.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. stabilesc în aceiaşi termeni că în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Constatând tardivitatea modificării acţiunii instanţa de apel judicios a înlăturat cererea formulată în faţa sa, la termenul din 12 iunie 2006.
Astfel nu se poate susţine întemeiat, că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau acestea sunt contradictorii cât timp curtea de apel în considerentele hotărârii a menţionat fără echivoc termenul până la care se poate modifica acţiunea şi condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepuşilor lor.
În aceeaşi măsură şi pentru aceleaşi considerente nu se poate susţine nici că hotărârea este lipsită de temei legal, condiţiile răspunderii delictuale pentru fapta proprie şi a comitenţilor pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 395 din 25 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA - Sucursala Sibiu împotriva Deciziei comerciale nr. 395 din 25 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1094/2008. Comercial. întoarcere executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1097/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
