ICCJ. Decizia nr. 1115/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1115/2008
Dosar nr. 13035/3/2005
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4289 din 31 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea completată, formulată de reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâţii M.T. şi D.T.L.N. BV şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 26 martie 2003, încheiat între SC M. SA şi M.T., precum şi nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare - cumpărare, încheiat la data de 29 iunie 2004, între M.T. şi D.T.L.N. BV, privind vânzarea a 36.286 acţiuni.
Prin aceeaşi hotărâre pârâţii au fost obligaţi la cheltuieli de judecată.
Apelurile formulate de pârâţi împotriva acestei hotărâri au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia comercială nr. 70 din 5 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, iar apelanţii - pârâţi au fost obligaţi la cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, deoarece nevalabilitatea consimţământului SC M. SA, constatată, chiar ulterior, prin desfiinţarea hotărârii A.G.E.A. nr. 7/2002 privind aprobarea înstrăinării unui număr de 36.286 acţiuni deţinute de aceasta la SC M.D. SA – prin Decizia nr. 173/2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este distructivă în raport cu actul juridic încheiat, în condiţiile art. 948 C. civ., în ceea ce priveşte contractul de vânzare - cumpărare dintre SC M. SA şi pârâtul M.T., iar, în privinţa actului de vânzare - cumpărare subsecvent, încheiat între pârâţi, acesta este, de asemenea, nul, ambele ca efect al aplicării principiilor „resoluto jure dantis resolvitur ius accipientis" şi „quod nullum est nullum produccit effectum".
În legătură cu hotărârea judecătorească prin care s-a anulat hotărârea A.G.E.A. prin care se exprimase iniţial, acordul acţionarilor privind înstrăinarea acţiunilor, având autoritate de lucru judecat ea nu poate fi cenzurată şi este opozabilă pârâţilor chiar dacă nu au fost părţi şi nu constituie, deci, titlu executoriu faţă de aceştia, de vreme ce, însă, s-a constatat nevalabilitatea consimţământului, iar în privinţa apărările formulate referitor la valabilitatea actelor juridice s-a reţinut că principiul validităţii aparenţei de drept, de natură a înlătura nulitatea nu îşi găseşte aplicarea în cauză, după cum nu se poate vorbi nici de ocrotirea subdânditorului cu titlu oneros de bună credinţă, acest principiu fiind aplicabil doar în cazul vânzării unor bunuri imobile şi nu mobile, cum sunt acţiunile.
Împotriva acestei hotărâri au formulat, în termenul legal, recurs ambii pârâţi solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei în sensul admiterii apelurilor şi schimbării sentinţei instanţei de fond cu consecinţa respingerii acţiunii, ca nefondată.
Recurentul pârât M.T. a invocat drept temei de recurs, pentru toate criticile aduse hotărârii, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea poate fi modificată atunci când este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
A susţinut, în esenţă, că:
- instanţa de apel nu a analizat corect momentul în raport de care se pune în discuţie sancţiunea nulităţii absolute, în cauză, momentul fiind acela al încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentificat în 26 martie 2003, dată la care elementele de validitate prevăzute de art. 948 şi următoarele C. civ. erau îndeplinite.
- instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 132 alin. (1)0 din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora hotărârea irevocabilă de anulare a A.G.A. este opozabilă tuturor acţionarilor de la data publicării în Monitorul Oficial al României, textul nefiind incident în cauză în condiţiile în care hotărârea A.G.E.A. a fost desfiinţată la cererea unui neacţionar, pe calea dreptului comun, fără a se dovedi interesul, astfel că şi opozabilitatea acestei hotărâri de anulare trebuia analizată prin raportare la dispoziţiile dreptului comun potrivit cărora o hotărâre judecătorească produce efecte numai faţă de părţi, fără a putea să profite ori să dăuneze terţelor persoane, situaţie în care se află recurentul;
- procedura nelegală de anulare a hotărârii A.G.E.A. după expirarea termenului legal, pe calea dreptului comun deşi legea în vigoare la data adoptării hotărârii A.G.E.A. nu prevedea o astfel de posibilitate pentru terţi, aderarea SC M. SA la apelul celeilalte părţi, deşi avea o poziţie procesuală şi interese contrare, demonstrează reaua - credinţă a vânzătorului care nu poate invoca propria culpă, aspecte reţinute şi în cadrul altor hotărâri judecătoreşti pronunţate în legătură cu aceeaşi hotărâre A.G.E.A., pe care însă instanţa de apel nu le-a luat în considerare.
- hotărârea este lipsită de temei legal şi în ceea ce priveşte aplicarea principiului „resoluto jure dantis, resolvitur ius accipientis" cu încălcarea altor principii fundamentale precum: principiul aparenţei de drept, recurenţii - pârâţi fiind de bună credinţă ca terţi dobânditori, conform art. 972 C. civ. coroborat cu art. 1909 C. civ., principiul aparenţei de drept şi al stabilităţii circuitului civil.
Pârâta D.T.L.N. BV a criticat hotărârea în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea este nelegală pentru următoarele considerente:
- Decizia nr. 173/2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu are putere de lucru judecat faţă de recurentul - pârât nefiind îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză şi părţi;
- Decizia nr. 173/2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti pe care îşi întemeiază instanţa de apel soluţia nu este opozabilă terţilor de litigiul care a generat-o, opozabilitatea fiind exclusă faţă de principiile care guvernează orice judecată respectiv: principiul disponibilităţii, principiului dreptului la apărare, principiul contradictorialităţii, relativitatea efectelor hotărârilor judecătoreşti şi principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă, toate împiedicând aplicarea regulii „resoluto jure dantis, resolvitur ius accipientis", ca şi excepţia cumpărătorului de bună credinţă şi a stabilităţii circuitului civil.
Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor şi a arătat, în esenţă, că hotărârea este legală, deoarece pe de o parte, legalitatea deciziei nr. 173/2004, irevocabilă nu poate fi analizată în acest cadru, susţinerile că este nelegală, deoarece această decizie s-ar fi pronunţat pe calea dreptului comun şi prin aderarea intimatei - pârâte (reclamantă în această cauză) la apelul reclamanţilor fiind, deci, nerelevante. Pe de altă parte, desfiinţarea hotărârii A.G.E.A. nr. 7/2002 prin această decizie produce efecte retroactive faţă de principiul „quod nullum est, nullum produccit effectum" şi „resoluto jure, dantis resolvitur ius accipientis".
Cât priveşte excepţia bunei credinţe a subdobânditorului aplicabilă oricum numai în cazul imobilelor ca şi aceea a stabilităţii circuitului civil, nu pot fi invocate pentru înlăturarea principiului fraus omnia corrumpit.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Aşa cum s-a arătat, în precedent, intimata - reclamantă a invocat drept cauză principală a nulităţii actelor juridice lipsa consimţământului, deoarece hotărârea A.G.E.A. prin care s-a aprobat transferul acţiunilor a fost desfiinţată pe cale judecătorească, ceea ce atrage ca efect juridic aplicarea principiilor „resoluto jure dantis resolvitur ius accipientis" şi „quod nullum est nullum producit effectum".
Or, aşa cum se poate constata, în cauză, având în vedere că nulitatea actelor juridice trebuie să existe la momentul încheierii acestora, atât în cazul primului act juridic, cât şi în cazul celui de-al doilea, consimţământul a fost valabil exprimat, actele juridice fiind încheiate anterior publicării hotărârii judecătoreşti de anulare a hotărârii A.G.E.A. în Monitorul Oficial al României.
Totodată, desfiinţarea ulterioară a hotărârii A.G.E.A., pe cale judecătorească, nu poate fi opusă recurenţilor pârâţi, în condiţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, atât timp cât procedura de desfiinţare a hotărârii nu a fost una specială, reglementată prin această lege, ci aceea a dreptului comun, la cererea unui neacţionar, dar şi în această ipoteză textul de lege prevede că hotărârea este obligatorie pentru acţionari de la data publicării în Monitorul Oficial al României, nu şi pentru terţi ceea ce induce în acest caz aplicarea principiilor generale.
Or, potrivit acestor principii, aplicând dispoziţiile art. 1909 C. civ., în situaţia bunurilor mobile, drepturile dobândite cu bună credinţă prin efectul hotărârii anulate se menţin.
Prin urmare, hotărârea de anulare a A.G.E.A. nu este opozabilă decât acţionarilor şi terţilor de rea credinţă.
Sub acest din urmă aspect, în cauză, recurenţii - pârâţi au calitatea de terţi, iar reaua credinţă nu a fost dovedită încât, în mod greşit, instanţa de apel a dat eficienţă celorlalte principii mai sus enunţate, buna credinţă a dobânditorilor constituindu-se într-o excepţie de la aplicarea acestora.
Astfel, nicio lege nu obligă terţii dobânditori să verifice legalitatea hotărârii A.G.E.A. sub aspectul procedurii de vot şi a încălcării intereselor acţionarilor minoritari, neputându-se susţine în această cauză faţă de probele administrate că fraudarea intereselor acţionarilor minoritari s-a făcut cu concursul recurenţilor - pârâţi care nu au participat la vot, iar reevaluarea patrimoniului din perspectiva preţului vânzării a fost în sarcina intimatei - reclamante prin reprezentanţii legali, care nu poate invoca propria culpă ca şi neluarea în discuţie a unei oferte mai avantajoase.
Susţinerea că preţul este inferior valorii acţiunilor nu este de natură să conducă la concluzia că acesta nu este serios, în sensul art. 1303 C. civ., intimata - reclamantă făcând confuzie între preţul nominal al acţiunilor şi preţul de vânzare care nu coincid întotdeauna, valoarea reală fiind dictată de piaţă.
Nici celelalte cauze nu sunt de natură să atragă nulitatea actelor juridice, vânzarea acţiunilor fiind de competenţa adunării generale, conform art. 12 din Statut, nefiind vorba de incidenţa art. 143 din Legea nr. 31/1990 care se referă la actele Consiliului de Administraţie prin delegarea de sarcini, ceea ce nu exclude exercitarea în continuare a controlului asupra actelor de dispoziţie. Desemnarea altui mandatar decât administratorul societăţii nu constituie o încălcare a art. 115 din OUG nr. 28/2002, iar obţinerea unui profit mic de către acţionarii societăţii nu poate constitui o cauză de desfiinţare a actelor juridice, constatat a fi încheiate cu respectarea condiţiilor generale de valabilitate cât şi speciale, prevăzute în Legea nr. 31/1990.
Aşa fiind, ambele recursuri sunt fondate şi în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. vor fi admise şi hotărârea schimbată în sensul admiterii apelurilor formulate de pârâtă şi a schimbării sentinţei prin respingerea acţiunii, ca nefondată.
Văzând şi art. 274 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii M.T. şi D.T.L.N. BV împotriva deciziei comerciale nr. 70 din 5 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia, în sensul că admite apelurile formulate de pârâţi împotriva sentinţei nr. 4289 din 31 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Obligă intimata - reclamantă să plătească recurentului - pârât 5.000 cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1099/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1117/2008. Comercial → |
|---|
